Creşterea creditării nu depinde doar de nivelul dobânzilor iar reducerea acestora ar putea, pe de altă parte, să afecteze economiile interne şi investiţiile de care România are mare nevoie în prezent, în contextul în care nivelul resurselor externe a scăzut puternic în ultima perioadă, a declarat astăzi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în briefing-ul de presă după şedinţă de politica monetară în care a decis menţinerea la 5,25% a dobânzii de politica monetară.
„Trebuie să ne gândim şi la faptul că nu cumva prin scăderea dobânzii să descurajăm atât economiile interne cât şi capitalul extern. În condiţiile României de azi, foarte importantă este resursa de creditare”, a spus guvernatorul, oferind astfel un răspuns celor care susţin că banca centrală ar trebui să reducă dobânda pentru a stimula creşterea economică.
Analiştii din bănci considera că BNR va păstra nemodificata dobânda pe tot parcursul acestui an, iar o eventuală reducere a acesteia ar putea avea loc abia în prima parte din 2014.
Menţinerea dobânzii este justificată şi de nivelurile ridicate ale preţurilor de consum, care vor creşte cu 5-6% în următoarele luni, potrivit guvernatorului Isărescu. Inflaţia va reveni însă spre finalul anului spre 3,5%, adică intervalul superior de variaţie al ţintei BNR pentru acest an, de 2,5%, plus un punct procentual.
BNR a decis astăzi să menţină neschimbată rata dobânzii de politica monetară la 5,25%, conform aşteptărilor analiştilor. Nu au fost modificate nici nivelurile rezervelor minime obligatorii aferente pasivelor în lei şi valută şi nici abordarea cu privire la controlul lichidităţii, care va fi în continuare „adecvată”, conform comunicatul BNR.
COMMENTS