Noua politică agricolă:ecologie, corectitudine și securitate alimentară

business14

Măsurile ecologice trebuie să fie obligatorii, dar flexibile în noua politică agricolă a UE, trebuind, de asemenea, să îi ajute pe fermieri să înfrunte provocările pieței, pentru a putea asigura un lanț de alimente sănătoase și a proteja mai bine mediul. Aceasta este poziția Parlamentului votată miercuri, ce va fi susținută în negocierea cu statele membre. Aceasta este prima reformă a politicii agricole UE la care Parlamentul contribuie deplin ca și co-legislator împreună cu statele membre.

Diferențele între nivelele de finanțare UE pentru fermieri între statele membre trebuie reduse ceva mai repede decât a prevăzut Comisia Europeană. Fermierii din niciun stat membru nu trebuie să primească mai puțin de 65% din media europeană.

Parlamentul a votat și în favoarea publicării numelor beneficiarilor finanțărilor UE pentru agricultură și a introdus o listă de proprietari de teren care trebuie excluși automat de la finanțarea UE dacă nu demonstrează că activitățile agricole sunt o parte însemnată din venitul lor (de exemplu: aeroporturi, cluburi sportive). Statele membre pot extinde această listă.

Fermierii tineri trebuie să primească un spor de 25% pentru un maximum de 100 ha, iar statele membre pot folosi mai mulți bani să sprijine fermele mici.

Parlamentul a susținut planurile Comisiei de a limita plățile directe pentru o fermă la 300 000 euro și să reducă substanțial plățile celor care primesc mai mult de 150 000 euro. Această prevedere nu se va aplica cooperativelor care redistribuie plăți membrilor lor.

Deputații sunt de acord că 30% din bugetele naționale pentru plățile directe trebuie să depindă de respectarea unor măsuri ecologice obligatorii, dar subliniază faptul că aceste măsuri trebuie să fie mai flexibile și graduale. Cele trei măsuri cheie – diversificarea culturilor, întreținerea permanentă a pășunilor și crearea unor „zone ecologice” – vor fi păstrate, dar cu anumite excepții, de exemplu pentru a reflecta dimensiunea fermei.

Forma finală a noii politici agricole va fi decisă de Parlamentul European, miniștrii pentru agricultură din UE și Comisia Europeană, în trei runde de negocieri ce se vor derula în perioada martie – aprilie 2013.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0