Mircea Busuioceanu, Raiffeisen Bank: Revoluţia tehnologică aduce cu ea un pachet de riscuri noi

Diplomat, bun vorbitor şi totodată dascăl cu vocaţie, un profesionist desăvârşit. Acestea ar fi primele cuvinte care îmi vin în minte atunci când vreau să îl descriu pe Mircea Busuioceanu, managerul de risc al anului 2017 în opinia Piaţa Financiară, omul care manageriază acest important departament în Raiffeisen Bank. Şi ar mai trebui să adaug listei şi modestia, un epitet greu de lipit în branşa sa.

În primul rând felicitări pentru primirea distincţiei de cel mai bun Manager de Risk Bancar în anul 2017. Care credeţi că au fost motivele ce i-au determinat pe membrii juriului să opteze pentru Dvs?

Premiul vine să recompenseze activitatea unei întregi echipe şi nu poate fi luat ca merit individual. Este rezultatul unui efort colectiv, care a beneficiat de o cultură organizaţională puternica şi o strategie de dezvoltare ce şi-a dovedit valoarea în timp.

Risk managementul a devenit o prioritate de necontestat în politica de conducere a oricărei bănci, în ultimul deceniu. Cum vedeţi evoluţiile acestui important domeniu?

Risc managementul a devenit mult mai complicat decât era în trecut. Astăzi este o provocare să identifici riscurile, să le măsori şi să le gestionezi. Suntem in mijlocul unei revoluţii tehnologice iar aceasta aduce la pachet un complex de riscuri noi. Dezvoltările tehnologice evolueaza mult mai rapid decât putem noi anticipa. Dar trebuie să ţinem pasul cu ele!

Cum s-a schimbat bankingul, în general în ultimul deceniu? Au învăţat părţile implicate ceva din greşelile trecutului sau ne putem trezi cu noi bule şi noi crize financiare complicat de gestionat?

Cred că principala învăţătură pe care si-au reamintit-o băncile este legată de faptul că economia evoluează ciclic. În acest context, este foarte important unde te plasezi în diferite momente ale unui ciclu economic. Este esenţial să abordezi măsuri şi politici anticiclice care să te protejeze de riscuri. O evoluţie ciclică presupune ajustări nu doar pozitive ci si negative. România se va confrunta, dacă nu o face deja, cu o criză demografică ce va deveni din ce în ce mai acută. Vor exista şi crize sectoriale. După cum ştim, revoluţia tehnologică produce transformări radicale, forţând sectoare economice să se redefinească – ea ridică anumite industrii şi le doboară pe altele. „Norocul” României, daca putem spune asa, ţine de faptul că avem un decalaj faţă de statele dezvoltate, ceea ce ne permite, daca vrem, să învăţăm din greşelile unor economii cum ar fi SUA sau Germania.

Există dincolo de noţiunea de risk management, o altă noţiune importantă pentru banking: încrederea. Iar aceasta a fost puternic erodată de criză. Se putea face mai mult pentru a limita adâncirea prăpastiei săpate între client şi bancă? Ce e azi de făcut pentru a lega punţi trainice între cele două părţi?

Cu siguranţă se puteau face mult mai multe, pe două dimensiuni. Pe de o parte pe dimensiunea comunicării şi pe de altă parte pe dimensiunea alinierii culturale (educaţia reciprocă). Diferenţele de comportament apar atunci când cele două părţi nu înţeleg în acelaşi mod anumite concepte. Atât clientul cât şi banca trebuie să participe şi să contribuie la programe de educaţie financiară, pentru că niciuna nu deţine adevărul universal. Există limitări de percepţie în toată lumea, nu numai în România. Atât sistemul financiar cât şi cel public trebuie să facă eforturi pentru a reclădi încrederea.

Este esential sa incurajam gândirea pe termen lung, iar această sarcină revine sistemului educaţional. Un individ, membru al societăţii, ar trebui să aibă un nivel de educaţie financiară cât mai ridicat pentru că în viaţă se va confrunta cu gestionare de active şi va fi necesar să o facă într-un mod responsabil.

El va trebui tot timpul să ia decizii economice si juridice, să opteze dacă stă cu chirie sau îşi cumpără o locuinţă, să decidă cum îşi programează acumularea de economii care să îi asigure un trai mai bun atunci când se va pensiona şi multe altele.

Ce impact estimaţi că au avut asupra evoluţie bankingului şi asupra gradului de bancarizare proiecte de legi precum darea in plată sau alte năstruşnicii emanate de către persoane care nu au nici cea mai mică legătură cu legile simple ale economiei de piaţă? Cum poate fi combătut eficient populismul?

Este evident faptul că astfel de legi au un impact negativ. Hazardul moral trebuie să fie ţinut deoparte de orice sistem bancar, iar acest lucru este in responsabilitatea statului. Statul e garantul proprietăţii oriunde în lume, iar orice impietare a acestui drept induce probleme oricărui sistem bancar.

Singura modalitate de combatere a populismului este investiţia în educaţie. Democraţiile au mecanisme de corectare a erorilor apărute, doar ca asta inseamna timp şi costuri. Democraţia este un sistem politic scump si istoria ne-a demonstrat că nu există un sistem politic mai bun. Insa pana la urma noi suntem bancheri şi trebuie să ne îndeplinim rolul de intermediere financiară, de actor responsabil in economie, indiferent de condiţiile politice.

Ce riscuri luaţi în calcul la momentul actual, atunci când se proiectează un produs bancar, şi ce factori aveţi în vedere în stabilirea politicilor de costuri şi implicit dobânzi?

Întrebarea e una destul de complexă pentru că produsele bancare sunt la rândul lor complexe şi foarte diferite. Una este să vorbeşti despre un produs de economisire, alta este să vorbeşti de un produs de creditare. Din punctul de vedere al managerului de risc, fiecare instituţie isi are apetitul propriu de risc la un moment dat de timp. Pentru fiecare produs se au în vedere la proiectare riscul de credit daca exista, riscurile operaţionale, riscurile de piaţă, etc. Este foarte important însă să fim expliciti in ceea ce priveste apetitul de risc. Fiecare alege cât şi unde să rişte: este o problemă de alocare şi măsurare.

Auzim poate mult prea des şi poate de la persoane nepotrivite faptul că băncile lucrează cu marje uriaşe. Recent, un personaj cu carismă dădea exemplu unei bănci care ia depozite plătind 1% şi dă credite percepând 11-12%. Demontaţi, vă rog, acest mit dăunător pieţei şi relaţiei client-bancă.

O bancă este o instituţie complicată. Să presupunem că primesti 100 de lei depozit. Pentru a putea face acest lucru există nişte costuri de infrastructură: este necesar să ai agenţii în teritoriu, să ai dezvoltate canale alternative, să ai sisteme IT şi sisteme de manipulare a cash-ului. Punem la socoteală şi dobânda plătită celui care ne-a încredinţat banii.

Apoi cei 100 de lei trebuie asiguraţi, motiv pentru care plătim comision ori la Fondul de garantare ori la cel de Rezoluţie. Mai avem şi rezerva minimă obligatorie (RMO) : nu putem da credit integral suta de lei – o parte o plasăm în RMO, cu dobândă minimă. Trebuie să respectăm şi cerinţele de lichiditate, deci o parte din bani vor merge către active ce pot fi rapid valorificate, dar ne aduc randamente mai mici. Ce ne rămâne orientăm către credite – dar riscul trebuie balansat şi nu ne permitem să plasăm toţi banii către clienţii care plătesc dobânzi mai mari, pentru că aceştia au şi cel mai mare nivel de risc. Trebuie să mai adăugăm şi costul de capital – pentru a lua acea 100 de lei banca trebuie să aibă şi ea capital de la acţionari, care la rândul lui trebuie remunerat. Mai adăugăm şi costul riscului, care nu este nici el deloc de neglijat în anumite perioade. Una peste alta, marja medie netă din dobanzi a unei bănci este undeva la 3-3,5% din care trebuie acoperite cheltuielile de operare, costul riscului si cel al capitalului.

Cum vedeţi anul 2018 din punct de vedere al evoluţie riscurilor şi cum vedeţi evoluţia creditării, la nivel de bancă dar şi la nivel de piaţă? Ce provocări se ivesc la orizont?

Nu văd un 2018 substanţial diferit faţă de 2017. Probabil că pe segmentul retail vom asista la un apetit de a lua credite ceva mai redus ca urmare a cresterii ratelor de dobanda.

In zona companiilor sper sa vad un reviriment al investitiilor private si a cererii de credit pentru acest sector si evident progres in ceea ce priveste investitiile publice fara de care Romania nu poate avea o dezvoltare sustenabila pe termen lung. Ma ales in conditiile crizei demografice care va veni, ar trebui sa vedem investitii private in tehnologie si publice in educatie si infrastructura.

Ce tip de management îmbrăţişaţi, cum vă formaţi echipa, cât de multe poate delega un manager de risk? E de preferat să creşti oameni în propria organizaţie şi să îi promovezi sau să aplici tactica des întâlnită a cooptării unor oameni de valoare din alte organizaţii?

În funcţie de situaţie pot fi atât adeptul managementului participativ cât şi al celui autocratic. E un mix, pana la urma. Un lucru este cert delegarea si coaching-ul sunt instrumente care ar trebui sa se afle in trusa oricarui manager in prezent.

În ceea ce priveşte echipa, Raiffeisen Bank a fost întotdeauna promotoarea unei şcoli de banking. Noi credem cu tărie în oamenii noştri, am creat o cultură organizaţională performantă, îi ajutăm să crească şi să devină din ce în ce mai buni. Evident, atunci când avem nevoie de o persoană pentru o anumită poziţie şi nu găsim pe nimeni potrivit în interior apelăm la oameni din afara instituţiei. E chiar recomandat să aduci din când în când forte proaspete. Oamenii de valoare şi care aderă la cultura noastră organizaţională sunt întotdeauna bine primiţi.

La final, câtva întrebări blitz:

• Cartea preferată? Greu de ales, pentru că sunt multe: Fundaţia de Isaac Asimov, Urzeala Tronurilor de George Martin, Dune de Frank Herbert sau Regii blestemaţi de Maurice Druon.

• Muzica preferată? Ascult aproape orice. Dacă ar fi să nominalizez ceva, atunci aş spune Depeche Mode.

• Sportul preferat? Fotbalul.

• Munte sau mare? Mare.

• Oraşul/regiunea în care se poate petrece cea mai frumoasă vacanţă? Toscana.