prof. univ. dr. Silviu CERNA, Universitatea de Vest, Timișoara
Căderea comunismului a produs, printre altele, schimbări importante în învățământul superior românesc – în general, economic – în particular. Nu toate aceste transformări au fost însă benefice, iar unele au constituitregrese chiar și față de situațiade dinainte de 1989.
În perioada 1967-1989, când autorul a urmat facultateași a parcurs primele trepte ale carierei sale academice, bazele teoretice și aplicative ale formării în profesia de economist nu erau reprezentate de știința economică (economics), studiată la marile universități occidentale, ci de un ansamblu de teze și dogme rigide, preluate din documentele oficiale ale partidului comunist.Conform acestora, proprietatea statului asupra mijloacelor de producție și planificarea centralizată sunt singurii factori care asigură dezvoltarea economică și bunăstarea tuturor membrilor societății. Aceste lozinci, ilustrate copioscu citate din cuvântările secretarului general al partidului, eraupreluateîn manualele unice editate la nivel de țarăși în cursurile și caietele de lucrări litografiate de universități. Materialele respective eraucitite inexpresiv sau rezumatede către cadrele didactice de predare (profesori – foarte puțini; conferențiari și lectori – mai mulți, dar blocați la promovare), care își permiteau rareori „să iasă din anumite canoane, mai degrabă nescrise și rezultate din experiență și cutume producătoare de teamă și supunere.” (p. 15).
După căderea comunismului, facultățile de economieau încercat,la fel ca celelalte, să se adapteze la noile împrejurări,prin ajustări „mai mult sau mai puțin importante în structurile de formare (specializări de licență, de masterat sau doctorale), …cifrele de școlarizare, planurile curiculare, proceduri de finanțare etc.” (p. 115). În general, aceste modificări au fostspontane, fără să aibă la bază vreo viziune pe termen lung și nu fără rezistență din partea corpului didactic.
În aceste condiții, trecerea rapidă la formarea de economiștiprofesioniști pentru economia de piață s-a dovedit dificilă, iar în anumite privințe, imposibilă. Cauzele și consecințele, intenționate sau nu, sunt analizate pe larg în cartea profesorului emerit Dumitru Zaiț, care le ilustrează cu exemple luate mai ales de la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe care a servit-o cu dăruire aproape o jumătate de secol. Astfel, autorul evidențiază dezideratele, acțiunile, obstacolele și implicațiiletransformărilor care au avut loc în perioada postcomunistă în facultățile economice și, în general, în universitățile din România și sugerează o serie deposibilități de depășire a dificultăților.Soluțiile avansate de el sunt mult mai clare și mai convingător argumentate și justificate în planul opțiunilor decât numeroasele proiecte oficiale de reformă a învățământului superior sau discuțiile publice, vizibil politicianiste,despre acest subiect.De aceea, cartea sa este utilă nu doar cadrelor didactice și studenților, ci și factorilor decidenți de la nivelul universităților și al ministerului de resort.
Acestea fiind spuse, trebuie precizat că lucrarea profesorului Dumitru Zaiț are un accentuat caracter memorialistic. El nu evaluează însă prin prismă personală oamenii, faptele și evenimentele relatate, deoarece nu se consideră „nici personaj principal și nici referință a acestor evocări subiective.” (p. 15). Această abordare sugerează o anumită detașare de aspectele pozitive sau negativ învederate,ceea ce permite relevarea semnificațiilor lor mai generale.
Ampla lucrare a profesorului Zaiț (538 pagini) urmărește, în esență,clarificarea rolului Universității în realizarea unei educații de calitate, prin care individul să fie nu doar pregătit pentru performanță profesională, ci și disponibil cultural în acest sens. Concluzia sa finală este că: „Prin resursele de materie cenușie, prin autonomia și libertatea de acțiune, Universitatea este capabilă să-și propună și să-și asume rolul de reformator și potențator al mentalului individual și colectiv în etape succesive, dar într-o perioadă relativ scurtăde timp… Cu o mare condiție: să fie ea însăși disponibilă și pregătită pentru a face acest lucru!” (p. 536-537). Dimensiunea memorialistică a cărții provine din nenumăratele exemple de inițiative, opțiuni, comportamente etc., la nivel individual sau instituțional, precum și din prezentarea, cu serenitate, a satisfacțiilor și decepțiilor trăite de autor în cei aproape 50 de ani de carieră academică.
Faptele, oamenii și principiile prezentate în carte sunt expuse în manieră cronologică și sistematică. Ocazional, profesorul Zaiț menționează propriile contribuții la rezolvarea problemelor în care a fost implicat,însă fără să vadă în aceasta vreun merit, ci în scopul nuanțării interpretărilor și argumentării concluziilor. Structura pe capitole a lucrării este o ilustrare reușită a modului de prezentare a unor principiifundamentale unui cititor care are experiență de cadru didactic universitar, dar nu este neapărat economist ca formație științifică și profesională. Primele capitole prezintă o serie de momente și fapte definitorii pentru devenirea sa și a corpului didactic din care a făcutparte formal până la pensionare, iar capitolele următoare relevă cauzele, conexiunile posibileși remediile veritabile sau leacurile surogat. Organizarea expunerii permite înțelegerea modului în care Universitatea poate îndeplini misiunea și rolul de „adevărată biserică a rațiunii”. (p. 538). Atașamentul autorului la acest ideal estemobilizator.
COMMENTS