Școala românească se află în acest moment la răscruce de drumuri: aflată într-o perpetuă căutare a unei soluții optime, aceasta dă mai multe rateuri decât reușite. În acest context, mediul privat încearcă, prin replicarea unor modele de proveniență vestică, să suplinească ceea ce sistemul public nu reușește. Într-un mediu modern și cu cele mai noi tehnologii, unul dintre cele mai apreciate sisteme de învățământ din lume – modelul finlandez de educație- a fost implementat cu succes în școala privată Nordic Elite School din București.
Vorbim de cea mai modernă școală privată din țară, continuatoarea unei universități cu tradiție culturală, educațională, dar și vocațională – Univestitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”.
Cu ce dorește școala să iasă în evidență? Poate cu primii roboți umanoizi din sistemul de învățământ românesc, poate cu primul planetariu complet funcțional, poate cu un art hub și mulți copii pentru care fericirea este deocamdată o stare de spirit dar, pe viitor poate (depinde mult și de ei, este adevărat), un stil de viață.
“Ideea mi-a venit în urmă cu mai bine de 30 de ani când am cofondat alături de președintele Momcilo Luburici Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir. Anii au trecut, iar acest vis care era un deziderat, iată, astăzi devine o realitate. Vorbim despre o școală sigură, o școală modernă, o școală a viitorului unde valoarea fiecărui copil va fi definită, identificată și mai apoi dezvoltată”, a declarat Corina Dumitrescu, fondator Nordic Elite School, într-un interviu pentru profit.ro.
Nordic Elite School înseamnă siguranță (fizică, mentală și spirituală), modernitate, stare de bine, școala viitorului, echipă formată din profesioniști ai educației, cu stagii de pregătire în Finlanda. Copiii beneficiază de experienţe de învăţare de înaltă calitate, bazate pe un curriculum amplu și echilibrat, într-un mediu de învăţare sigur și dotat la cele mai înalte standarde. Nimeni nu e lăsat în afara jocului și fiecare primește sprijinul de care are nevoie pentru a învăța, în orice situație.
Școala își propune să contribue, alături de familie, la modelarea copilului într-un adult responsabil, care gândește independent, este capabil să folosească tehnologia de ultimă oră pentru învăţare și muncă, își cunoaște și își urmează aspiraţiile, simte că aparţine națiunii române și spaţiului european, și participă activ la dezvoltarea societăţii.
COMMENTS