- Venitul operațional net (“NOI” – “Net Operating Income”), în valoare de 556 milioane de euro, a crescut cu 13,2% față de 2023. Majorarea NOI, în baza indicelui LFL (Like for Like – creșterea vânzărilor raportată de același număr de magazine, în urmă cu un an) a fost de 9,2%, excluzând veniturile din producția de energie verde și impactul din achiziții, vânzări de active și dezvoltările finalizate în 2023 și 2024;
- Profitul distribuibil per acțiune (DEPS) pentru a doua jumătate („S2”) din 2024 a fost de 30,05 eurocenți. Acesta combinat cu DEPS intermediar (pentru prima jumătate din 2024), de 30,12 eurocenți, au condus la un DEPS anual de 60,17 eurocenți, cu 5,6% mai mare decât în 2023 (56,98 eurocenți);
- Consiliul de administrație al NEPI Rockcastle a raportat, pentru S2 2024, dividende în valoare de 27,05 eurocenți pe acțiune, corespunzător unei rate de distribuire a dividendelor de 90%.
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est și-a continuat creșterea pe parcursul lui 2024. Astfel, atât venitul operațional net, care a atins 556 milioane de euro, cât și profitul distribuibil pe acțiune au înregistrat cele mai mari valori din istoria companiei. Creșterea cu 11,8% a profitului distribuibil (5,6% per acțiune) corespunde cu estimarea revizuită în creștere din august 2024, iar valoarea portofoliului, înregistrată la finalul lui 2024, a atins aproape 8 miliarde de euro.
“Performanța noastră financiară reflectă excelența operațională a portofoliului și cererea ridicată venită din partea consumatorilor, pe piețele din Europa Centrală și de Est. Creșterea cu 13,2% a venitului operațional net, înregistrată în 2024, a survenit în primul rând datorită vânzărilor mai mari ale chiriașilor noștri. Acest lucru ne-a permis să creștem nivelul chiriilor de bază și să obținem venituri din chirii procentuale mai mari cu 15% față de 2023. Rata costului de ocupare a rămas la același nivel sustenabil din 2022, fapt care atestă succesul colaborării noastre cu partenerii de business. Prin modalitatea de gestionare a activelor, ne străduim să îmbunătățim constant calitatea proprietăților noastre care devin tot mai atractive atât pentru chiriași, cât și pentru consumatori. Ca urmare, am reușit să reducem gradul de neocupare la 1,7%, la nivelul întregului portofoliu, ceea ce reprezintă o realizare remarcabilă. În același timp, suntem interesați să ne dezvoltam prin achiziții generatoare de creștere financiară și investiții sustenabile. Din acest punct de vedere, 2024 a fost un an de referință pentru noi”, a declarat Rüdiger Dany, CEO al NEPI Rockcastle.
În 2024, NEPI Rockcastle a achiziționat două dintre cele mai importante centre comerciale din Polonia: Magnolia Park, din Wroclaw, și Silesia City Center, situat în Katowice, care vor contribui semnificativ la creșterea veniturilor grupului, în anii următori. Pentru finanțarea acestor achiziții, NEPI Rockcastle a atras 800 de milioane de euro din piețele de capital, la sfârșitul anului trecut. În plus, pentru menținerea unui indicator LTV (“Loan To Value”/raport împrumut-valoare) sub pragul strategic de 35%, NEPI Rockcastle a acompaniat fondurile obținute printr-o emisiune de obligațiuni verzi de 500 milioane de euro, cu o majorare de capital în valoare de 300 milioane de euro, prima din 2017. Pe viitor, grupul va continua să dezvolte relațiile cu furnizorii de capital și să acceseze piețele de capital, pentru a finanța și alte oportunități de investiții.
La finalul anului 2024, NEPI Rockcastle avea un indicator LTV de 32,1% și lichidități de 1,1 miliarde de euro, inclusiv facilități de credit neutilizate, chiar și după investițiile majore realizate în 2024. Aceste rezultate demonstrează încă o dată angajamentul grupului de a-și menține o poziție financiară solidă.
Reprezentanții NEPI Rockcastle rămân optimiști în ceea ce privește perspectivele economice din regiunea CEE, dar iau în calcul volatilitatea macroeconomică și sunt pregătiți pentru diverse scenarii, în perioada următoare.
În 2024, NEPI Rockcastle și-a reafirmat angajamentul de a face progrese semnificative în atingerea obiectivelor sale ambițioase de sustenabilitate. Inițiativele cheie includ reducerea emisiilor, trecerea la producția și consumul de energie regenerabilă, atingerea unui nivel de zero deșeuri evitabile și conservarea resurselor naturale. Prima fază a programului de energie verde a fost finalizată în 2024 și a inclus instalarea de panouri fotovoltaice pe 28 de proprietăți (27 în România și una în Lituania), atingând o capacitate totală instalată de 38 MW. În august 2024, Consiliul de Administrație a aprobat extinderea proiectului de energie verde la alte 23 de proprietăți din portofoliul din regiune al grupului (proiectele se află în diferite etape de implementare, autorizare sau licitație). A treia etapă a acestui program constă în investiția și dezvoltarea de parcuri fotovoltaice greenfield în România. Aceste investiții, estimate la 110 milioane de euro în total vor extinde semnificativ capacitatea Grupului de producție de energie verde.
„Rezultatele financiare remarcabile pe care le-am înregistrat în 2024, și expansiunea portofoliului ne oferă o bază solidă pentru viitor. În 2025, vom continua să identificăm oportunități de creștere care se aliniază strategiei noastre și oferă randamente optime pentru investitori”, a concluzionat Rüdiger Dany.
Principalele rezultate din 2024:
- Valoarea portofoliului de proprietăți al Grupului, la 31 decembrie 2024, era de 7,9 miliarde de euro, față de 6,8 miliarde de euro, la finalul lui 2023. Această creștere se datorează achizițiilor efectuate pe parcursul anului, precum și majorării valorii proprietăților cu 195 de milioane de euro.
- Venitul brut din chirii a crescut cu 10,9%, de la 510 milioane de euro în 2023 la 566 milioane de euro în 2024. Chiria de bază s-a majorat cu 7,8%, ca urmare a indexării, a majorării chiriilor și a creșterii gradului de ocupare. Vânzările semnificativ mai mari ale chiriașilor au condus la o creștere cu 15,3% a chiriei procentuale;
- Vânzările chiriașilor au crescut cu 8,5% față de 2023 (excluzând hipermarketurile), demonstrând interesul ridicat al consumatorilor și atractivitatea brandurilor prezente în centrele comerciale deținute de NEPI Rockcastle;
- Coșul mediu de cumpărături a crescut cu 8%, conform tendințelor de anul trecut și în pofida inflației mai scăzute;
- Grupul a continuat să aducă branduri de renume în portofoliu. Printre acestea se numără: Rituals și Wendy’s (în curs de amenajare) în Mega Mall (România), Primark în Arena Mall (Budapesta, Ungaria), JD Sports în Forum Liberec (Cehia), Sports Direct în Promenada Craiova (România). Alte deschideri notabile în 2024 includ Reserved și Peek & Cloppenburg (Paradise Center, Sofia, Bulgaria), Lefties (Shopping City Ploiești), Nike (Bonarka City Center, Polonia), Victoria’s Secret (Mega Mall), Zara Home (în curs de amenajare – Arena Mall, Budapesta);
- La jumătatea lunii februarie 2025, rata de colectare era de peste 99% din veniturile raportate pentru 2024;
- Grupul a achiziționat două centre comerciale reprezentative în Polonia, Magnolia Park și Silesia City Center, pentru un cost total de 760 milioane de euro, conform strategiei de a crește concentrarea portofoliului în țări cu rating-uri investiționale ridicate și de a achiziționa proprietăți cu poziții dominante pe piață. Cele două achiziții reprezintă 40% din valoarea totală a tranzacțiilor imobiliare de retail din CEE, în 2024 și vor contribui semnificativ la creșterea NOI a grupului;
- Peste 140 milioane de euro s-au investit în dezvoltări, centrale fotovoltaice și cheltuieli de capital. NEPI Rockcastle are un portofoliu de dezvoltare promițător, de 187.900 mp suprafață închiriabilă totală, cu un cost al investițiilor de aproape 788 milioane euro (inclusiv extinderi și reamenajări ale activelor existente, aături de investițiile în energie verde), care este de așteptat să genereze o creștere semnificativă în următorii ani;
- Lichiditatea companiei, la 31 decembrie 2024, era de 1,1 miliarde de euro, incluzând 448 milioane de euro în numerar și 670 milioane de euro pentru resursele de lichiditate ale companiei;
- Indicatorul LTV s-a situat la 32,1%, la 31 decembrie 2024, cu mult sub obiectivul strategic de 35%;
- În septembrie 2024, grupul a obținut 500 de milioane de euro printr-o emisiune de obligațiuni verzi, urmată în octombrie de o creștere de capital de 300 de milioane euro (prima din 2017). Această majorare substanțială de capital a fost utilizată pentru a finanța achizițiile din Polonia. Creditul verde în valoarea de 445 milioane de euro, obținut de la Corporația Financiară Internațională (IFC) în 2023, a fost utilizat pentru rambursarea unei emisiuni de obligațiuni în valoare de 500 de milioane euro, care a ajuns la scadență în noiembrie 2024. Următoarea scadență a unei datorii semnificative va fi în octombrie 2026.
COMMENTS