Cristian Bichi,Consilier guvernator, Cancelaria BNR
În ultima perioadă se constată o intensificare a luărilor de poziție ale unor comentatori autohtoni față de moneda digitală de bancă centrală, inclusiv în varianta sa de euro digital. În general, opiniile exprimate conțin multe deformări ale realității faptice, după cum vom încerca să arătăm în continuare.
Ce este moneda digitală de bancă centrală?
Deși abordările variază de la o țară la alta și nu există o definiție unică, moneda digitală de bancă centrală (Central Bank Digital Currency – CBDC) poate fi definită, prin recurgere la un numitor comun, drept o nouă formă de monedă digitală de bancă centrală care se va adăuga formelor actuale de bani.
În prezent, în economiile moderne, o bancă centrală emite două forme de bani:
- bani în formă fizică – bancnote și, adesea, monedă metalică – care sunt utilizați de public pentru efectuarea de plăți de valori mici (așa zisa monedă fiduciară);
- bani digitali, ce apar ca solduri creditoare deținute în conturi ale băncilor și eventual ale altor intermediari financiari la banca centrală și care sunt folosite pentru decontarea tranzacțiilor reciproce ale acestora (ce reprezintă operațiuni proprii ale instituțiilor financiare sau ale clienților lor). Dat fiind că reflectă înregistrări contabile, această categorie de bani este cunoscută și sub denumirea de bani scripturali[i].
La rândul lor, băncile comerciale, sub controlul băncii centrale, emit monedă sub formă de depozite ale clienților lor (persoane fizice și firme) în baza cărora oferă servicii de plată. Cel mai adesea, această monedă este creată atunci când băncile acordă împrumuturi clienților lor (“creditele fac depozitele”).
Banii emiși de băncile centrale sunt bani publici, spre deosebire de banii emiși de băncile comerciale care sunt bani privați. Prima categorie de bani nu are risc de credit și de lichiditate, întrucât reprezintă o creanță asupra băncii centrale. Cea de a doua categorie de bani, ce este o creanță asupra băncilor, este supusă unor astfel de riscuri, aceste entități putând avea probleme de lichiditate sau chiar intra în faliment. Frecvența și intensitatea riscurilor respective este însă redusă prin intervenții guvernamentale, cum ar fi garantarea depozitelor, reglementarea și supravegherea bancară, etc. Ancora de stabilitate a acestui sistem hibrid este dată de faptul că banii privați pot fi schimbați în bani publici, într-un raport de 1:1, oricând se dorește[ii].
CBCD ca o nouă formă de bani digitali emiși de banca centrala poate fi proiectată:
- pentru plăți de valoare mică la îndemâna publicului (retail CBCD/rCBDC), ca o versiune digitală a bancnotelor; sau
- pentru plăți de valoare relativ ridicată (wholesale CBCD), disponibile numai pentru o gamă limitată de participanți, selectați din rândul instituțiilor financiare.
În continuare, referirile vor fi făcute la rCBDC, ce va fi accesibilă publicului larg pentru plata cheltuielilor curente.
Există o legătură între suveranitate și CBDC?
Răspunsul la întrebare este afirmativ, dar sensul legăturii este exact invers decât este prezentat în dezbaterea privind CBDC. Scopul introducerii CBCD este de a contribui la întărirea suveranității (monetare) a unei țări și nu la slăbirea acesteia.
Un motiv care a determinat băncile centrale din numeroase țări ale lumii să studieze problema posibilei introduceri a CBCD, ca obiectiv de politică publică, este acela de a da un răspuns la fenomenul de proliferare necontrolată a criptoactivelor (în special stablecoins), de natură a eroda utilizarea monedelor naționale în tranzacțiile economice, cu efecte negative asupra conducerii politicii monetare și a asigurării stabilității financiare în aceste jurisdicții. Proiectele naționale legate de CBCD au în vedere și aspecte (geo)politice, și anume a se evita ca persoanele fizice și firmele dintr-o țară să devină dependente de utilizarea unor monede digitale de bancă centrală ale altor state și de infrastructurile de plăți ale acestora[iii]. Mutatis mutandis, astfel de motive se aplică și în cazul unor uniuni monetare.
Va avea loc trecerea la CBDC în 2023?
Nu, nici gând ca transformarea monedei naționale (leu) în euro sau CBDC să aibă loc în 2023, așa cum se afirmă.Nu există nicio comunicare din partea autorităților române (Parlament, guvern, bancă centrală, minister de finanțe) că astfel de pași s-ar putea întâmpla curând. Chiar își închipuie cineva că astfel de decizii cu efecte importante pe termen lung pentru România ar putea avea loc “peste noapte”, fără a fi anunțate? Sau, prin absurd, că procesul s-ar putea realiza în taină, în condițiile în care sunt necesare modificări legislative și schimbări însemnate ale infrastructurii operaționale a sistemelor de plăți?
Și atunci, de unde anul 2023? Invocarea acestui an are posibil legătură cu proiectul BCE privind euro digital (rCBDC), aflat în fază de investigare până în octombrie 2023, fază în care sunt studiate aspecte privind proiectarea și distribuția monedei în cauză. Aceasta nu înseamnă însă că țările din zona euro vor dispune de un euro digital în anul 2023 și nici că trecerea la noua CBDC este ceva sigur. La finalul fazei de investigație, Consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) urmează să decidă dacă proiectul merită să continue. În cazul unui răspuns afirmativ, urmează a se desfășura o nouă fază de realizare în cadrul căreia se vor dezvolta și testa soluții tehnice și aranjamente de business pentru euro digital. Dacă toate merg bine, lansarea monedei euro digitale ar putea avea loc undeva la orizontul anilor 2025-2026[iv].
Va duce CBDC la dispariția băncilor?
Pentru criticii CBDC este clar precum cristalul că în condițiile introducerii acestor monede nu vor mai exista bănci, întrucât pur și simplu persoanele vor fi evidențiate într-o bază de date a băncii centrale.
Afirmațiile ferme legate de dispariția băncilor sunt foarte discutabile!
În ceea ce ar reprezenta o îndepărtare radicală de la sistemul actual de plăți, autoritățile din diferite țări ar putea avea în vedere să construiască o arhitectură CBDC în care toate conturile de retail ar fi operate de banca centrală[v]. Să nu uităm însă spusele faimosului jucător de baseball american Yogi Berra: “În teorie nu este nicio diferență între teorie și practică. În practică, este!”.
Plecând de la citat, să subliniem că arhitectura de tip “direct CBDC” mai sus amintită are foarte multe dezavantaje, mergând de la necesitatea unei infrastructuri tehnice substanțiale pentru banca centrală și probleme legate de confidențialitatea sau securitatea datelor (pe care băncile centrale doresc a le evita), până la marginalizarea implicării sectorului privat. Prin urmare, în practică[vi], pe baza unui larg consens, băncile centrale sunt interesate de arhitecturi “CBCD hibride” (pe două nivele), care presupun păstrarea rolului curent al băncilor ca intermediari financiari.
Euro digital se bazează pe menținerea băncilor alături de alți furnizori de servicii de plăți (PPS)
Băncile vor continua să joace un rol important în contextul apariției euro digital după cum arată următoarele fragmente dintr-o recentă declarație a dlui Fabio Panetta, membru al Consiliului Executival BCE[vii]:
“Acești intermediari vor deschide conturi și portofele (n.n. “wallets”). Ei vor conduce verificările privind cunoașterea clientelei și împotriva spălării banilor. Și ei vor asigura dispozitivele sau tehnologia necesară pentru a plăti în magazinele fizice, on-line sau de la persoană la persoană…..
De asemenea, intermediarii vor avea un rol în finanțarea și reducerea deținerilor utilizatorilor în euro digital. Utilizatorii vor putea să-și finanțeze conturile sau portofelele lor de euro digital cu numerar sau ei vor putea converti banii băncilor comerciale – adică depozitele bancare – în euro digital…
În final, intermediarii vor fi responsabili cu sarcini de gestiune a tranzacțiilor, într-o manieră similară cu cea a plăților actuale. Asta înseamnă că vor fi responsabil, atât pentru inițierea tranzacțiilor în euro digital, cât și pentru autentificarea clienților și validarea tranzacțiilor”.
Deci, băncile nu vor dispărea în modelul de CBDC ce se întrevede pentru țările zonei euro, după cum nu vor dispărea nici numerarul (cash) și nici banii din depozitele bancare.
Despre “oxidarea banilor”…
Invocându-se așa-zise declarații ale BCE și ale Băncii Angliei, în cadrul dezbaterii există un filon narativ potrivit căruia, nici mai mult nici mai puțin, CBDC au o valabilitate de 45 de zile (60 de zile) și dacă banii aceștia nu au fost cheltuiți în acest interval de timp ei nu mai există.
Conceptul de pierdere treptată a valorii semnelor monetare/voucherelor, cunoscut sub denumirea de “oxidare”, a fost propus cu aproximativ un secol în urmă de Silvio Gesell. El a ocupat însă un rol marginal în teoria și practica monetară, fiind utilizat sporadic în legătură cu “monedele locale”[viii]. O revitalizare a conceptului ar putea avea loc prin crearea de monedă programabilă, ce ar presupune restricții în ceea ce privește utilizarea sa în timp/spațiu geografic sau ar limita folosirea sa la un set de produse.
Nu există un model universal de CBDC, caracteristicile acesteia fiind în funcție de obiectivele de politică publică urmărite. Euro digital este văzut ca o variantă digitală a bancnotelor euro, iar succesul acestui proiect depinde de gradul de acceptare a sa de către public. Având în vedere criteriile enunțate, nu are logică ca euro digital să aibă valabilitate temporară, când o astfel de monedă apare ca o obligație a băncii centrale față de clienții săi și reprezintă – cum am arătat anterior – ancora de stabilitate a întregului sistem monetar hibrid format din bani privați și bani publici. Valabilitatea temporară ar însemna că euro digital nu va îndeplini cel puțin una din funcțiile banilor, și anume cea de mijloc de păstrare a valorii[ix]. Ar apărea și o serie de complicații de natură juridică. În aceste condiții, este evident că proiectul ar eșua și, totodată, ar fi afectată grav încrederea agenților economici în sistemul monetar, cu consecințe negative pentru economie.
În concluzie, BCE și legiuitorii europeni nu urmăresc crearea unei monede programabile. Dacă criticii CBCD au, în continuare, o opinie contrară, atunci ei ar trebui să și-o susțină, în primul rând, prin indicarea exactă a surselor pe baza cărora ei au făcut trimiterile la BCE legate de termenul de valabilitate a CBDC de 45 de zile.
….și pierderea proprietății
Introducerea euro digital nu urmărește înlocuirea numerarului (“cash’), noua rCBDC urmând a fi doar un element complementar acestuia. Analizând printr-o astfel de prismă, anxietățile legate de pierderea proprietății ca urmare a unei posibile “luări a banilor cash” apar ca fiind neîntemeiate.
Să mai precizăm că euro digital este proiectat a fi o rCBDC, deci o monedă pentru plăți curente de mică valoare, și nu o monedă pentru investiții. Dacă nu ar fi așa, pe considerente de siguranță, s-ar putea înregistra o translatare importantă a banilor publicului din depozitele bancare de la bănci în conturile de euro digital. Ori reducerea depozitelor băncilor ar afecta procesul lor de creditare a economiei cu efecte adverse asupra acesteia. Din acest motiv, va exista o limită a deținerilor ce vor fi permise în euro digital (posibil 3.000-4.000 de euro), suma în plus urmând a fi transferată într-un cont de depozit la bănci. Rezultă că numai o parte relativ redusă din avuția unei persoane va exista sub formă de euro digital.
Banca centrală și cumpărăturile publicului
În dezbaterea privind CBDC apare frecvent narațiunea că, odată cu introducerea unor astfel de monede, nimeni nu va face decât cumpărăturile pe care i le va permite, discreționar, banca centrală. Astfel de declarații ne trimit din nou la conceptul de monedă programabilă. Ori am lămurit deja că BCE nu are în vedere un astfel de obiectiv în ceea ce privește euro digital.
Să mai adăugăm că băncile centrale nu sunt interesate de informațiile despre tranzacțiile clienților băncilor, neavând vreun interes comercial în această privință și nici nu doresc să țină evidențe cu toate datele de retail datorită încărcării operaționale și problemelor ce pot apărea pe linia asigurării dreptului la viață privată și a securității datelor. Mai mult, în cazul unei arhitecturi pe două nivele în care banca centrală va opera doar cu solduri “wholesale” ale băncilor din evidențele sale (reprezentând soldurile agregate ale clienților de retail ai băncilor), această instituție nici nu va avea acces direct la informații despre tranzacțiile clienților de retail.
Dreptul la viață privată
După cum am văzut deja mai sus, un aspect care generează cele mai multe și vii discuții privind CBDC este cel privind amenințarea pe care aceste noi monede digitale ar putea-o constitui la adresa vieții private a utilizatorilor lor.
Dreptul la protecția vieții private și la protecția datelor de interes personal sunt drepturi fundamentale înscrise la art. 7 și 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. În plus, instituțiile europene au elaborat instrumente juridice pentru respectarea drepturilor mai sus amintite (vezi regulamentul GDPR).
De asemenea, cetățenii europeni acordă o importanță deosebita aspectelor respective, 43% din persoanele ce au răspuns la o consultare publică a BCE din 2020 indicând dreptul la viață privată drept cel mai important aspect al euro digital. Obținerea încrederii publicului că acest drept va fi respectat va fi, prin urmare, un element cheie în succesul proiectului promovat de BCE și legiuitorii europeni.
După cum se precizează în recentul raport al BCE privind progresele realizate în faza de investigare a euro digital, entitatea respectivă analizează diferite opțiuni pentru realizarea unui echilibru între asigurarea unui grad înalt de protecție a vieții private și alte obiective de politică publică. Opțiunile sunt discutate cu Comisia Europeană și legiuitorii europeni, dat fiind că aspectele în discuție au conotații politice și sociale, și că aceștia din urma vor fi chemați, în ultimă instanță, să ia deciziile finale.
Anonimitatea deplină nu este considerată o “opțiune viabilă, întrucât ea ar face dificilă prevenirea utilizării euro digital în scopuri ilicite”, cum ar fi de ex. spălarea banilor și finanțarea terorismului. Totuși, grade diferite de trasabilitate a utilizatorilor și tranzacțiilor sunt analizate, în funcție de utilizatori și soluțiile adoptate.
În scenariul de bază, euro digital va asigura un nivel de protecție a vieții private egal cu cel al soluțiilor actuale oferite de intermediarii financiari (de regulă bănci) în legătură cu banii lor digitali. Utilizatorii se vor identifica atunci când vor începe tranzacțiile cu euro digital. Datele personale și cele privind tranzacțiile vor fi accesibile numai intermediarilor financiari pentru a respecta cerințele legale impuse acestora. Datele ce vor fi vizibile pentru băncile centrale din zona euro se vor limita numai la strictul necesar acestora pentru a-și îndeplini sarcinile și la ceea ce e cerut prin reglementări.
BCE explorează și două opțiuni adiționale. Prima opțiune ar permite un grad mai mare de protecție a vieții private pentru tranzacții de valoare redusă (“protecție selectivă”). Cea de a doua opțiune are în vedere tranzacțiile off-line, caz în care se propune ca soldurile și valoarea tranzacțiilor de valoare mică să nu fie cunoscute de intermediarul financiar sau banca centrală.
Concluzii
Aspectele analizate mai sus arată că numeroase opinii exprimate în cadrul recentei dezbateri privind CBCD sunt, cel puțin, lipsite de adâncime analitică. Caracteristicile unei CBDC sunt în funcție de obiectivele urmărite și de tipul de arhitectură ales, care variază de la țară la țară. Aceasta înseamnă că nu există un model de CBDC universal valabil, așa cum un costum de o anumită mărime nu se potrivește oricui. Prin urmare, este total incorect a discuta despre un model specific de CBDC (euro digital) cu prezentarea unor atribute și riscuri pe care acesta nu le are. Mai mult, o astfel de abordare, ce pare a se adresa emoțiilor și nu raționalului, nu este decât de natură a spori confuzia publicului țintă în legătură cu un subiect foarte tehnic și de a genera spaime neîntemeiate acestuia.
[i] Având în vedere că soldurile creditoare sunt înregistrate și prelucrate cu mijloace electronice de calcul, această categorie de bani are o natură digitală. Din această perspectivă, moneda digitală emisă de banca centrală nu este un fenomen nou. Caracterul de noutate al CBDC va fi dat de viitoarele sale atribute (de ex. acces de masă pentru public, curs legal etc.) care vin să sublinieze caracterul său complementar actualelor forme de bani.
[ii] Dovada că publicul apreciază securitatea oferită de banii publici este faptul că în perioadele de criză financiară se manifestă tendința clienților băncilor de a-și retrage depozitele (bani privați) prin preschimbarea lor în cash.
[iii] Realitatea că SUA pot aplica, relativ eficient, sancțiuni diferitelor state (vezi cazul războiului ruso-ucrainean) se explică prin aceea că o mare parte din plățile internaționale sunt făcute în dolarul american și prin băncile americane.
[iv] În prezent, potrivit Atlantic Council, peste 105 țări studiază conceptul de CBDC. Peste 50 de țări se află în fază avansată de explorare a CBDC (dezvoltare, pilot sau lansare).
[v] Băncile centrale nu deschid conturi în evidentele lor decât băncilor și anumitor instituții financiare selectate.
[vi] La ora actuală există un consens larg în comunitatea băncilor centrale că orice arhitectura CBDC trebuie realizată din perspectiva unui sistem pe două nivele, întrucât astfel se păstrează rolul instituțiilor financiare în transmiterea politicii monetare și se utilizează resursele și infrastructura deja existente. Totodată, arhitectura respectivă promovează procesul de inovare și competiția. Nu în ultimul rând, un sistem pe două nivele poate contribui la succesul CBDC, dat fiind că publicul este obișnuit să aibă ca interfață instituțiile financiare.
[vii] Fabio Panetta, “Building on our strengths: the role of the public and private sectors in the digital euro ecosystem”, (https://www.ecb.europa.eu/press/key/date/2022/html/ecb.sp220929-91a3775a2a.en.html)
[viii] Conceptul de “oxidare” presupune ca, în conformitate cu atributele proiectate, banii tezaurizați să-și piardă din valoarea lor nominală într-un ritm constant. În anul 1932, în perioada de criză economică, primăria din localitatea austriaca Worgl a emis vouchere proprii pentru a stimula economia locală, ce pierdeau lunar 1% din valoare. Reducerea valorii era văzută ca un mijloc de încurajare a vitezei de circulație a voucherelor și, pe această cale, a consumului de produse locale. În an mai târziu, autoritățile centrale au pus capăt experimentului.
[ix] Criptoactivele de tipul Bitcoin nu sunt considerate criptomonede tocmai datorită faptului că fluctuațiile mari de preț pe care le înregistrează nu permit îndeplinirea funcției banilor de păstrare a valorii.
COMMENTS