LIFE IS HARD (LIH), companie de tehnologie listată la BVB, piața AeRO, va scoate la tranzacționare pe bursă, începând cu 16 februarie a.c, obligațiuni în valoare de 4.510.100 lei, cu o valoare nominală de 100 lei/obligațiune și scadență în anul 2025.
Listarea obligațiunilor LIH a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei de Admitere la Tranzacționare a BVB din 11 februarie, ca urmare a demersului inițiat de către compania clujeană în 24 februarie 2021, prin Hotărârea AGEA întrunită la acea dată.
“Tot mai multi investitori au încredere in perspectivele de creștere LIFE IS HARD. Astfel, am încheiat anul 2021 cu un număr de peste 900 de investitori, aproape dublu față de anul precedent. Odată cu această emisiune de obligațiuni deschidem noi oportunități de investiție pentru ei si pentru toți cei care studiază evoluția LIFE IS HARD și caută momentul oportun pentru a-și extinde portofoliul de dețineri.
Strategia de dezvoltare a companiei este gândită pe termen lung și ne dorim alături parteneri pe termen lung, care se uită la cifre și văd o valoare în creștere constantă și sănătoasă”, spune Cătălin Chiș, președinte al Consiliului de Administrație LIH.
Obligațiunile care intră de mâine la tranzacționare sunt convertibile, negarantate, denominate în LEI si purtătoare de dobândă de la Data de Emisiune (data decontării obligațiunilor), cu o rată nominală a dobânzii de 8%/an, plătibilă trimestrial.
LIFE IS HARD a decis să emită obligațiuni ca urmare a campaniei sale de consolidare a fundamentului, inițiată in 2020, prin care își propune să crească accelerat prin achiziția de noi companii din tehnologie cu competențe complementare.
Astfel, în 2021 LIH a încheiat preluarea fondului de comerț al Active Power Solutions și TreeComm, distribuitori B2B în telecomunicații, care a deschis, pentru LIFE IS HARD, o nouă piață: telco.
Tot în 2021 a avut loc preluarea a 100% din părțile sociale Innobyte, unul dintre principalii jucători din e-Commerce.
Principalul obiectiv LIFE IS HARD anunțat deja pentru anul în curs este pregătirea trecerii pe piața principală a BVB, după mai bine de 6 ani de prezență pe AeRo.
COMMENTS