Ne-am lămurit cu bugetul românesc pe anul 2024 și cu tot ceea ce înseamnă ordonanța ”trenulețul”, legea pensiilor și veșnicele recalculări, promisiunile unui buget electoral ca și cu spectacolul circului parlamentar. La noi va fi bine și frumos în 2024, guvernul ne anunță că vom avea o creștere economică de record mondial, două spectaculoase creșteri de pensii și un record istoric al procentului investițiilor în buget. Este adevărat că nu ni se spune de unde guvernul va avea bani pentru respectarea unor asemenea generoase promisiuni dar asta este o altă problemă pe care o vom discuta pe la mijlocul viitorului an când se va vedea cu cât a crescut nivelul îndatorării în PIB și cu cât s-a mărit numărul falimentelor firmelor românești.
În alte părți ale Europei, festivismul guvernanților, chiar dacă și acolo va fi an electoral, este mult mai temperat iar teama de austeritate și inflație nu a dispărut.
Există teama ca nivelul în creștere al datoriei publice să conducă la conceperea și implementarea unor politici ce ar impune o situație de austeritate
Analiza economică nu doar din țările europene occidentale dar și din cele central și est europene este intens preocupată de situația anului 2024, mai ales prin prisma evoluției politicilor europene, cu impact evident în demersul politicilor țărilor membre.
Se apreciază că având în vedere creșterea datoriei și nevoile de cheltuieli ale statelor membre, este necesară o modificare a cadrului bugetar european pentru a evita întreruperea creșterii.
Discuțiile bugetare ale țărilor europene au loc într-o situație fără precedent.
În primul rând, toate țările se confruntă cu creșterea inflației și încetinirea creșterii, contribuind la o ridicare a nivelului datoriei publice.
În al doilea rând, regulile fiscale europene, suspendate în 2020, ar trebui să fie reintroduse în 2024, pe o bază reînnoită. Este probabil ca aceste noi norme să fie mai pragmatice și mai puțin dogmatice decât cadrul anterior, deoarece acest lucru este în interesul pe termen scurt al țărilor europene, în special al Franței și Germaniei. După criza sanitară și criza energetică, nivelurile datoriei țărilor europene și ale tuturor țărilor în general ating maxime istorice.
Pe lângă această majorare, ratele dobânzilor la noua datorie publică au crescut, ca urmare a deciziei Băncii Centrale Europene (BCE) de a majora ratele dobânzilor reprezentative pentru a reduce inflația. Aceste rate au trecut de la un nivel negativ în 2021 la un maxim istoric de 4% în septembrie 2023.
Conjuncția acestor două tendințe – creșterea datoriei și a ratelor dobânzilor – duce la o creștere a sarcinii bugetare a datoriei publice. Aceasta înseamnă că, în practică, un volum mare de resurse fiscale este dedicat rambursării dobânzilor la datoriile din trecut. În această situație, nevoile de cheltuieli publice sunt identificate. Cele pentru tranziția energetică sunt estimate la peste 100 miliarde euro .În plus, ca urmare a războaielor din Ucraina și Israel se dezbat acum creșteri ale bugetelor Apărării și Justiției, dar, deși mai modest, și ale Educației, Cercetării și Sănătății. Întrebarea care apare este aceasta: Este necesar să se reducă cheltuielile considerate cele mai puțin utile pentru a face loc noilor priorități?
Ar trebui să acceptăm o creștere a impozitării gospodăriilor care va reduce puterea lor de cumpărare, care a fost deja erodată de inflație? Sumele implicate ar determina participarea unei mari părți a populației, chiar dacă creșterea taxelor fiscale ar fi însoțită de un sistem fiscal progresiv.
O altă opțiune ar fi creșterea impozitării companiilor, într-un mediu în care capacitatea de export a Europei, comparative cu ce a SUA și a zonei Asia-Pacific, evaluată prin balanța sa comercială, rămâne foarte deteriorată, chiar îngrijorătoare.
Acesta este contextul în care trebuie înțelese dezbaterile actuale privind evoluția normelor fiscale europene. În urmă cu un an, în noiembrie 2022, Comisia a prezentat o propunere de modificare.
Un punct central al acesteia este definirea unui obiectiv diferențiat al datoriei pe patru sau cinci ani pentru fiecare țară, cu un angajament din partea acestor guverne față de traiectoriile cheltuielilor publice ajustate pentru elementele cele mai ciclice, cum ar fi cheltuielile cu asigurările de șomaj.
Trebuie remarcat faptul că aceste evoluții sunt propuse fără nicio modificare în tratat, modificând doar legislația secundară. Aceasta implică faptul că referirea la o datorie publică de 60 % din PIB și la un deficit public nominal de 3% rămâne în vigoare, dar numai ca obiective pe termen lung.
O modificare a cadrului bugetar este o condiție necesară, dar nu suficientă, pentru o politică care nu atenuează creșterea europeană
Singura justificare pentru păstrarea tratatelor actuale este realismul politic: inițierea unui proces de modificare a tratatului într-o Europă eterogenă și într-un mediu instabil ar necesita mai mulți ani, timp în care cadrul actual ar rămâne în vigoare.
Aceasta din urmă, care implică o țintă uniformă a datoriei pentru toate țările, ar necesita austeritate fiscală destabilizatoare. În noiembrie 2023, Franța și Germania au convenit în cele din urmă asupra unor discuții bilaterale care să conveargă asupra unei propuneri privind un cadru bugetar european. Situația fiscală a ambelor țări dă speranță că realismul va prevala.
O altă problemă mult discutată în dezbaterea economică occidentală este aceea a inflației.
Este inflația ridicată cu care ne confruntăm de puțin peste un an o amintire proastă? Aceasta este marea dezbatere economică a momentului: rata ridicată a inflației cu care se confruntă Europa se apropie de sfârșit sau nu?
Când creșterea prețurilor a început să decoleze în 2021, mulți analiști, în special din băncile centrale, au considerat că fenomenul este temporar, apoi, persistența inflației a dus la o inversare a așteptărilor. Acest lucru a avut consecințe importante: Banca Centrală Europeană (BCE) a început să majoreze ratele dobânzilor rapid și masiv, ducându-le de la zero la 4,5% în puțin peste un an; Negocierile salariale au devenit tensionate cu cereri de majorare menite să păstreze puterea de cumpărare. Unele sectoare, în special sectorul alimentar, au compensat mai mult decât pierderile cauzate inițial de prețurile mai mari ale factorilor de producție (petrol, materii prime), ceea ce a dus la o creștere ridicată a marjelor lor.
În timp ce remunerarea angajaților a crescut mai rapid de la sfârșitul anului 2022, nu a existat o buclă salarii-prețuri. Potrivit datelor Eurostat, la sfârșitul trimestrului III 2023, salariul lunar de bază al tuturor angajaților europeni a crescut cu 4,2% de la an la an, în timp ce inflația în aceeași perioadă a fost de 4,8%.
În schimb, calculele IESEG ( IESEG School of Management ), arată că, pentru industrie în ansamblu, în al treilea trimestru al anului 2023, creșterea marjelor companiilor a contribuit cu 4,9 puncte procentuale la creșterea prețurilor, în timp ce scăderea cu 5,1 puncte a costului inputurilor (energie, materii prime, componente) a făcut posibilă controlul prețurilor de producție (la poarta fabricii).
Pe scurt, marjele, mai degrabă decât salariile, alimentează dinamica prețurilor. IESEG explică faptul că „această predominanță a contribuției marjelor mai mari față de cea a costurilor mai ridicate ale forței de muncă prevalează pentru majoritatea sub sectoarelor industriale, cum ar fi energia, bunurile de capital, echipamentele agroalimentare și de transport”.
În cele din urmă, în ceea ce privește politica monetară, violența impactului negativ al majorării ratei dobânzii asupra creditării și activității economice a surprins pe toată lumea, inclusiv BCE, încât s-a apreciat că nu vor mai exista creșteri ale ratelor dobânzilor..
Deci, ce ne rezervă pentru 2024 conform cu aceste păreri ?
Pe piețele financiare, încetinirea semnificativă a inflației sugerează o scădere a ratelor dobânzilor: creșterea prețurilor s-a dovedit în cele din urmă a fi „temporară”, temporară de puțin mai mult de un an, în sensul în care ”episodul inflaționist s-a încheiat.” Există însă și alte păreri. Astfel, Studiile concernului bancar NATIXIS (Natixis Corporate & Investment Banking) contracarează această opinie susținând că, asistăm doar la o schimbare structurală a creșterii prețurilor: productivitatea scăzută a economiei europene duce la creșteri ale costurilor unitare ale muncii (diferența dintre creșterea salariilor și creșterea productivității) care alimentează inflația. Deci, nu există un consens între analize dar, evident, încetinirea inflației are loc mai devreme sau mai brusc în economiile țărilor membre UE. Se preconizează că această încetinire va continua. Pe de o parte, prețurile petrolului, atât spot, cât și futures de la șase luni la un an, au scăzut sub 80 de dolari și nu au înregistrat o dinamică periculoasă ca o consecință a războiului din Israel. Pe de altă parte, prețurile producătorilor agricoli au scăzut (-10% de la an la an), ceea ce sugerează o scădere a prețurilor la produsele alimentare.
Această stabilizare a prețurilor reflectă sfârșitul celei de-a doua faze a inflației: cea a buclei preț-venit. Inițial, accelerarea prețurilor s-a datorat transmiterii șocului prețurilor importate la costurile consumului intermediar. Acest șoc a fost inversat, prețul consumului intermediar în sectoarele de piață scăzând.
A urmat o încercare de a compensa acest șoc inițial: salariile, apoi marjele unitare, devenind principalii contribuitori la creșterea prețurilor de producție la sfârșitul anului 2022 și în prima jumătate a anului 2023. Această etapă se apropie și ea de final, salariile și marjele pe unitate de producție contribuind doar marginal la inflația prețurilor de producție în trimestrul III.
Deși atenuează presiunea asupra puterii de cumpărare a veniturilor gospodăriilor, încetinirea prețurilor pare mai degrabă un semnal de recesiune; încetinirea veniturilor din activitatea de piață, reflectând încetinirea activității economice. Aceasta este evidențiată de scăderea ușoară a nivelului PIB în trimestrul III și de deteriorarea lentă continuă a indicilor climatului de afaceri în majoritatea sectoarelor.
În ceea ce privește salariile, tendința descendentă a ocupării forței de muncă reduce posibilitatea de ridicare a salariilor, care nu s-a materializat până în prezent. În ceea ce privește marja operațională, creșterea dificultăților legate de un nivel insuficient al cererii cu care se confruntă întreprinderile închide posibilitățile de creștere a prețurilor.
Una peste alta, valul de inflație care a apărut în 2021 în tumultul sfârșitului blocajelor și al formării penuriei, se diminuează.. O necunoscută este viitorul regim al inflației. O revenire la creșterea scăzută a prețurilor înregistrată în anii 2000/2010 pare puțin probabilă din motive structurale: impactul mai puțin dezinflaționist al comerțului mondial, costul tranziției energetice, motivele suveranității etc.
Creșterea din 2021-2023 ar putea marca o tranziție de la o stare de inflație structurală scăzută cuprinsă între 0% și 2%, la o creștere de puțin peste 2% pentru o lungă perioadă de timp.
Cifrele privind inflația din luna noiembrie (2,4% pentru inflația totală, 4,2% pentru inflația exclusiv energia și alimentele neprelucrate) indică în continuare o scădere rapidă a inflației în zona euro: 10,1% în noiembrie 2022, 5,5% în iunie 2023, 4,3% în septembrie 2023 și, implicit, 2,4% în noiembrie 2023.
Reacția piețelor financiare a fost foarte puternică: rata dobânzii pe 10 ani la datoria publică a zonei euro a scăzut cu 70 de puncte de bază (de la 3,60 la 2,90); Piețele financiare anticipează acum că BCE își va reduce ratele de intervenție cu 125 de puncte de bază în cursul anului 2024. Sentimentul actual de pe piețele financiare este că BCE a învins inflația.
Dar această analiză a investitorilor este foarte superficială. Pe de o parte, ignoră efectele de bază care provin din scăderea de la an la an a prețurilor la energie, la alimente și la materiile prime industriale.
De la an la an, prețurile energiei au scăzut cu 12% (energia reprezintă 10,2% din indicele prețurilor din zona euro), iar prețurile materiilor prime industriale au scăzut cu 60%. Această scădere accentuată a prețurilor materiilor prime explică scăderea foarte rapidă a inflației în zona euro.
Dar, la începutul anului 2024, inflația de la an la an va fi calculată pe o perioadă care nu va mai include perioada de scădere accentuată a prețurilor materiilor prime. De exemplu, prețul energiei electrice în zona euro în noiembrie 2022 a fost de 350 EUR pe megawatt oră (MWh); în februarie 2024, aceasta este sub 60 EUR pe MWh.
Decidenții politici europeni ar trebui să se întrebe cum va fi inflația din zona euro odată ce efectele de bază care determină scăderea inflației astăzi se vor pierde; este probabil ca inflația totală să crească de la 2,4% în noiembrie 2023 la cel puțin 4% în februarie 2024; Inflația excluzând energia și alimentele neprocesate va crește de la 4,2% în noiembrie 2023 la cel puțin 4,5% în martie 2024.
Pe de altă parte, această analiză ignoră creșterea costurilor unitare ale muncii (creșteri salariale pe cap de locuitor minus câștiguri de productivitate). Costurile unitare cu forța de muncă cresc cu 5% pe an în trimestrul I 2023 și cresc cu peste 6% de la an la an în trimestrul III 2023. Această creștere pronunțată a costurilor unitare cu forța de muncă se datorează tensionării persistente a pieței forței de muncă din zona euro, dificultățile de recrutare fiind încă foarte ridicate, precum și scăderii productivității muncii.
Stagnarea productivității în zona euro are loc din 2017, deci nu este ciclică, ci structurală. Acest lucru se datorează investițiilor insuficiente în noile tehnologii, cheltuielilor reduse pentru cercetare și dezvoltare și scăderii drastice a ratei șomajului în rândul lucrătorilor cel mai puțin calificați.
În absența unor creșteri de productivitate, costurile unitare cu forța de muncă cresc rapid și, deși creșterea economică este foarte modestă, ocuparea forței de muncă continuă să crească, menținând o piață a forței de muncă din zona euro tensionată și o creștere rapidă a salariilor.
Prin urmare, este discutabilă o reducere bruscă a inflației în zona euro, din cauza creșterii accentuate continue a costurilor unitare cu forța de muncă; Scăderea inflației la sfârșitul anului 2023 este doar o consecință a efectelor de bază asupra prețurilor materiilor prime, nu o reducere a inflației salariale, care este în schimb în creștere.
Deocamdată, nimic precis, dar este important de cunoscut părerile exprimate , chiar numai în scopul de a ști cum se pregătesc decidenții politicii economice europene pentru evenimentele ce pot caracteriza economia anului 2024.
Pentru decidenții actuali ai politicii economice românești ar fi salutară cunoașterea și înțelegerea trendului european măcar pentru a da realism și credibilitate bugetului pe 2024.
(Articol apărut în revista „Piața Financiară” nr. 12/2023)
COMMENTS