O treime dintre europeni ar renunţa la cash

O treime dintre europeni ar renunţa la cash

Dezvoltarea tehnologică și noile modalități de plată fac tot mai posibilă trecerea către o economie fără cash, iar intențiile cetățenilor nu sunt cu mult în urmă, conform celor mai recente studii.

Conform celui mai recent sondaj ING International Survey – O societate fără cash, realizat în perioada 7-27 februarie 2017, care a chestionat aproape 15.000 de persoane din 15 țări, unul din cinci europeni (21%) arareori poartă la el bancnote sau monede, în timp ce o treime (34%) ar alege să renunțe cu totul la cash dacă ar avea această opțune.

Țările mai dezvoltate, precum Marea Britanie sau Olanda, au unele dintre cele mai sofisticate infrastructuri de plată digitală din lume și, cu toate că apetitul locuitorilor de a renunța la cash este considerabil, nu au reprezentat cele mai mari procente dintre țările chestionate, acestea situându-se numai la 21%, respectiv 23%.
Pe de altă parte, în țările emergente precum Turcia, Polonia și România, unde tehnologia digitală de plăți nu este atât de avansată, apetitul pentru o viaţă fără cash este considerabil mai mare (42%, 40%, respectiv 38%). Acest lucru poate sugera că dezvoltarea tehnologică, dar și confortul pot fi factori importanți în preferinţele consumatorilor.
La nivel european, studiul arată o scădere constantă în obiceiul de a utiliza bani lichizi, cu peste jumătate dintre respondenți (54%) folosind mai puțin cash în ultimele 12 luni și 78% dintre aceștia previzionând o scădere și mai mare în următorul an.

„Pentru mulți, cashul nu mai este prima opțiune. Zilele în care mergem la ATM pentru a avea suficienți bani în weekend au trecut demult. Numărul plăților cu cardul sau chiar cu telefonul mobil cresc, fiind percepute ca alternative mai sigure. Cu toate acestea, sunt mici șansele ca banii fizici să dispară prea curând. Patru din cinci persoane declară că au folosit cash în ultimele trei zile. Oamenii încă preferă să simtă și să vadă banii în mână”, a declarat Ian Bright, economist ING.

Acum câteva decenii aproape toate cheltuielile se făceau folosind bani lichizi. Astăzi, noile metode de plată, precum cardurile contactless sau portofelele digitale, au determinat 50% dintre europeni să răspundă că s-ar simți relaxați fără bani lichizi cel puțin o săptămână și 29% sunt de părere că pot rezista pe un termen nedefinit.
Alternativele la plata cash au determinat 68% dintre respondenți să aleagă să cumpere de la magazine care acceptă doar plăți fără cash, în detrimentul celorlalte, dacă li se oferă această opțiune.
În realitate, însă, chiar și în țări cu o tehnologie avansată de plăți, majoritatea europenilor (88%) aleg tot bancnotele pentru plăți cotidiene mici, cu o valoare până la echivalentul a 10 euro, cum ar fi o cafea, o gustare sau cheltuieli de transport.
Mai bine de o jumătate dintre respondenți (57%) au în portofel echivalentul a 40 de euro și 82% au folosit bancnote în ultimele trei zile. În același timp, 55% dintre europeni cred că nivelul de securitate atunci când fac plăți digitale este „ridicat” sau „foarte ridicat”. Numai 11% consideră că este „scăzut” sau „foarte scăzut”.

 

Țară % celor care preferă să nu aibă cash % celor care rar au bani lichizi
Consumatorul european 34 21
Marea Britanie 21 20
Olanda 23 30
Austria 27 15
Luxemburg 28 24
Franța 30 35
Germania 30 10
Belgia 33 30
Republica Cehă 36 16
Spania 37 13
România 38 14
Polonia 40 33
Italia 41 19
Turcia 42 23
Australia 24 27
SUA 38 34

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0