Numărul de deținători ai certificării CFA (Chartered Financial Analyst) din afara Statelor Unite a crescut semnificativ în ultima decadă. În România, aproximativ 20 candidați proveaza anual nivelul III al certificării.
În ultimii 10 ani numărul deținătorilor certificării s-a dublat la nivel global, de la 50.000 la peste 100.000 în prezent. Față de acum 10 ani, când marea majoritate a analiștilor CFA erau înregistrați în SUA, în prezent aproximativ o treime dintre deținători provin din afara Statelor Unite.
„Titlul CFA a căpătat o importantă și mai mare după declanșarea crizei financiare, ca urmare a creșterii competiției pentru slujbe în industria financiară. Numărul de candidați la nivelul al treilea a crescut de la 14.600 în 2008 la 25.700 anul trecut”, se arată într-un comunicat al CFA România.
În România în anul 2014, au promovat 19 candidați al treilea nivel CFA, rezultat foarte apropiat de media de 20 absolvenți anual din ultimii 5 ani. Pentru obținerea certificării, pe lângă promovarea celor trei examene, este solicitată o experiență profesională relavanta în industrie de peste 4 ani, aderarea la un cod de etică și înregistrarea că membru al CFA Institute.
Numărul membrilor CFA România, societatea locală a CFA Institute a crescut în ultimii 5 ani cu peste 50%, de la 91 la 153. Aproximativ 450-500 candidați se înscriu anual în România la unul dintre cele 3 examene pentru dobândirea certificării.
În privința slujbelor pe care le au deținătorii titlului CFA, cei mai mulți sunt manageri de portofoliu (22%), analiști research (14%), directori generali (7%), consultanți (5%).
Pe plan local, Raiffeisen (22 membri), ING (12), Unicredit (9), Erste (6) și Price Waterhouse Coopers (6) sunt companiile unde lucrează cei mai mulți dintre analiștii CFA din România.
“Interesul ridicat în rândul profesioniștilor din lumea finanțelor din România pentru dezvoltarea calităților profesionale prin intermediul CFA este o confirmare a importanței în creștere a activității de analiză și management de investiții în România” a declarat Mihail Ion (foto), președintele CFA România.
La nivel global se apreciază că 1 din 5 candidații care se înscrie la nivelul unu ajunge în final să dobândească certificarea. Se consideră că în prezent, numărul de peste 100.000 al deținătorilor este suficient de mare pentru a obține notorietatea certificării, dar este însă suficient de mic pentru a păstra exclusivitatea. Pentru comparație, probabil că numărul absolvenților de MBA depășește 1 milion în întreagă lume.
Dintre deținătorii certificării, cei mai mulți lucrează pentru angajatori globali în industria financiară precum Bank of America Merrill Lynch, Citibank, Credit Suisse, Deutsche Bank, HSBC, Royal Bank of Canada, JP Morgan, UBS, Wells Fargo.
COMMENTS