NNDKP: Avocatul Valentin Voinescu a fost promovat partener

OLYMPUS DIGITAL CAMERANestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a anunţat astăzi că avocatul Valentin Voinescu a fost promovat partener în departamentul de drept bancar şi finanţări. De asemenea, 10 avocaţi seniori au fost promovaţi ca asociaţi manageri, iar 7 avocaţi – asociaţi seniori. În plus, doi dintre managerii practicii de consultanţă fiscală ocupă noi poziţii de senioritate în ierarhia acesteia.

Profesioniştii promovaţi au avut o contribuţie semnificativă la consolidarea şi creşterea volumului de activitate al practicilor/birourilor din care fac parte, respectiv litigii (unde au promovat Cătălin Radbata, Daniela Gramaticescu, Marius Ezer, Valeriu Mînă, Corina Iablonschi), drept bancar şi finanţări (Valentin Voinescu, Larisa Ţugui), tranzacţii imobiliare (Irina Dimitriu, Vlad Tănase, Ioana Grigoriu), consultanţă fiscală (Adina Vizoli, Sorin Mociofan), proprietate intelectuală (Delia Belciu), pieţe de capital (Diana Ispas), imigrări (Alexandru Lupu), dreptul muncii (Delia Paceagiu), drept corporatist şi contracte (Delia Ropan), biroul din Timişoara (Eva Forika, Delia Baroianu) şi biroul din Cluj-Napoca (Cristina Bidiga).

„În acest domeniu există tineri cu foarte mult potenţial – profesional, uman, de leadership – care trebuie remarcaţi şi urmăriţi pentru a forma viitorii avocaţi cheie ai firmei. Ei pot deveni cu timpul profesioniştii de bază ai avocaturii româneşti. Colegii promovaţi au arătat de multe ori că au capacitatea de a-şi motiva şi inspira colegii să atingă împreună obiective comune, nu doar prin competenţele profesionale, ci şi prin integritate, valoarea umană şi credibilitate. Îi felicităm şi le dorim să-şi continue activitatea în acelaşi mod , încurajându-şi colegii şi contribuind la pregătirea de noi generaţii de avocaţi la fel de capabili ca ei pentru a face faţă provocărilor avocaturii de business şi în următorii 25 de ani”, consideră Manuela Nestor, unul dintre partenerii coordonatori ai firmei.

În urma acestor modificări, echipa NNDKP are 20 de parteneri (18 avocaţi şi doi consultanţi fiscali) şi 110 de avocaţi, cărora li se adaugă 18 specialişti în fiscalitate, 3 consilieri în proprietate intelectuală şi 75 de angajaţi în departamentele administrative.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0