Membrii Asociației Berarii României l-au ales în funcția de Președinte pe Mihai Voicu, Director General Bergenbier S.A., companie parte a grupului Molson Coors Beverage Company. Începând cu 1 ianuarie 2025, Mihai Voicu a preluat această poziție de la Michal Mrowiec, Președinte al URSUS Breweries, care a fost președintele în exercițiu începând cu 1 ianuarie 2024.
„Sunt bucuros să preiau funcția de Președinte al Asociației Berarii României pentru a doua oară, primul mandat derulându-se pe parcursul anului 2022. Asociația Berarii României celebrează 20 de ani de activitate în 2025, două decenii în care industria noastră a fost reprezentată prin această voce comună a producătorilor din țară. În tot acest timp, sectorul nostru a traversat, odată cu societatea, perioade de creștere, dar și provocări economice. Dorința noastră de a păstra berea în preferințele românilor și de a dezvolta această industrie prin investiții durabile ne-a păstrat uniți. În vremurile incerte pe care le traversăm, este mai important ca niciodată să păstrăm această voce comună și să continuăm colaborarea strânsă pe care o avem la nivelul Asociației, dar și cu partenerii din sectorul public. Încep acest mandat cu aceeași determinare pe care am arătat-o în trecut și cu energia adusă de familia extinsă a Berarilor României”, a declarat Mihai Voicu, Președinte Asociației Berarii României.
Mihai Voicu este Director General la Bergenbier S.A. din 2020. S-a alăturat companiei cu mai bine de 14 ani în urmă, deținând anterior pozițiile de General Manager la Kamenitza Brewery Bulgaria și Director de vânzări la Bergenbier S.A.
De 20 de ani, Berarii României reprezintă vocea comună a industriei locale de bere. Obiectivele sale vizează dezvoltarea unui sector al berii durabil, promovarea unui mediu concurențial transparent, un tratament egal și corect în fața instituțiilor de reglementare și educarea cu privire la beneficiile unui consum responsabil. Cu investitii directe de peste 2,3 miliarde de euro și contribuții la bugetul de stat de aproximativ 5,5 miliarde de euro în ultimele două decenii, membrii Berarilor României generează aproape 60.000 de locuri de muncă la nivel național. Începând din 2008, Asociația Berarii României a intrat în marea familie a producătorilor de bere europeni, reprezentați prin organizația Berarii Europei, fondată în 1958.
Membrii săi actuali sunt cei mai mari producători de bere din România – URSUS BREWERIES, Bergenbier S.A., HEINEKEN România SA, UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD – și microberăriile Berăria Artizanală Sibiu, CLINICA DE BERE, Scorilo și Zăganu. Împreună, cei opt producători furnizează 90% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: SOUFFLET MALT ROMANIA și ASOCIAȚIA PRODUCĂTORILOR DE HAMEI DIN ROMÂNIA.
Industria berii pune managementul sustenabilității în centrul activității sale, prin eficientizarea consumului de apă și de energie în producţia de bere și prin reducerea amprentei de carbon. De asemenea, este sectorul economic cu cea mai mare pondere de ambalaje reutilizabile puse în circulație voluntar. Începând cu 2018, prin Berarii României pentru Mediu, sectorul a stat la baza înființării Sistemului de Garanție Returnare (SGR) în România, fiind acționar RetuRO.
COMMENTS