NextUp Solutions: Investițiile în digitalizare în companiile românești, blocate de întârzierea fondurilor europene

NextUp Solutions: Investițiile în digitalizare în companiile românești, blocate de întârzierea fondurilor europene

IMM sunt tot mai interesate de digitalizare și de accesarea de soluții digitale, precum softuri de contabilitate, de salarizare sau ERP-uri, prin fonduri europene, însă firmele românești nu se pot dota cu soluții de digitalizare, fiind afectate de întârzierea granturilor de la stat, potrivit NextUp Solutions, una dintre cele mai mari companii de soluții software pentru business din România. 

Calendarul oficial pentru acordarea granturilor destinate digitalizării IMM-urilor, din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), arată că depunerea proiectelor este estimată pentru începutul lunii iulie.

Totuși, firmele care sunt interesate de aceste fonduri mai au luni bune de așteptare, având în vedere că evaluarea proiectelor este preconizată să se încheie anul viitor. Prin acest program, adresat parteneriatelor între firme non-IT și firme IT, IMM-urile din România au șansa să acceseze bani europeni pentru digitalizare, prin granturi de 500.000 euro – 3.000.000 de euro. Un alt program, prin care firmele non-IT pot obține granturi de până la 100.000 euro, este în stadiul de depunere de proiecte.

În aceste condiții, specialiștii NextUp Solutions spun că așteptarea înseamnă bani pierduți și oportunități de business ratate. În așteptarea banilor europeni, business-urile nu stau pe loc, așadar nici investiția în digitalizare nu ar trebui să aștepte.

„Trebuie să încurajăm antreprenorii să se digitalizeze, fie că accesează fonduri sau nu, deoarece acesta este viitorul, iar tranziția spre o lume digitală le aduce avantaje, atât din punct de vedere financiar, cât și al consumului de timp și de resurse în general. De exemplu, poți investi între 4.000 și 8.000 de euro pentru un câștig de 50% la nivel de productivitate. Prin soluțiile oferite, vrem să ne asigurăm că utilizatorii noștri sunt în siguranță din punct de vedere legislativ, cu un minimum de efort din partea echipelor lor. Iar aici poate fi obținut acel avantaj competitiv, în condițiile în care cei care se digitalizează, fără să mai aștepte, își vor lăsa în urmă concurenții care încă nu au făcut pași în această direcție”, spune Roxana Epure, Managing Partner NextUp Solutions.

Până în prezent, 150 de companii și-au arătat interesul să deruleze proiecte prin fonduri europene. Printre cele mai solicitate servicii sunt cele de implementare adaptate specificului industriilor de productie, distribuție și servicii. 

„Un soft potrivit trebuie să crească productivitatea echipei administrative cu cel puțin 30%. În comunitatea NextUp, productivitatea s-a mărit și cu 50% pentru o parte din echipa. Un soft potrivit, cu un număr mare de automatizări, înseamnă timp câștigat, mai puține erori și, în definitiv, o gestionare mai eficientă a resurselor și creștere a profitului”, adaugă Roxana Epure.

Companiile care își grăbesc tranziția către lumea digitală vor avea de câștigat, având în vedere că până în 2030, la nivelul Uniunii Europene, se dorește o integrare a tehnologiilor digitale de peste 90% în rândul întreprinderilor mici și mijlocii. Din păcate, România, alături de Bulgaria și Ungaria, se numără printre codașe la digitalizarea IMM-urilor, potrivit ultimului raport DESI (Indicele economiei și societății digitale).

Potrivit DESI, în România, dintre companiile care își stochează datele, doar 14% le analizează zilnic, 19% lunar, 29% trimestrial sau anual și 36% niciodată. Prin astfel de softuri implementate în companii, antreprenorii pot avea un un control total și acces la informații, date realiste (business intelligence) și rapoarte financiare, care le oferă informații în timp real și posibilitatea de a lua decizii corecte. Aceasta duce la o creștere a predictibilității afacerilor.

NextUp Solutions numără în prezent peste 5.500 de companii în portofoliul de clienți, iar pe fondul interesului mare pentru digitalizare, va atrage 250 de clienți noi. Anul acesta, NextUp Solutions mizează pe o creștere similară celei din 2022, adică 50%, ajungând la o cifră de afaceri de 15 milioane de lei.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0