Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu, a participat, astăzi, la evenimentul „România emergentă”, organizat de Bursa de Valori București (BVB), prilejuit de promovarea efectivă a pieței de capital românești la statutul de Piață Emergentă Secundară. Nicu Marcu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, a declarat cu această ocazie:
„Înainte de toate, salut câștigarea statutului de piață emergentă de către bursa românească, o recunoaștere binemeritată a rolului și a potențialului pe care BVB le are. Suntem aici să marcăm nu doar această recunoaștere, dar mai ales momentul în care se deschid noi perspective, concrete, pentru dezvoltarea economiei românești.
Piața de capital în ansamblul său, dar mai ales componenta de piață bursieră, sunt extrem de importante pentru stabilitatea pieței financiare nebancare, datorită faptului că majoritatea entităților ce acționează pe celelalte componente ale acestei piețe dețin plasamente în instrumente tranzacționate. Alături de Bursa de Valori București, Depozitarul Central este cea mai importantă instituție de infrastructură a pieței de capital locale.
Piața de capital trebuie să ajungă un motor al economiei care oferă sursă de finanțare companiilor, precum și un loc de investiții pentru societățile de asigurare, respectiv pentru fondurile de pensii, ceea ce poate conduce în mod direct și indirect la creșterea economică a României.
Dar piața de capital este un domeniu în care contează foarte mult nivelul și intensitatea fluxurilor financiare și de aceea mă refer acum și la poziționarea BVB în regiunea Europei de sud-est.
Ce vedem la acest moment?
Mai multe burse și firme de investiții vor să le crească business-ul (unii chiar se chinuie!!!), mai mulți emitenți ar dori finanțare pentru exploatarea oportunităților de dezvoltare și câțiva investitori dornici să-și construiască un portofoliu adecvat.
Contează foarte mult valorile individuale și sunt remarcabile, doar dacă sunt puse în valoare într-o construcție integrată compatibilă cu cele mai bune practici internaționale. Practic, trebuie să ne gândim să construim ”agregate financiare” de anvergură. Bursele din regiune ar trebui să realizeze, pe de o parte, o construcție care să ofere emitenților de anvergură din regiune o sursă de finanțare eficace și, pe de altă parte, să confere investitorilor internaționali un confort investițional adecvat așteptărilor acestora.
Toți actorii instituționali (intermediari, burse și autorități) ar trebui să realizăm că de unii singuri nu vom putea face performanță, iar BVB și România, atât prin poziția geografică, cât și prin dimensiunea economică ar trebui să inițieze sau să se ralieze oricărei inițiative strategice de construcție a unei piețe agregate.
Bursa de Valori București trebuie să devină un hub regional strategic pentru celelalte piețe financiare din spațiul sud-est european. Prin atingerea acestui deziderat, Bursa de Valori București va putea participa la dezvoltarea economiei la adevărata sa capacitate. Dar pentru acest lucru este nevoie de o lichiditate mai mare, iar aceasta se poate obține prin oferirea de active de calitate și o mai mare siguranță participanților la piață. Toate acestea pot fi obținute printr-o implicare mai activă a statului român la dezvoltarea acestui sector financiar”.
Odată cu decizia FTSE Russell de a încadra BVB în categoria piețelor emergente, Autoritatea de Supraveghere Financiară consideră că a fost atins obiectivul fundamental al proiectului strategic STEAM (Set of actions Towards Establishing and Acknowledgement of the emergent Market status). Acest proiect a fost demarat de A.S.F. în luna august a anului 2014 și a avut în vedere punerea în aplicare a unor măsuri pentru facilitarea reclasificării pieței de capital din România, de la piață de frontieră la piață emergentă.
COMMENTS