Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a asistat ExxonMobil, una dintre cele mai mari companii internaționale de petrol și gaze cotate la bursă, în legătură cu finalizarea operațiunii de vânzare către Romgaz a participației de 50% deținută în cadrul perimetrului offshore Neptun Deep din Marea Neagră. Odată cu materializarea vânzării, aceasta devine una dintre cele mai importante tranzacții M&A de pe plan local în domeniul energiei, remodelând sectorul de petrol și gaze naturale din România.
NNDKP a asistat ExxonMobil în toate fazele tranzacției, gestionând toate aspectele juridice pe care le-a implicat proiectul de exit, precum efectuarea analizei due diligence, acordarea de asistență privind chestiuni legate de reglementare și revizuirea documentației aferente.
De asemenea, echipa NNDKP a acordat asistență ExxonMobil pe întreaga perioadă a derulării acestei investiții strategice în România, în toate etapele acestui proiect offshore cu o însemnătate istorică la nivel național. De-a lungul celor doisprezece ani de colaborare, NNDKP a asistat ExxonMobil în legătură cu întreaga componentă juridică a proiectului, începând cu etapa explorării și continuând cu etapa de dezvoltare, inclusiv în ceea ce privește relația cu autoritățile de reglementare, procesul de autorizare, procedurile de achiziție publică, conectarea proiectului la rețeaua de transport de gaze și comercializarea gazelor naturale. În toți acești ani, echipa NNDKP a sprijinit industria de petrol și gaze naturale și a contribuit la dezvoltarea cadrului juridic specific pentru proiecte de exploatare offshore a gazelor.
„Pe perioada colaborării, precum și în cadrul acestei tranzacții, am beneficiat de vasta experiență a NNDKP în domeniul energiei, de viziunea strategică și de recomandările practice furnizate cu privire la legislația locală. Mulțumim echipei NNDKP pentru întregul sprijin acordat în cadrul acestui proiect”, a declarat Samuel Shehadeh, Senior Counsel ExxonMobil.
„Dorim să mulțumim echipei ExxonMobil pentru încrederea acordată și colaborarea pe care am avut-o timp de mai bine de un deceniu, precum și pentru oportunitatea de a contribui, prin cunoștințele și experiența noastră, la realizarea acestui proiect de referință în sectorul energetic local și extrem de important pentru România. Pentru noi acest proiect a presupus, din multe puncte de vedere, o activitate de pionierat, având în vedere noutatea aspectelor juridice gestionate, fiind prima inițiativă de dezvoltare în zona de explorare de mare adâncime a perimetrului offshore. Acest lucru a implicat numeroase provocări din perspectiva aspectelor de reglementare și a cadrului juridic, necesitând soluții inovatoare și o bună înțelegere a acestui sector. De asemenea, doresc să mulțumesc membrilor echipei pentru dedicare și pentru contribuția valoroasă adusă proiectului”, a declarat Ruxandra Bologa, Partener și unul dintre coordonatorii practicii de Energie și Resurse Naturale.
Echipa NNDKP care a acordat consultanță ExxonMobil pe toată durata proiectului a fost coordonată de Ruxandra Bologa, Partener și unul dintre coordonatorii practicilor de Energie și Resurse Naturale și Corporate/M&A. Din echipă au mai făcut parte Mirela Preda (Counsel, practica de Energie și Resurse Naturale), Emanuel Flechea (Asociat Senior, practica de Energie și Resurse Naturale), Adina Chilim-Dumitriu (Partener, unul dintre coordonatorii practicii de Achiziții Publice și PPP), Alexandru Aman (Counsel, practica de Achiziții Publice și PPP), Georgeta Dinu (Partener, practicile de Concurență, Ajutor de Stat și Drept UE), Anca Diaconu (Partener, practicile de Concurență, Ajutor de Stat și Drept UE), Roxana Ionescu (Partener, Coordonatorul practicii de Dreptul Mediului).
Despre NNDKP:
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (”NNDKP”) este promotor al avocaturii de afaceri în România de peste 30 de ani, fiind recunoscută ca un pionier al pieței de profil locale.
NNDKP oferă servicii de avocatură și consultanță fiscală complete companiilor active în diverse sectoare ale industriei. De-a lungul celor peste trei decenii de activitate, avocații NNDKP au oferit asistență juridică și reprezentare în tranzacții și proiecte reper pentru evoluția comunității de afaceri din România, inclusiv în domenii inovatoare, considerate încă de nișă și care au implicat atât companii internaționale, cât și antreprenori locali.
Firma reprezintă România în unele dintre cele mai importante asociații profesionale la nivel internațional – Lex Mundi, World Services Group, International Attorneys Club – şi este membru fondator al SEE Legal. NNDKP este clasată în mod constant pe primele poziţii în toate ariile de practică de către Chambers & Partners, Legal500 şi IFLR1000.
NNDKP este de șase ori câștigătoarea prestigiosului premiu „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe, care i-a fost acordat în anii 2022, 2021, 2017, 2013, 2012 și 2009.
COMMENTS