Oana Petrescu numită Director Executiv al Consiliului Patronatelor Bancare
Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), organizaţia patronală a sectorului bancar românesc, a numit-o pe Oana Petrescu în funcţia de Director Executiv.
Oana Petrescu, care este şi partener coordonator al practicii de consultanţă a Deloitte în România, are o experienţă de peste 20 de ani în sectorul bancar românesc atât că bancher cât şi că auditor şi consultant. Anterior poziţiei sale la Deloitte, în perioada 2006‐2012, Oana Petrescu a fost vicepreşedinte şi membru al Comitetului Executiv al Băncii Comerciale Romane (BCR) iar din 2009 membru în Consiliul Director al Asociaţiei Romane a Băncilor (ARB).
“Sectorul bancar trece printr-o perioadă crucială de redefinire a relaţiilor cu clienţii pe baza de încredere şi transparentă şi de adaptare la nouă complexitate a reglementărilor bancare locale şi europene. Sunt onorată să reprezint patronatul bancar în aceasta perioada de clarificare şi reconstrucţie a sectorului bancar şi mediului de afaceri românesc,” a spus Oana Petrescu. “Cea mai mare provocare pentru băncile româneşti este să restabilească încrederea în capacitatea lor de accelerare a creşterii economice şi a bunăstării şi să explice importantă şi rolul lor în economie şi societate.”
“Oana cunoaşte în detaliu atât provocările sectorului bancar şi obiectivele membrilor noştri, cât şi agenda de consolidare instituţională a României. Suntem siguri că, prin experienţă, tactul şi competenţa sa, ea va avea o contribuţie importantă la dezvoltarea CPBR că pilon solid pentru progresul României,” a declarat Steven van Groningen, Preşedintele Consiliului Director al CPBR. “Sunt încântat că Oana a acceptat să coordoneze activitatea CPBR ca director executiv.”
Consiliul Director al CPBR a aprobat numirea Oanei Petrescu ca Director Executiv în şedinţă să din 6 martie a.c.
Înfiinţat la data de 28 aprilie 2014, Consiliul Patronatelor Bancare din România îşi propune să contribuie la creşterea încrederii în sistemul bancar românesc şi la dezvoltarea economică a României, atât ca parte a dialogului tripartit
Băncile membre ale CPBR sunt Banca Comercială Română, BRD ‐ Groupe Societe
Generale, Raiffeisen Bank, UniCredit‐Tiriac Bank, ING Bank România şi Volksbank
România. Cele şase bănci care compun CPBR deţin circa jumătate din totalul activelor bancare din sistem, angajaţii acestora reprezentând peste o treime din totalul lucrătorilor în sectorul bancar.
Oana Petrescu (n. 1969) a studiat ştiinţe economice la Academia de Studii Economice Bucureşti (Licenţa în 1992, Doctorat în 1998) şi la Universite des Sciences Sociales Toulouse (Studii Specializate, 1993), specializandu‐se în Finanţe şi Bănci. Şi‐a început activitatea bancară că referent la Banca Română de Comerţ Exterior (BRCE) şi a continuat să lucreze pentru bănci ‐ întâi în sectorul IT, iar apoi în domeniul auditului şi consultantei, la Arthur Andersen, unde a avut un parcurs profesional complet, de la auditor la partener.
În paralel a predat diverse discipline de finanţe şi banking la Catedra de Monedă a Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori. După dizolvarea Arthur Andersen în 2002, s‐a alăturat Ernst & Young ca lider al grupului de expertiză financiar‐bancară şi şefa a departamentului de consultanţă de risc. În 2006, la preluarea Băncii Comerciale Romane (BCR) de către Grupul Erste, Oana Petrescu a fost numită vicepreşedinte şi membră a Comitetului Executiv al celei mai mari bănci din România. În acest rol, în 2009, a fost aleasă ca membru al Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). În 2012 ea a revenit în consultanta ca partener responsabil pentru practică de Consultanţă a
Deloitte în România şi lider al grupului de expertiză financiar‐bancară. Oana este
căsătorită şi are doi copii.
COMMENTS