Este nevoie de mai multă etică și mai mult respect reciproc în relaţiile între Autoritatea de Supraveghere Financiară şi companiile de asigurări, spune președintele ASF, Mișu Negrițoiu, arătând că piaţa asigurărilor are probleme structurale şi a îndemnat asigurătorii să renunţe la presiuni şi să înceapă un dialog real.
“Trebuie mai multă etică și mai mult respect reciproc între jucătorii din piaţa asigurărilor şi ASF. Vin dintr-o piață care a trecut prin probleme similare. Nu se poate, este un război. Limbajul este aproape inacceptabil, poate de ambele părți, ar trebui să ajungem la o colaborare. Este o piață de sancţiuni, de sanctionaţi, de procesomani”, a declarat preşedintele ASF la Conferinţa Asiguratorilor din Romania organizată de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România – UNSAR, care aniversează 20 de ani de la înfiinţare.
Negriţoiu a cerut mai mult respect pentru autorităţile de reglementare şi mai mult profesionalism din partea companiilor de asigurări.
“Primesc în fiecare zi plângeri, contestații de la dumneavoastră. Nu putem să ne certăm într-una, în loc noi să ne unim să rezolvăm problemele consumatorilor. Vă invit la dialog (…) Nu mai încercați pe alte căi, nu mai încercați prin presiune, pentru că nu vom avea rezultate. Trebuie să schimbăm ceva în această relație! Nu mai încercați pe presiune, pentru că nu vom avea rezultate! Trebuie să schimbăm ceva în această relație! Vă invit să vă revizuiţi poziţia faţă de autoritate”, a declarat Mişu Negriţoiu.
Preşedintele ASF a atenţionat ca piaţa asigurărilor trece nu doar printr-o criza de imagine, ci printr-o criză structurală.
COMMENTS