Am citit o anecdotă pe un site de avocatură pe care doresc să v-o relatez:
– Mamiiiii, vreau să-mi spui o poveste!
– Ce spui de “Scufiţa Roşie”?
– Nu-mi plaaaace! Din cauza unei răsfăţate neascultătoare, vânătorul ar merita ani buni de închisoare.
– Vânătorul a făcut ce trebuia, le-a salvat pe fetiţă şi pe bunică din burta lupului…
– … încălcând Articolul 3 din Declaraţia Universală a Drepturilor Animalelor, care prevede că niciun animal nu trebuie supus actelor de cruzime.
– Dacă o iei aşa, şi lupul din “Capra cu trei iezi” a încălcat legea…
– Aici a fost încălcat Articolul 508 din Codul Civil. Capra nu trebuie compătimită, ci decăzută din drepturile părinteşti, pentru că a pus în pericol viaţa iezilor, prin neglijenţă.
– Aceste legi sunt pentru oameni…
– Dacă sunt legi pentru oameni, ar trebui aplicate în cazul mamei Scufiţei. Cum să-şi trimită fata singură, prin pădure?
– Îţi voi citi “Cenuşăreasa”.
– “Cenuşăreasa”? Ce făceau cei de la Asistenţa socială, în timp ce sărmana orfană se spetea muncind? Au făcut anchetă psihosocială? Au anunţat Protecţia copilului? Nuuu!
– Ce spui de “Punguţa cu doi bani”?
– Nu-mi plaaaace nici povestea aceasta! Cocoşul este un infractor. Cine i-a dat dreptul să-şi însuşească punguţa găsită? Nu ştia că trebuie dusă la poliţie? În plus, făcând pe victima, a sustras şi alte bunuri: bani, vite… L-a reclamat cineva pe moşneagul-complice la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală? Bineînţeles că nu. Şi a trăit mulţi ani, fericiţi…
– Atunci, îţi citesc “Albă ca Zăpada”?
– Fata asta n-a auzit de Codul penal?… Cum să intre prin efracţie, în casa piticilor?
– Poate, “Fata babei şi fata moşneagului”?
– În povestea aceasta ar trebui să facă puţină ordine cei de la Protecţia Consumatorului. Sfânta Vineri ţinea în pod marfă periculoasă. Şi se mai dădea drept sfântă…
– Uite, am găsit un basm cu Făt Frumos!
– Tipul acesta ar trebui dat pe mâna DIICOT! Deţinere ilegală de arme albe, crimă…
– Văd că nu te hotărăşti şi s-a făcut miezul nopţii! Îţi voi citi povestea, mâine!
– Cum mâine?! Îmi vei citi chiar acum, mamă! “Ştii cine sunt eu? Sunt cetăţean european şi am drepturi!”.
Comentariul scurt pe care vreau să-l fac în legătură cu povestioara de mai sus e că, așa cum se prezintă în momentul de față și după cum a evoluat, legislația nu ține cont de conștiință. Mai precis, UE este cea care nu ţine de rolul determinant al conștiinței în elaborarea legislației.
Dar se pot face și aprecieri detaliate, pentru că o serie de jurişti şi filosofi susţin că norma juridică, nu trebuie să încalce norma morală. Nu e greu de văzut că în ţările cu legi ce nu corespund principiilor etice, care se plasează departe de natural, nu sunt sinergice, pe oamenii îi costă mulţi bani să se apere şi petrec la tribunal mult timp, care, în definitiv, este tot bani.
În condiţiile unei gestionării coerente şi competente a societăţii, nu se ajunge în situaţia ca legea să nu conţină norma morală şi principiile etice, ci ea este în concordanţă cu acestea. În contextul în care s-a ajuns însă să nu le includă şi legislaţia să înlocuiască conştiinţa la nivel de individ, reacţia populaţiei ar trebui să se îndrepte nu spre o nerecunoaştere a clasei politice, ci a cadrul legislativ elaborat de aceasta. Respectivul cadru, ce se substituie conştiinţei reprezintă un risc sistemic, şi modul prin care poate fi anihilat e prin intermediul capacitării instituţiilor statului specializate în controlul acestui tip de risc.
Problema din societate nu e reprezentată neapărat de numărul bugetarilor, ci de noţiunea de birocrat, care apare atât la stat, cât şi în mediul privat. Comportamentul acestei tagme e favorizat prin intermediul înlocuirii conştiinţei cu cadrul legislativ. Dacă nivelul de educaţie ar permite unul al conştiinţei satisfăcător, legislaţia nu ar fi atât de invazivă, iar lucrurile s-ar putea petrece exact ca în basme, fără precizările de la sfârşitul fiecăruia dintre ele.
Ca să conchidem, legislaţia poate substitui conştiinţa doar pe termen foarte scurt, până când educaţia vine să permită simplificarea cadrului legal.
COMMENTS