NICOLAE BUD
Doctor în inginerie, Doctor în economie
Membru asociat al Academiei de Științe Tehnice din România
Este lesne de înțeles de ce „Monitorul Oficial” se bucură de un binemeritat prestigiu în catalogul tipăriturilor românești. Sunt mai multe motive care fac din „Monitor” o individualitate aparte. În cuprinsul Principatelor Române, o primă gazetă destinată informării ofițerimii ruse cantonată sub comanda lui Potemkin apare la Iași înainte de finele acelui veac. Dar cele dintâi gazete autohtone abia de ieșiseră de sub teasc – „Curierul Românesc” apare la București la 8 aprilie 1829 sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu; la 1 iunie, la Iași, Gheorghe Asachi scoate „Albina Românească”; câțiva ani mai târziu, la Brașov, Gheorghe Barițiu tipărește „Gazeta de Transilvania”.
Cum vedem, Monitorul își ocupă cu grăbire un loc în față. Aprobarea e solicitată generalului Kiseleff, aflat la București în calitate de trimis permanent al Rusiei. Apare sub titlul de „Buletin gazeta administrativă”, având ca redactor pe același Heliade, preferat pentru experiența deja însușită. La scurt timp, titlul publicației se schimbă din nou, devenind „Buletin gazeta oficială”. Foaia de format 19×24 cm era tipărită cu litere chirilice. Primele litere latine apar în 1839. Din punct de vedere al conținutului, de semnalat publicarea alături de informațiile oficiale, o mulțime de articole instructive pe teme agricole, economice, culturale. Din februarie 1853 intervin schimbări în bine: se mărește formatul publicației, cu multă literă latină. Apar din abundență știri din străinătate, informație culturală. Din 1859 se publică în litere latine toată partea oficială a decretelor. Ultimele litere chirilice rămaseră în manșetă. Putem constata pasul înainte făcut de gazetă, de la obligația consemnării comunicatelor oficiale la oferta de informație cât mai cuprinzătoare. Exista interes în legătură cu Monitorul. Acesta preia dezbaterile legislative. O circulară către prefecți recomanda acestora să încurajeze citirea Monitorului la sate, să asigure distribuția și păstrarea lui.
Este suficient să parcurgem în diagonală sumarul evenimentelor stabilit pentru conținutul Monitorului pentru a înțelege rolul informativ pe care și-l doreau oficialitățile. Sigur, partea privind viața la vârf spune totul. Vor fi puse alături mesajele și decretele domnești, rapoartele către domnitor, jurnalele Consiliului de Miniștri, referatele miniștrilor, circularele ministerelor și autorităților superioare. Cu alte cuvinte, nimic din ce e însemnat la ordinea zilei să nu treacă neobservat. Un capitol separat privește partea neoficială – comunicatele ministerelor, dări de seamă, ședințele Corpurilor Legislative, depeșe telegrafice, buletinul politic. Un capitol întreg este rezervat anunțurilor emanate de ministere și autorități superioare, anunțurilor administrative și judecătorești. La final își găseau locul felurite informații particulare.
Vom înțelege că era pusă la dispoziția celor interesați o listă lungă de atracții informaționale, ceea ce făcea din Monitor o gazetă demnă de toată atenția, dincolo de aspectul birocratic. Luând la mână număr de număr te puteai ști un ins care nu pierde nimic, de la frământările domnitorului și întâmplări legate de viața sa la evenimente din viața de fiecare zi a societății.
După Marea Unire reglementari dintre cele mai însemnate urmăresc să asigure publicației condiții cât mai bune din punct de vedere financiar, material și de personal. Monitorul ajunge cea mai bine și modern echipată structură în materie de tipărire și difuzare. Reținem că de-a lungul timpului de soarta Monitorului s-au ocupat nume mari – Heliade, Macedonski, Caragiale, Iorga, Kogălniceanu, Dimitrie Sturdza, Iuliu Maniu, Virgil Madgearu, Constantin Argetoianu.
Vrem, nu vrem, foile Monitorului se constituie într-o voluptoasă carte de istorie a Neamului, cu bune și cu rele. Nicăieri nu găsești atât de scrupulos enumerate evenimentele la ordinea zilei, bucuriile ori tristețile momentului. Monitorul, cum menționam, își începe existența sub administrarea Președintelui plenipotențiar al divanurilor, generalul adjutant Kiseleff. Buletinul din 1834 îi anunța plecarea. Dar tot din paginile sale se cunoaște și Proclamația prințului Alexandru Dimitrie Ghica, numit să preia treburile țării. Și ce mai afla românul cu ochii pe buletin? Detronarea acestuia prin firman împărătesc și venirea la domnie a lui Bibescu Vodă și mai apoi a fratelui său, Știrbei Vodă, cu care învățase împreună la Paris, dar și că în 1845 se înființează cișmelele cu apă filtrată din Dâmbovița. Vin evenimentele pașoptiste cu tot ce au însemnat ele pentru Țara Românească. Vine Cuza în fruntea celor două principate. Suntem în vecinătatea Războiului Crimeii, a Păcii de la Paris, a Convenției, cu esențiale referiri la Principatele dunărene. Vine războiul ruso-turc, cu urmări atât de importante pentru noi. Dezbaterile din Camerele legiuitoare vădesc tensiunea evenimentelor și importanța deciziilor. Nu ne urmăresc din imediata apropiere doar veștile mari, precum declararea Regatului României, ci și, să zicem, începerea lucrărilor de construcție a Palatului Peleș, sau că se inaugurează canalizarea Bucureștiului. Știați că în 1883 România aderă la Convenția Metrului? Ei bine, cititorii foii oficiale, da. Vin războaiele balcanice, trec precum știm, printr-o Pace de la București. Vine Primul Război Mondial și gata-gata să treacă printr-o Pace de la Buftea. Noroc înțelegerea din pădurea Compiègne, de Versailles, de Trianon. România Mare se putea admira în toată splendoarea. În anii restaurației Monitorul ține la curent poporul cu diversele întorsături de condei.
Perioada 1947-1989 poate fi considerată una de tranziție. La capătul ei va începe anotimpul cel nou pe care îl putem defrișa răscolind cu privirea Cartierul General al Monitorului Oficial din Dealul Spirii, mai exact din Șoseaua Panduri. La fața locului se poate cerceta totul cu amănuntul. Adică să aflam cine are azi grijă de noi prin Monitorul Oficial și derivatele sale. Sa le urăm la cei 190 de ani împliniți perspective pe potriva așteptărilor!
COMMENTS