Muşat & Asociaţii Restructuring & Insolvency, în calitate de lichidator al Termoelectrica S.A., anunţă adjudecarea activului Doiceşti, la preţul de 60.895.742,95 RON (la care se adaugă TVA), de către societatea European Energy Communications S.R.L.
Adjudecarea a avut loc în cadrul licitaţiei cu strigare, din data de 25.07.2014, organizată începând cu ora 14:00, la sediul Termoelectrica SA.
Activul, format din centrala termoelectrică Doiceşti (jud. Dâmboviţa), staţiaintermediară de comprimare din comuna Aninoasa (jud. Dâmboviţa), un apartament de serviciu, situatîn municipiul Târgovişte (jud. Dâmboviţa şi imobile de tip rezidenţial şi club, situate în comunaMoroeni (jud. Dâmboviţa), a fost vândut cu respectarea legislaţiei în vigoare, privind privatizarea societăţilor comerciale şi a prevederilor dosarului de prezentare aprobat de Direcţia Generală Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie din cadrul Departamentului pentru Energie al Guvernului României.
Muşat & Asociaţii Restructuring & Insolvency a fost înfiinţată în 2006 şi s-a impus în scurt timp pe piaţa serviciilor de specialitate. Experienţa echipei, formată din practicieni în insolvenţă, avocaţi renumiţi şi colaboratori externi de calibru, a contribuit la construirea unei practici solide, cu un portofoliu diverisificat de clienţi, activi în industria farmaceutică, industria petrolieră, tehnologia maritimă, industria materialelor feroase şi neferoase, transport sau construcţii. Expertiza Muşat & Asociaţii Restructuring & Insolvency acoperă proceduri de insolvenţă extinse şi complexe, servicii de consultanţă, negocierea cu debitorii sau efectuarea de audituri juridice şi financiare în cadrul restructurărilor de anvergură. Cunoştinţele acumulate, în primul rând de partenerii fondatori, dar şi experienţa celorlalţi membri, plasează Muşat & Asociaţii Restructuring & Insolvency printre principalii jucători pe piaţa de profil din România.
S.C. P.E.E.T. Termoelectrica S.A. a intrat în procedură de dizolvare şi lichidare voluntară în temeiul Hotărârii AGEA din data de 12.03.2013, ca urmare a imposibilităţii realizării obiectului principal de activitate, respectiv „producere energie electrică – cod CAEN 3511”. Printr-o procedură transparentă și competitivă a fost selectată în calitate de lichidator al societății asocierea formată din „Muşat & Asociaţii – Restructuring & Insolvency S.P.R.L.” şi „Muşat & Asociaţii S.P.A.R.L.”.
COMMENTS