Interviu cu Dan Radu Cristian, Director Reviva
După o călătorie în SUA, unde a văzut pentru prima dată câtă însemnătate are pentru americani o dietă de tip vegetarian şi de ce diversitate de asemenea produse se bucură cei de acolo, Dan Radu Cristian a decis că trebuie să facă în aşa fel încât acest tip de produse să poată fi găsite şi în România. În colaborare cu fratele şi sora sa, cei care au introdus conceptul de medicină lifestyle în România şi întemeietorii Centrului de Sănătate şi Medicină Preventivă de la Herghelia, a început activitatea de promovare a produselor naturale şi dietetice pe piaţa din România.
Cum aţi debutat în afaceri?
După absolvirea facultăţii de Limbi Moderne Aplicate, secţia Relaţii Comerciale Internaţionale, am ştiut că ceea ce îmi doresc este să încep această activitate antreprenorială.
A fost o dorinţă care s-a născut dintr-un vis, acela de a introduce pe piaţa din România produse naturale şi dietetice care au un aport semnificativ din punct de vedere nutriţional. Imediat după evenimentele din 1990 am avut şansa de a călători în SUA, unde emigraseră surorile mele. Acolo am văzut pentru prima dată şi am rămas impresionat de impactul acestui tip de produse, de câtă însemnătate are pentru americanii care doresc nu doar să mănânce, ci şi să se hrănească sănătos o dietă de tip vegetarian şi de ce diversitate se bucurau cei de acolo. Am decis că trebuie să fac în aşa fel încât produsele să poată fi găsite şi în România şi aşa am început această activitate, în colaborare cu fratele şi sora mea, cei care au introdus conceptul de medicină lifestyle în România şi Republica Moldova şi întemeietorii Centrului de Medicină Lifestyle de la Herghelia respectiv Sărata Nouă.
Care este, pe scurt, povestea companiei Reviva?
Când am început să caut furnizori de produse şi ingrediente naturale şi dietetice şi de produse funcţionale, mi-a fost destul de dificil, deoarece la noi acest concept nu exista defel încă, în ciuda câtorva iniţiative şi tentative sporadice de import din afara ţării. Am reuşit să stabilesc contacte cu furnizori din Europa care aduceau produse naturale şi dietetice de pe tot mapamondul. Am deschis apoi un magazin în Târgu Mureş. Se numea Country Life şi era un brand pe care îl adusesem din SUA şi care promova acest tip de produse naturale şi fără aditivi nocivi pentru sănătate.
Activitatea de comercializare am început-o în 1995, cu o gamă de 60-70 de produse şi am fost de-a dreptul uimit să constat că, în ciuda faptului că produsele erau complet noi, în doar câteva zile rafturile au început să se golească. Produsele le aduceam, evident, din import şi erau menite ca alternativă pentru câteva categorii alimentare prezente în dieta noastră de toate zilele. Aveam proteină vegetală – gândită ca alternativă la proteina animală consumată şi astăzi în exces în România –, fructe deshidratate sau semideshidratate ca alternativă pentru dulciurile dăunătoare sănătăţii, nuci de diferite tipuri, cereale pentru micul dejun, uleiuri presate la rece având în conţinut grăsimi nesaturate, leguminoase diverse ca linte, năut, o varietate de boabe de fasole şi mazăre, o varietate de seminţe – seminţe de in, susan –, produse mai exotice precum amaranth, quinoa, mei, produse pentru diabetici, fibre vegetale, alge marine, snacks-uri sănătoase, pateuri vegetale, batoane de granola etc. (acum, multe dintre aceste produse au ajuns să fie cunoscute, dar în 1995 erau cvasi-necunoscute pe piaţa România).
După deschiderea magazinului a apărut necesitatea distribuirii în ţară, aşa că acesta a devenit şi un en gros. Deseori am fost pus în situaţia de a explica modul de utilizare a produselor, aşa că am organizat, împreună cu Centrul de Sănătate Herghelia, clase de gătit chiar în incinta magazinului sau în diferite locaţii în ţară unde participau bucătari de la Centrul Herghelia care prezentau reţete, precum şi un medic care explica impactul nutriţiei vegetariene asupra sănătăţii.
Activitatea a crescut şi am continuat prin a înfiinţa un nou punct de lucru la Cluj, dat fiind că aici mediul antreprenorial era mai prielnic dezvoltării, iar în anul 2001 aveam deja puncte de lucru cu depozite în Braşov, Constanţa şi Bucureşti şi colaboratori care realizau distribuţia pe întreg teritoriul ţării. Pe lângă activitatea de import şi distribuţie a acestor produse, am început şi activitatea de producţie, lansând pe piaţă o gamă de 3 tipuri de Granola denumite Vita Crunch – denumirea Granola şi cea de Musli Crunch sunt acelaşi lucru.
Toate bune şi frumoase până la un moment dat, când, din pricina faptului că în România nu aveam o legislaţie care să apere în mod real inovaţia şi să descurajeze concurenţa neloială, au apărut concurenţi care au considerat că o modalitate facilă şi oportună de a face bani este să ne copieze activitatea, reţetele – s-a ajuns până la copierea formei şi culorilor etichetelor – şi să găsească orice cale să intre sub preţul nostru, subminându-ne astfel activitatea. Era uimitor să constatăm, spre exemplu, că, având acelaşi furnizor, un concurent reuşeşte să pună pe piaţă acelaşi produs la un preţ semnificativ mai mic decât noi, care deja aveam un istoric serios în spate. Explicaţia s-a dovedit a fi una destul de simplă. Pe atunci, plata cash la furnizori şi facturările sub preţul de achiziţie pentru evitarea taxelor vamale era un sport naţional. Problema era că eu nu l-am practicat. Aşa că m-am văzut în situaţia în care pierdeam teren, chiar dacă practic construisem o piaţă de profil pentru alimente funcţionale, fiind înlăturaţi prin concurenţă neloială. Am hotărât atunci că singura soluţie ar fi să mă preocup cu precădere de producţie şi am început să achiziţionez utilaje pentru a putea fabrica noi înşine aceste tipuri de produse cu materii prime locale. De fapt, acest deziderat stătea de la început ca un obiectiv, doar că mult mai repede decât mă gândeam am ajuns să fac producţie. Ceea ce nu era deloc simplu la noi. A face activitate de producţie era o preocupare exotică – tare mă tem că nici măcar acum lucrurile nu s-au schimbat prea tare.
M-am orientat ferm spre producţie, iar în 2003 aveam deja o fabrică proprie de proteină vegetală, reuşind, după testări şi îmbunătăţiri succesive ale soluţiilor tehnice, să obţinem un produs remarcabil, o proteină care întrunea toate criteriile utilizării pe plan industrial sau în consum direct. Am obţinut şi 2 brevete de invenţie pentru aceste soluţii inovative.
Prin 2004-2005 puteam spune că avem o activitate de anvergură, dar în anul 2006 a intrat în vigoare legislaţia europeană referitoare la organismele modificate genetic. Aceasta s-a dovedit a fi una complet nepotrivită realităţilor agriculturii româneşti de la acea vreme, care miza în mare parte pe soia sau porumb modificate genetic şi de la care ne aprovizionam cu materie primă – pentru că mi-am propus să cumpăr materii prime din România. Agricultura noastră nu a fost pregătită pentru aderare şi nici nu au fost luate măsuri temporizatoare pentru alinierea acesteia în mod treptat şi fără daune colaterale.
A fost pus în funcţiune un sistem de alerte care nu a făcut decât să distrugă piaţa de profil, fie că era vorba de fabrica noastră, singura care producea derivate proteice sau fabricile de extracţie a uleiului care, rând pe rând, s-au închis. O adevărată vânătoare de vrăjitoare. Retragerea din piaţă a produselor suspectate că ar conţine OMG pentru reetichetare însemna aplicarea de amenzi şi identificarea întregului lanţ, de la clienţi până la distribuitori. De fapt, vizată era clientela care devenea, din pricina vizitelor insistente şi agasante ale instituţiei de control, reticentă la a mai cumpăra şi nu problema OMG, care până la urmă s-a dovedit a fi doar un bun prilej pentru a se mai distruge o ramură a agriculturii şi procesării din România în favoarea, probabil, a importurilor. Ştim, spre exemplu, că importăm sute de mii de tone de produse soia modificate genetic care intră în hrana animalelor a căror carne este în fiecare zi pe masa cetăţenilor. Nu am văzut vreo preocupare în acest sens – ca să dau un caz simplu şi evident. O mare mascaradă cu efecte cinice pusă în scenă de manipulatori avizaţi, cu ajutorul instituţiilor care şi-au atacat şi devorat propriii operatori economici!
Vânzările noastre au scăzut enorm în acea perioadă şi, mai mult decât atât, prin februarie 2007 activitatea ne-a fost suspendată iar fabrica închisă. În zadar am încercat să determin autorităţile din domeniu să nu procedeze de această manieră şi să înţeleagă realitatea. Uneori, aveam senzaţia că le face plăcere această activitate distructivă! Mai mult, am pierdut şi un proiect pentru o nouă fabrică prin finanţare EU pe care, din pricina evenimentelor, nu mai puteam să o susţin nici managerial, nici financiar.
După trecerea acestei furtuni, în urma căreia rămăsesem cu numai 4 angajaţi din cei 40 pe care îi avusesem iniţial, am decis totuşi s-o iau de la capăt. Nu mi-a fost uşor să reintru în piaţă, dar, treptat, am revenit după ce am luat un credit pentru a restarta afacerea. Revenirea a fost dificilă, pentru că ni s-a creat imaginea falsă cum că am folosi OMG şi suntem un furnizor cu riscuri, dar, cu toate acestea, astăzi suntem aici şi ne desfăşurăm activitatea mai degrabă întăriţi de experienţele trecute.
La ora actuală, spre exemplu, dezvoltăm în continuare produse pe bază de proteină vegetală. Chiar acum avem pregătite 14 noi produse din gama Revimix, Soy’s şi Sottex, pe care în curând le vom introduce pe piaţă.
Proteina texturatp, mai ales cea pentru consum direct, este foarte apreciată în ţară, dar şi în străinătate; anul viitor vom începe exportul în SUA. A putea pătrunde pe piaţa foarte sofisticată din Statele Unite cu acest tip de produse este o satisfacţie profesională absolut deosebită şi o validare reală şi veritabilă a muncii susţinute, de 20 de ani, la Reviva. Insatisfacţia este că munca noastră nu se validează mai întâi la noi în ţară în mod plenar.
Cum vedeţi economia actuală şi încotro credeţi că se îndreaptă România? Bate vreun vânt de schimbare?
Părerea mea este că noi încă nu avem o economie reală, veritabilă. O economie adevărată presupune prevalenţa unor antreprenori în adevăratul sens al cuvântului, care să opereze în economie şi să creeze economie, care să creeze valoare/bani prin ceea ce produc prin muncă şi inovaţie. Din păcate, la noi prevalează şmecherii, băieţii deştepţi, indivizii care ştiu să mute cifre din conturi în conturi, să acumuleze fără să creeze ceva în mod real şi fără să opereze în economie, care monopolizează zone economice pe care le controlează prin influenţe oculte, nu ca reali operatori economici, cu singurul scop de a acumula mulţi bani. Astfel, banii nu mai sunt un mijloc prin care economia să funcţioneze, ci scopul final al câtorva care blochează accesul antreprenorilor serioşi în piaţă. Problema nu este nici măcar că unii se îmbogăţesc în mod necinstit, ci faptul că blochează piaţa şi accesul firesc în piaţă, monopolizează obscur şi prin pârghii, uneori chiar instituţionale sau prin legi, zone economice nelăsând libertate de exprimare şi dezvoltare unora care ar putea să facă infinit mai mult prin muncă. Avem şi problema „caprei vecinului”, o mentalitate păguboasă, neînţelegând că putem fi toţi mai bogaţi în favoarea tuturor! Toată lumea vorbeşte despre bani, dar foarte puţini înţeleg că aceştia nu au nici o valoare în sine dacă nu-şi găsesc funcţionalitatea într-o economie veritabilă. Antreprenorii adevăraţi investesc surplusul, beneficiile în noi activităţi. Pseudo-antreprenorii – în conturi ascunse, paradisuri fiscale sau „castele în Spania“.
Atâta timp cât noi nu vom avea cu prevalenţă aceşti întreprinzători, aceşti antreprenori, oricât de mici sau mari ar fi ei, dar care să se exprime prin muncă şi dorinţă de a dezvolta, lucrurile nu vor merge bine în ţara asta din punct de vedere economic.
Putem lua exemple din alte ţări, unde oamenii cu idei şi gata să muncească pentru a-şi realiza viziunea sunt stimulaţi să muncească, munca le este respectată şi li se oferă suportul necesar punerii în practică a intenţiilor antreprenoriale.
La noi s-a dezvoltat un tip de mentalitate care nu presupune decât acumularea unor mari sume în conturi. Contează mai puţin dacă eşti hoţ şi ai fost prins sau poate nu, important e că ai apucat să faci bani. Or, asta nu are nici o legătură cu o economie adevărată şi cu promovarea unor valori utile societăţii, de neconceput în lipsa unor instituţii care să protejeze, să susţină şi să stimuleze.
Ca să mă mai refer la un aspect: economia se mai numeşte „de piaţă”. La noi, piaţa este într-o stare de lucru complet haotică, nereglementată şi destructurată. Mai mult: umblă vorba că suntem „o piaţă de desfacere”. Cu alte cuvinte, noi susţinem economia altor ţări. Alţii produc, adică au materiile prime, tehnologia, specialiştii, şcolile care produc specialişti, energia la un preţ corect etc., de aşa manieră încât să obţină produse vandabile la preţuri care să ofere un profit producătorilor – deseori subvenţionaţi de stat dacă fac producţie! – iar noi suntem piaţa, consumăm! Ei cu economia, noi cu piaţa…
Ca să ai economie trebuie să poţi produce la costuri rezonabile şi cu un profit rezonabil, care să întâlnească cererea în piaţa unde oamenii să vrea şi să poată oferi preţul. La noi, costurile de producţie s-au tot dus în sus, energia beneficiază de intermediari care vând şi revând energia la preţuri care desigur vin încorporate în preţurile produselor, materiile prime sunt şi nu sunt, procurarea lor e obiect al hazardului iar piaţa este parazitată de tot felul de produse de import sau de contrabandă poate, care intră într-o competiţie inegală cu produsele interne. Fără o protejare a producătorilor, antreprenorilor interni pe piaţă, nu cred că economia noastră va prinde aripi. Ba mă tem că şi cea care este se va stinge.
Să luăm exemplu un tânăr care doreşte să facă o afacere şi să intre în supermaket să-şi expună marfa: trebuie să plătească nişte comisioane care-l blochează de la bun început. Nemaivorbind că nimeni şi nimic nu-i oferă vreo şansă în hăţişul birocratic şi malaxorul economiei noastre, unde trebuie să fii atent să nu deranjezi pe cineva care a pus monopol pe o stradă, cartier, oraş, zonă sau pe toată ţara, eventual. Am văzut, în schimb, băieţi deştepţi care ieri au fost într-o funcţie publică iar ulterior au devenit, într-o zi, două, antreprenori de foarte mare succes! Evident, cu oferte care nu puteau fi refuzate şi cu o concurenţă care nu avea nicio şansă indiferent de ofertă!
Statisticile spun că 87% dintre tinerii care termină o facultate caută să plece din ţară. Antreprenorii despre care vorbeam ar trebui să apară tocmai din generaţiile tinere, dar acestea este exclus să poată să se avânte urmându-şi visul într-un sistem atât de profund viciat. Această statistică ar trebui să dea fiori reci şi coşmaruri fiecărui politician român.
Exista în anii trecuţi un slogan conform căruia dacă vrei să faci producţie, poţi fi sigur că nu vei reuşi acest lucru în România. Ne tot plângem că importăm totul, dar nu facem absolut nimic coerent pentru a încuraja producţia.
Economia nu înseamnă doar cifre, manipulări de procente, virtuozităţi micro şi macro economice sau, mai rău, poveşti şi promisiuni politice, ci mai ales promovarea şi stimularea cu insistenţă a unui anumit tip de mentalitate a muncii şi reglementări serioase, legi care să creeze şi să dezvolte o economie veritabilă care nu se poate face decât cu antreprenori veritabili.
Dacă nu găsim oameni competenţi, care să poată realiza aceste lucruri, îi putem oricând aduce din afară, din ţări cu o cultură economică sănătoasă. Întrebarea este: ne dorim acest lucru? Altfel, nu vom face decât să continuăm să ne alimentăm iluziile şi deziluziile lamentându-ne, să ignorăm realitatea sperând să se rezolve ceva de la sine sau mimând că vrem şi să repetăm la nesfârşit greşelile trecutului.
Evident, schimbarea ar însemna că majoritatea, masa amorfă care s-a constituit în ultimii 25 de ani pe logica viciată de care pomeneam înainte şi care deţine controlul şi privilegiile să facă un pas în spate. Aici este, de fapt, problema! Din păcate, nu se poate şi cu una şi cu alta. Aceste două concepte se anulează reciproc: existenţa, promovarea uneia o elimina pe cealaltă.
Iată de ce cred că încă nu avem o economie veritabilă.
COMMENTS