Mugur Isarescu: Reducerea rezervelor minime obligatorii va stimula creditarea

ISARESCU - CONFERINTA

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat astazi ca decizia bancii centrale de a reduce nivelul rezervelor minime obligatorii la lei si valuta va avea ca principal efect stimularea creditarii, intrucat desi in asamblu exista deja un exces de lichiditate in piata, unele banci au nevoie de noi resurse pentru a-si majora volumul de imprumuturi.

“Nu as da o linie directoare, dar per total cred ca e o masura pentru stimualrea creditarii”, a declarat guvernatorul Isarescu, in cadrul briefing-ului de presa de dupa decizia de reducere a dobanzii la 3,75%, precum si a nivelului rezervelor minime obligatorii.

Creditarea este intr-o dinamica pozitiva, a adugat el, iar faptul ca in total soldul creditarii este negativ se datoreaza exclusiv reducerii volumului de credite in valuta.

Isarescu a mai spus ca alte banci, care dispun de lichiditate in exces, isi vor plati datoriile catre bancile-mama din strainatate, ceea ce va avea un efect benefic intrucat se va reduce astfel datoria externa a tarii pe termen scurt.

“Unele banci isi vor plati datoriile, nu suntem deloc impotriva reducerii expunerii bancilor romanesti fata de creditorul extern, este chiar bine”, a adugat Isarescu.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0