Mușat & Asociatii a acordat asistența Teconnex, producător de talie mondială in industria automotive, în vederea achiziției unei platforme industriale de 7.500 m.p. in Tureni, județul Cluj, unde Teconnex își desfășoară in prezent activitatea.
Teconnex (parte a Grupului Hexadex) este lider mondial in tehnologii specializate de îmbinare. Investiția Teconnex in România este menită să consolideze hub-ul european al grupului, deservind astfel toți clienții de pe continent, având in vedere si faptul ca se dorește ca activitatea in Romania sa crească considerabil in următorii ani.
“Achiziția acestei proprietăți este o decizie oportună și pentru comunitate, ducând la creșterea locurilor de muncă în zonă și securizând o dezvoltare solida a activității Teconnex“ a menționat reprezentantul Teconnex.
„Avem o colaborare de lungă durată cu Teconnex, de la intrarea companiei pe piața și ne bucurăm că le-am putut fi alături pentru această achiziție strategică, prin care grupul Teconnex își întărește poziția in România” a declarat Monia Dobrescu, Partener, Mușat&Asociatii.
Echipa Mușat, coordonata de Monia Dobrescu, Partener a fost formată din avocați experimentați, printre care se numără Mădălina Trifan – Managing Associate, Alina Man – Managing Associate, Cristian Cepesi – Senior Associate și Evelina Stoian – Associate.
Numele Mușat & Asociații este sinonim cu excelența în practica avocaturii de business din România. De peste 30 de ani, Mușat & Asociații acordă servicii de consultanță în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziții, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurență, drept societar, telecomunicații & IT, dreptul muncii, fiscalitate, piețe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.
Mușat & Asociații este recunoscută ca fiind unul dintre pilonii avocaturii de business din România, iar publicațiile internaționale de specialitate (Chambers & Partners, International Financial Law Review, Legal 500 etc.) recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieței avocațiale, mulți dintre avocații firmei fiind la rândul lor nominalizați de aceste publicații ca făcând parte din elita avocaturii de business din România.
În 2022, Mușat & Asociații a Mușat & Asociații a fost desemnată câștigătoarea premiilor pentru ariile de practică Fuziuni și Achiziții (M&A), Litigii și Farma, acordate în cadrul Galei Romanian Legal Awards organizate de reputata publicație “Legal Marketing”. Au fost recunoscute performanțele echipei noastre de M&A din anul 2021, în continuarea premiilor acordate pentru anii 2020 și 2019, an în care Mușat & Asociații a fost desemnată și Firma anului în avocatură din România.
De asemenea, în 2022, Mușat & Asociații a câștigat premiul „Firma de avocatură a anului în Europa de Est” în cadrul galei organizate în Londra de LMG Life Sciences Awards, unul dintre cele mai prestigioase ghiduri care premiază firmele de avocatură și avocații ce se află în spatele celor mai inovatoare și provocatoare proiecte juridice din EMEA, SUA și Canada, împreună cu companiile sale surori International Financial Law Review, Benchmark Litigation, Managing IP, Expert Guides și ITR.
În 2019, Mușat & Asociații a câștigat premiul “Firma de avocatură a anului în România”, distincție acordată de “The Times Legal Innovation”, precum și alte premii, acordate pentru ariile de practică Fuziuni și Achiziții, Achiziții Publice și Drept Penal.
În 2018, Mușat & Asociații a câștigat premiul pentru cea mai mare tranzacție M&A în domeniul Farma în România, pentru asistența acordată Dr. Max în achiziția grupului A&D Pharma, precum și alte premii, acordate pentru ariile de practică: Fuziuni și achiziții/Privatizare, Infrastructură și PPP/Achiziții Publice și Drept Penal.
În 2016, Mușat & Asociații a câștigat premiul pentru cea mai mare tranzacție în domeniul energiei pentru asistența acordata Sterling Resources în procesul de vânzare a operațiunilor din România către Carlyle International Energy Partners, precum și premiul pentru cea mai mare tranzacție din HORECA pentru asistarea Premier Capital în achiziționarea McDonald’s în România. Distincțiile au fost oferite de Ziarul Financiar, în cadrul Galei Avocaților 2016, ediția a VII-a.
În 2015, Mușat & Asociații a câștigat premiul “Firma de avocatura a anului în România”, distincție acordată anual de reputata publicație britanică “The Lawyer” firmelor de avocați din Europa care au obținut performante deosebite în anul de referință.
În anul 2013, Mușat & Asociații a fost desemnată „Casa de avocatura a anului în România”, de către International Financial Law Review, fiind pentru a doua oara când MUȘAT & ASOCIAȚII își adjudecă acest valoros premiu, după distincția primită în 2011, anul în care România a fost inclusă pentru prima data în lista țărilor nominalizate pentru premiile International Financial Law Review (IFLR).
În 2012, Mușat & Asociații a câștigat premiul Gold Award la categoria „Cea mai bună casă de avocatură din Europa Centrala și de Est”, distincție acordată de International Legal Alliance Summit & Awards 2012, pentru rezultatele excelente înregistrate în România de echipa de avocați Mușat & Asociații, în ceea ce privește evoluția portofoliului de mandate în practica de fuziuni & achiziții și strategia de management adoptată.
COMMENTS