Monika Puiu, Directorul General al NHR Agropartners, predă ştafeta conducerii după 16 de ani

Monika Puiu, Directorul General al NHR Agropartners, predă ştafeta conducerii după 16 de ani

După o carieră îndelungată şi de succes pentru VAIT AG şi NHR Agropartners, doamna Monika Puiu a luat decizia să se bucure de perioada de post-activitate începând cu sfârşitul anului 2018 şi împreună cu acţionarul NHR Agropartners, a fost demarat în ultimul trimestru al anului 2017 un proces de selecţie a persoanei care să îi succeadă doamnei Puiu în calitatea de Director General al NHR Agropartners.

NHR Agropartners tocmai a încheiat cel de-al doilea an ca importator oficial SAME DEUTZ FAHR în România stabilind un record istoric pentru vânzarea combinelor DEUTZ FAHR în 2017, cu mai mult de 80 de unităţi vândute într-un an. NHR Agropartners consideră că există încă potenţial de creştere şi având în vedere actuala structură a companiei, există motive serioase pentru a fi optimişti că potenţialul se va transforma în volum concret de vânzări în anii ce urmează.

NHR a inaugurat două noi puncte de vânzare şi service în Botoşani şi Bacău, urmărind în continuare filozofia de a se afla cât mai aproape de clienţi pentru a-i putea servi cu rapiditate. Un nou sediu se va inaugura în Giurgiu în primul trimestru al anului 2018, este o construcţie nouă, ridicată în 2017 cu scopul de a îmbunătăţi serviciile oferite fermierilor din zona Giurgiu.

Viziunea companiei este construită pe creştere continuă atât în ceea ce priveşte volumul de utilaje, cât şi calitatea livrată către industria agricolă. Unul dintre promotorii principali ai viziunii de a oferi către fermieri disponibilitate şi calitate ridicată, în momentul în care aceştia se îndreaptă către NHR este, de mai mult de 16 ani, doamna Monika Puiu, Director General NHR Agropartners.

Când priveşte înapoi în cariera sa, doamna Puiu vede mai mult de 30 de ani petrecuţi în România pentru VA Intertrading, acţionarul NHR şi companie austriacă de renume. În 1998 a făcut primul pas în domeniul agricol pentru VAIT în activitatea de comerţ cu cereale, fiind apoi unul dintre susţinătorii principali ai ideii de a achiziţiona şi prelua New Holland România în 2001, care era la vremea aceea importatorul oficial de echipamente agricole New Holland.

Astfel s-a născut NHR ca parte a grupului VAIT AG, având 7 angajaţi și un sediu principal, fără să existe o reţea de distribuţie la nivel național. De-a lungul anilor, activitatea NHR a fost structurată sub conducerea doamnei Monika Puiu, atingând performanţa de a plasa marca New Holland printre liderii de piață în România pentru mulţi ani la rând. În acest moment, ţinta NHR este să realizeze vânzări record pentru SAME DEUTZ FAHR în România.

În prezent NHR deţine o reţea de 13 filiale, peste 220 de angajaţi şi un portofoliu de mărci de top distribuite exclusiv, cum ar fi SAME DEUTZ-FAHR, JCB AGRI, Poettinger, Hardi, Bogballe, Einboeck, Gregoire pentru a numi doar câteva dintre acestea. În activitatea companiei, pilonii de bază îi reprezintă stabilitatea şi sustenabilitatea, încrederea în relaţiile construite, seriozitatea şi cu certitudine, perspectiva în viitor.

Sunt mândră să anunţ industria agricolă şi pe toţi partenerii noştri că voi preda responsabilităţile mele ca Director General NHR Agropartners, pe parcursul anului 2018, către doamna Anamaria Damian, partenera noastră de foarte mult timp. O cunosc încă din anul 2005, când a început colaborarea noastră şi mă bucur că procesul de selecţie a persoanei succesoare a condus la decizia acţionariatului NHR de a o nominaliza pe doamna Damian pentru multe motive, dar cele mai importante sunt:

– Mă aflu în poziţia privilegiată de a preda o companie care este într-un proces de creştere organică, sănătoasă care oferă perspective angajaţiilor săi

– Sunt fericită pentru partenerii noştri, producători de echipamente, pentru că vor avea la conducerea NHR un partener profesionist, capabil să dezvolte relaţiile la un nivel cât mai înalt

– Sunt fericită pentru fermierii noştri, fiind sigură că abordarea NHR va continua să se caracterizeze prin flexibilitate şi găsire de soluţii practice şi viabile”, a declarat Monika Puiu.

Aceasta va preda gradual responsabilităţile sale către doamna Damian în decursul anului 2018, continuând să fie o prezenţă activă pe întreaga perioadă. NHR va continua să se concentreze pe creşterea reţelei de distribuţie şi oferirea de servicii la un nivel cât mai înalt în domeniul agricol din România.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0