Criza financiară internaţională este încă departe de a-şi fi jucat ultima carte: „Îmi e greu să cred că nu ne vom reîntâlni cu criza, fie şi numai uitându-ne la evoluţia preţului petrolului, la încercările de ieşire din stagflaţie ale Japoniei sau la multitudinea de state europene a căror creştere economică stagnează de ani de zile“, declara, la Davos, profetul crizei, economistul Nouriel Roubini. În centrul atenţiei dezbaterilor de la cel mai important eveniment economic al lumii nu putea să nu fie sistemul financiar. Cu siguranţă, cele două paneluri de dezbatere având ca temă viitorul bankingului au fost aşteptate cu nerăbdare de mulţi participanţi, dar şi de mulţi cititori. Iar nerăbdarea cu care era aşteptată decizia BCE (al cărei preşedinte, Mario Draghi, nu a fost prezent la Davos) se putea citi pe feţele tuturor. Şi asta chiar dacă pe radarele agenţiilor de presă circulă deja de două zile un zvon conform căruia reţeta la care FED se pregăteşte să renunţe (quantitative easing) şi care îi repugnă Budesbank va fi îmbrăţişată de BCE, în încercarea disperată de a smulge zona euro de pe marginea prăpastiei recesiunii şi deflaţiei. Deloc de neglijat sunt şi implicaţiile unei potenţiale ieşiri din eurozonă a Greciei, dar şi situaţia destul de tensionată datorată pretenţiilor Marii Britanii.
La cele două debate-uri de care aminteam anterior – Stabilitatea Financiară Globală şi respectiv Noua Eră Bancară au participat panelişti de mare calibru: Andrea Enria, Preşedinte al Autorităţii Bancare Europene, Pietro Carlo Padoan, Ministrul Economiei şi Finanţelor din Italia, Urs Rohner, Preşedinte al Consiliului de Administraţie, Credit Suisse Group, Anat Admati, George GC Parker Profesor de Finanţe şi Economie, Stanford Graduate School of Business, Brian T. Moynihan, Preşedinte al Consiliului şi Chief Executive Officer, Bank of America, Anshu Jain, Co-Chief Executive Officer, Deutsche Bank, André Esteves, CEO, Banco BTG Pactual, Brazilia, Douglas Flint, Preşedintele Grupului, HSBC Holdings şi profesorul Liu Mingkang de la Fung Global Institute, Hong Kong.
Participanţii au încercat în primul rând să găsească un răspuns la întrebarea: au reuşit reformele în domeniul bancar declanşate post criză? Au dat acestea sistemului financiar supleţea şi elasticitatea necesară preîntâmpinării unor noi crize? Va rezista sistemul bancar unor provocări viitoare? Majoritatea celor prezenţi au fost de acord că sistemul bancar este mult mai puternic acum, chiar dacă băncile încă se confruntă cu provocări globale şi regionale. A fost însă remarcat un risc destul de însemnat, care poate fragiliza sistemul: faptul că băncile sunt prea dependente de finanţarea datoriei.
Criza declanşată în 2007 şi problemele aferente induse în zona euro, inclusiv cele legate de salvarea unor ţări sau bănci, au condus de-a lungul ultimilor ani la introducerea unei serii de măsuri de reglementare în măsură să facă sistemul financiar mai rezistent. Aceste reglementări referitoare la o serie de aspecte, cum ar fi nivelurile minime de capital pentru bănci, cerinţe de lichiditate, restructurarea bancară, măsurile de rezoluţie bancară şi procesele de soluţionare a problemelor structurale ale industriei bancare, funcţionarea pieţelor dar şi a instrumentelor financiare derivate, măsurile de politică macro-prudenţială etc. Au fost aceste măsuri suficiente? Au cerut autorităţile de reglementare prea mult de la nişte pieţe destul de greu de urnit, după mulţi ani în care au considerat că orice volatilitate e controlabilă?
Reprezentantul reglementatorului suprem, cel care monitorizează cu atenţie aceste profunde transformări cu care suntem contemporani, consideră că cele mai multe bănci internaţionale au respectat cerinţele Basel III. Băncile şi-au consolidat nivelul lor de capital, după ce au fost supuse în mai multe rânduri unor teste de stres. Deşi costurile au fost mari, băncile şi-au revizuit conduita şi modul de a face business, iar rezultatele au fost îmbucurătoare: „Mă bucură faptul că realitatea a arătat că aceste reglementări nu au înăbuşit creşterea la nivel global. Dimpotrivă, băncile cu capital puternic sunt mai active în ceea ce priveşte activitatea de creditare şi mai şi câştigă cotă de piaţă an de an“, declara Andrea Enria, preşedintele Autorităţii Bancare Europene.
Oficialul european nu consideră de nerezolvat problemele actuale cu care se mai confruntă sistemele bancare. El priveşte cu încredere viitorul şi nu se teme de eventuale şocuri provenite din partea băncilor mari, supravegheate global, atrăgând atenţia că, momentan, probleme se văd mai mult la nivelul băncilor mici irlandeze şi al caselor bancare spaniole.
El atrage atenţia tuturor supraveghetorilor să fie fermi şi decişi atunci când se confruntă cu probleme: „Dacă sunteţi convins, ca supraveghetor, că puteţi salva o bancă aflată în criză, nu cred există niciun argument suficient de puternic pentru a renunţa“!
Urs Rohner, preşedinte al Consiliului de Administraţie, Credit Suisse Group, Elveţia, a marşat în speech-ul său pe două provocări la fel de mari. El consideră că sectorul bancar a cunoscut o schimbare de paradigmă, ca urmare a reformelor post-criză: „Băncile sunt mai rezistente la momentul actual, dar se impune finalizarea proiectului global de funcţionare şi supraveghere“. Panelistul şi-ar dori o viteză mai mare a proceselor demarate în acest sens şi atenţionează asupra pericolului blocării acestuia şi asupra faptului că UE nu îţi poate permite să rateze un astfel de proiect.
Rohner consideră că cele mai mari bănci vor rămâne prea complexe pentru a fi restructurate şi prea costisitoare în cazul nefericit în care ar trebui să fie din nou salvate dacă UE nu reuşeşte rapid finalizarea contextului de legiferare la care s-a angajat. O altă provocare ţine de restabilirea credibilităţii modelelor bancare, îmbunătăţirea transparenţei în ceea ce priveşte pieţele şi actorii lor, dar şi a ratei riscului în bănci.
Pietro Carlo Padoan, ministrul Economiei şi Finanţelor din Italia, a remarcat faptul că reformarea sistemului financiar este un proces continuu, care, din păcate, nu a fost pus în aplicare în mod egal pe sectoare şi ţări. „Restructurarea sistemelor financiare şi reproiectarea arhitecturii financiare este una foarte complicată pentru toţi factorii de decizie“, remarca acesta. El a menţionat şi o altă provocare importantă: reconcilierea cadrelor naţionale şi respectiv celor regionale de reglementare şi de politică monetară. „Ţările şi instituţiile UE trebuie să dezvolte o abordare comună, în special în ceea ce priveşte rezoluţie bancară, precum şi o viziune unitară a unui sistem de reglementare unic, care să favorizeze creşterea economică“.
Anat Admati, profesor de Finanţe şi Economie, Stanford Graduate School of Business, este cel care se situează oarecum opus copaneliştilor, remarcând faptul că „sistemului financiar actual îi lipseşte elasticitatea şi, pe cale de consecinţă, este unul incredibil de fragil. Eforturile de reformă sunt nefocalizate şi nu au reuşit să înveţe lecţii evidente… Potrivit Fondului Monetar Internaţional, rezoluţia ordonată a băncilor transfrontaliere nu este fezabilă în condiţiile actuale. Piaţa derivatelor rămâne una opacă şi mult prea complexă“. În cazul în care una dintre măsurile propuse de Consiliul pentru stabilitate financiară menite să abordeze riscurile pentru sistemul financiar global induse de instituţiile financiare de importanţă sistemică va da greş, se va declanşa un nou val de probleme.
Admati a spus că aceste instituţii considerate „prea mari pentru a eşua“ nu trebuie să se focuseze pe finanţarea datoriilor (banii împrumutaţi de la stat, îndeosebi), ci pe creşterea substanţială a nivelului lor de capital. Chiar dacă acest lucru ar putea reduce profitabilitatea băncilor, acestea nu-şi vor mai asuma riscuri excesive. Mai mult decât atât, Admati consideră că pieţele sunt cele în măsură să decidă cu privire la dimensiunea băncilor. Paradoxal, în timp ce băncile mari au fost cele care au produs probleme şi temeri, prin noul val de reglementări, îndeosebi în ceea ce priveşte cerinţele de capital, băncile mai mici sunt împinse către fuziuni şi achiziţii pentru a putea face faţă (formând în acest fel alte bănci ce probabil vor fi considerate prea mari pentru a fi lăsate să moară). Profesorul american consideră că situaţia actuală a băncilor mari nu e una normală, ele funcţionând sub dublu impuls: o combinaţie de auto-interes dar şi politică, întrucât cei care au contribuit la salvarea lor trebuie să-şi recupereze banii.
Dar nu numai cerinţele de capital sunt cele care pun presiune pe bănci, ci şi cele legate de costurile de funcţionare. Chiar dacă imboldul spre restructurare a fost declanşat mai greu, băncile nu au ce face şi sunt obligate să găsească soluţii de eficientizare şi mai bună gestionare a costurilor. Acesta a fost şi subiectul panelului „Noua eră bancară“, în care paneliştii au încercat să răspundă la o întrebare extrem de complexă: Cum vor remodela peisajul bancar la nivel global schimbările de reglementare, cele din domeniul tehnologic, schimbarea modelului de business şi respectiv procesul de inovare continuă? Distinşii interlocutori au găsit trei dimensiuni pe care băncile trebuie să le abordeze: perspectiva noului cadru de reglementare, proiectarea de noi servicii financiare prin adoptarea tehnologiei şi crearea de modele de afaceri pentru noi segmente de clienţi.
Este vizibilă trecerea de la modelul bancar de business anterior anului 2008, unul considerat de analişti ca fiind centralist, la unul specializat, în care băncile se apleacă mai mult asupra necesităţilor clienţilor, consultanţa căpătând un rol din ce în ce mai mare. Paneliştii au remarcat faptul că autorităţile de supraveghere şi de reglementare au reuşit să implementeze reforme pozitive în acest sector şi au asigurat o gestionare prudentă a sistemelor şi băncilor. Acestea însă nu ar trebui să devină factori inhibatori cu efecte majore de constrângere asupra activităţilor bancare. Relaxarea cantitativă şi inovaţia tehnologică sunt consideraţi a fi factorii cheie pentru remodelarea peisajul bancar mondial.
Sectorul bancar a devenit un model cu patru categorii: băncile regionale, băncile monolinie la nivel mondial care se specializează pe unul sau două categorii de servicii, sectorul bancar din umbră, şi băncile globale.
Contribuţia la asanarea sistemelor bancare avută de categoria numită „shadow banking“ a fost una covârşitoare. „Treizeci la sută din afacerile băncilor globale au fost preluate de către sectorul bancar din umbră. Această evoluţie este una deosebit de pozitivă… Sectorul bancar din umbră a avut un rol important de jucat în curăţarea active toxice“, remarca Anshu Jain, co-Chief Executive Officer al Deutsche Bank.
În acelaşi timp, băncile globale sunt jucători aflaţi în situaţii destul de delicate, pe de o parte din cauza unei lipse de înţelegere în profunzime a pieţelor financiare şi pe de alta din cauza volumului şi numărului mare al produselor de finanţare, după cum remarca Brian T. Moynihan, preşedinte al consiliului de administraţie şi Chief Executive Officer al Bank of America.
Dintre cele patru categorii mai sus amintite, băncile globale se mişcă cel mai puţin pe piaţă şi, totodată, deţin cel mai ridicat nivel de control în ceea ce priveşte standardele de capital şi efectul de pârghie.
Deşi autorităţile de supraveghere şi de reglementare au adus reforme pozitive pe pieţele financiare şi au asigurat o gestionare prudentă, băncile ar trebui să rămână cu un suficient grad de libertate şi adaptabilitate pentru a-şi servi clienţii: „Regulamentul trebuie să ţină pasul cu ritmul schimbărilor la nivel mondial şi să asigure flexibilitate (…) Ar trebui să existe un dialog permanent şi profund între bănci şi autorităţile de reglementare, astfel încât constrângerile să nu conducă la consecinţe nedorite pe piaţă, impietând relaţia client-bancă“, e de părere Liu Minkang, de la Fung Global Institute, Hong Kong SAR.
Nivelul dar şi consecinţele reglementărilor ar trebui să fie monitorizate în aşa fel încât să nu ajungă la constrângeri în ceea ce priveşte activitatea de creditare. Şi oficialul din Hong Kong a atras atenţia asupra importanţei corelării şi coordonării dintre autorităţile şi sistemele globale de reglementare şi respectiv cele care operează la nivel naţional.
După cum spuneam, chiar dacă programul Băncii Centrale Europene de relaxare cantitativă era la ora respectivă la nivel de zvon, paneliştii nu s-au ferit să abordeze tema. Acesta va avea un impact semnificativ asupra sectorului bancar, consideră Douglas Flint, preşedintele Grupului HSBC Holdings: „băncile se vor adapta rapid şi eficient dacă au un management de calitate, capabil şi cu experienţă, o bază de capital mare şi o lichiditate bună“. Totuşi, părerile privind politica de „quantitative easing“ sunt divergente, mulţi considerând-o ca fiind o sabie cu două tăişuri. „Politicile de relaxare cantitativă sunt potrivite doar pentru a cumpăra timpul necesar continuării şi finalizării reformelor fiscale, economice şi politice“, consideră Liu Minkang.
Ea este eficientă dacă instituţiile politice folosesc acest timp pentru a pune în aplicare politicile care să conducă la creştere economică, creştere de competitivitate şi reforme structurale. Pericolul ce se naşte e legat de faptul că încrederea exagerată în astfel de politici neconvenţionale poate submina voinţa politică de a implementa reforme economice, ascunde riscuri economice neprevăzute şi face mult mai greu procesul de normalizare a pieţelor.
Andre Esteves, Chief Executive Officer Banco BTG Pactual, este cel care a punctat impactul pozitiv pe care noua tehnologie îl poate avea în domeniul bancar. Factorul tehnologic a fost mai puţin perturbator în sectorul bancar decât în alte sectoare. Pieţele bancare s-au dovedit adevăraţi magneţi în ceea ce priveşte adoptarea dezvoltărilor de tehnologie, care conduc la îmbunătăţirea securităţii produselor bancare şi la diminuarea costurilor. Managerul remarcă apetitul mai mare pentru tehnologie în domeniul corporate şi mişcarea mai lentă de a adopta tehnologii inovatoare în partea de retail. El consideră însă că viteza de implementare a tehnologiilor noi şi inovatoare în sectorul de clienţi massmarket se va accelera în viitorul apropiat.
Norel Moise
COMMENTS