Nechita-Adrian Oros, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: Putem utiliza 1% din Fondul de Dezvoltare Rurală, respectiv 80 milioane de euro pentru a compensa pierderile de venit cauzate de evoluția virusului COVID-19, sub formă forfetară

Nechita-Adrian Oros, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: Putem utiliza 1% din Fondul de Dezvoltare Rurală, respectiv 80 milioane de euro pentru a compensa pierderile de venit cauzate de evoluția virusului COVID-19, sub formă forfetară

Nechita-Adrian Oros, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Beniamin Urs, Managerul societății Pro Avis, Ionuț Olteanu Managerul AgroMad și Alexandru Gruia, Antreprenor AGRIBUSINESS au fost prezenți în cadrul dezbaterii Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL) cu tema Restart în agricultură – Măsuri economice pentru redresarea și sprijinirea sectorului agricol”.

Întâlnirea a fost moderată de Președintele COAL Sebastian Buși și a atras peste 10.000 de oameni de afaceri din toată țara.

Nechita-Adrian Oros, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a prezentat antreprenorilor măsurile care urmează să fie adoptate pentru a trece peste această perioadă dificilă legată de evoluția pandemiei generate de COVID-19:  “ De la începutul pandemiei am încercat să ținem legătura cu mediul asociativ din întreg spectrul pe care îl gestionăm la Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și am reușit să aflăm punctual, în timp real lucruri legate de probleme de transport ale imputurilor. Dacă la începutul crizei o parte din agricultură nu a fost afectată, acum încep să apară primele efecte ale pandemiei generate de COVID-19 în ceea ce privește stocurile. Sunt foarte mulți oameni din domeniul Horeca și nu numai, care au fost afectați într-o măsură mai mică sau mai mare. Am încercat să monitorizăm stocurile bazându-ne pe raportari realizate de agenți economici mai mari, am monitorizat prețurile și am cerut mai multe măsuri Comisiei. Prima măsură pe care am adoptat-o a fost cea a culoarelor verzi astfel încât mărfurile să poată circula cât mai repede. Am cerut Comisiei măsuri administrative prin care să poată fi prelungită perioada de depunere a cererilor pentru subvenții cu scopul de a feri angajații APIA și nu numai de aglomerări. În mai puțin de două săptămâni, cu resurse interne, cei de la APIA au găsit o soluție de depunere în online a acestei cereri. De asemenea, am cerut o măsură prin care să putem acorda mai devreme subvențiile, respectiv în luna septembrie, dar nu am obținut încă aprobare. Însă, din data de 16 mai, cei de la APIA eliberează adeverințe pe baza cărora beneficiarii se pot împrumuta de la bănci în cuantumul de 85% din valoarea subvenției. Putem utiliza 1% din Fondul de Dezvoltare Rurală, respectiv 80 milioane de euro pentru a compensa pierderile de venit cauzate de evoluția virusului COVID-19, sub formă forfetară. Astfel, pentru fermieri vom compensa pierderile cu până la 5.000 de euro, iar pentru procesatori până la 50.000 de euro.”

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0