NN Asigurări lansează o asigurare cu achiziție 100% online care oferă 100.000 de lei pentru numai 36 de lei pe an în urma unui accident auto din care rezultă decesul persoanei asigurate

NN Asigurări lansează o asigurare cu achiziție 100% online care oferă 100.000 de lei pentru numai 36 de lei pe an în urma unui accident auto din care rezultă decesul persoanei asigurate

NN Asigurări lansează Centura de Protecție NN, o asigurare care oferă protecție și sprijin financiar în situația accidentului rutier rezultat cu deces, dezvoltată în parteneriat strategic cu www.roviniete.ro. Asigurarea are un cost anual fix și poate fi cumpărată 100% online, simplu și rapid, sprijinind clienții să protejeze situația financiară a familiei în momente nefericite.

Noua asigurare se adresează persoanelor cu vârsta între 18 și 65 de ani care își doresc protecție atunci când pleacă la drum cu mașina, atât ca șofer, cât și ca pasager. Cu Centura de Protecție NN, clienții au liniștea că, în eventualitatea unui accident, familia se poate baza pe o sumă de bani pentru a se descurca mai ușor financiar. 

„România continuă să înregistreze cel mai mare număr de decese din accidente rutiere din Uniunea Europeană și datele arată că multe familii sunt din ce în ce mai vulnerabile financiar în astfel de momente dificile. Asigurarea pentru accident auto din care rezultă decesul persoanei asigurate este o centură de siguranță foarte necesară prin care clienții îi pot proteja financiar pe cei dragi atunci când este cel mai mult nevoie”, explică Ramona Juncu, Deputy General Manager NN Asigurări. 

Asigurarea are două niveluri de protecție din care clienții pot alege, în funcție de nevoile financiare ale familiei. Pachetul Premium oferă 100.000 de lei pentru o primă de asigurare anuală de numai 36 de lei, iar pachetul Standard oferă 50.000 de lei pentru numai 26 de lei pe an. 

Astfel, Centura de Protecție NN poate contribui la atenuarea deficitului de protecție din România. Într-o situație neprevăzută cum ar fi un accident sau o problemă de sănătate, o familie ar avea nevoie, în medie, de 132.000 de lei în plus față de resursele financiare disponibile pentru a-și menține standardul de viață, arată datele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) pentru 2022. Aproximativ 10.000 de familii care au pierdut pe cineva drag în urma unui accident sau a unei probleme de sănătate au beneficiat de sprijin financiar din asigurări în valoare totală de 337 de milioane de lei în 2022, mai arată datele UNSAR.

Centura de Protecție NN acoperă accidentele rutiere rezultate cu deces care au loc în România. Clienții beneficiază de protecție atât când sunt la volanul unui autoturism condus în scop personal, cât și atunci când sunt pasageri, indiferent dacă se află într-un autoturism personal sau unul folosit în scopuri profesionale, precum taxi sau ridesharing.

„Așa cum nu se urcă la volan fără o asigurare RCA și cumpără vignetele de care au nevoie simplu și rapid, online, șoferii trebuie să se gândească și la siguranța lor și să plece la drum cu Centura de Protecție NN. Prin parteneriatul cu NN, ne bucurăm să oferim clienților roviniete.ro o soluție atât de necesară, într-un proces la fel de simplu ca achiziția unei vignete”, a spus Radu Banzea, Director General Scala Assistance, compania care deține și operează roviniete.ro.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0