Bugetul general consolidat pe 2025 are o problemă de logică elementară, dincolo de chestiunile tehnice pentru specialiști. Cifrele care sintetizează ajustarea deficitului de la -8,6% din PIB până la -7% din PIB ridică o întrebare evidentă privind modalitatea de scădere cu 1,6 puncte procentuale (pp).
Fără noi taxe și impozite, veniturile ar urma să crească cu 2,3 pp (de la 32,6% din PIB până la 34,9% din PIB, valoare record pentru ultimii zece ani) în timp ce cheltuielile reduse prin diverse mijloace, cu neindexarea pensiilor, păstrarea salariilor din domeniul public la nivelul din noiembrie 2024, disponibilizări de personal etc. vor avansa cu 0,7 pp.
Așadar, scădere de deficit prin creștere mai mare de venituri fără noi taxe decât creșterea de cheltuieli prin diminuarea alocărilor. Iar asta în varianta optimistă a creșterii economice de 2,5%, bazată pe prognoza oficială a CNSP. Care, anul trecut, a semănat cu vorba aceea „cei patru apostoli erau trei, Luca și Matei, unul dintre ei” (adică 3,4% inițial, 2,8% pe parcurs, 1,8% în prognoza de toamnă a CE și 1% estimarea curentă).
Dar cea mai tare este proiecția indicatorilor bugetari pentru perioada 2022 – 2028. Unde veniturile se repliază la doar 33% din PIB în 2026 și tot scad până la 31,5% în 2028. Pentru ca ajustarea deficitului fiscal de la 8,7% până la 5% în 2028 (adică unde trebuia să fie anul trecut) să se facă prin scăderea cheltuielilor publice, de la 41,9% din PIB până la 36,5% din PIB.
Elementar, de ce ar crește veniturile DOAR în 2025 pentru a scădea ulterior timp de trei ani până sub valorile din 2022 și 2023 ? Dar de ce s-ar majora cheltuielile DOAR în 2025 pentru a scădea ulterior SEMNIFICATIV sub cele din 2022 și 2023 ? De la 41,9% din PIB până la 36,5% din PIB sunt 5,4 puncte procentuale.
Păi dacă nu s-a putut tăia nimic per total în 2025, cum ar putea să creadă cineva în tăieri de asemenea magnitudine în cei trei ani care urmează ? În treacăt fie spus, reamintim că 2028 va fi tot an electoral iar impactul trecerii masive „decrețeilor” din câmpul muncii către drepturile de pensie cuvenite se anunță cât se poate de serios.
În fine, dacă vă uitați la ce scrie cu litere mici în partea de jos a proiecției bugetare, o să observați deficit ESA (contabilitatea europeană armonizată) de -6,4% din PIB în loc de -5,8% pe contabilitatea națională cash în 2022 și de -6,5% în loc de -5,6% în 2023. De ce ar fi, mai apoi, valorile egale pentru anii 2024, 2025, 2026, 2027 și 2028 ?
Din perspectiva armonizării veniturilor și cheltuielilor bugetare cu practica europeană, hai să vedem unde ne poziționăm printre țările membre UE cu care suntem mai pe aproape cu nivelul de dezvoltare. Cele mai recente date ne arată că ne situam pe penultimul loc (înaintea Bulgariei) și la 81% din media Uniunii la cheltuieli și pe ultimul loc la venituri, cu doar 74% din media UE.
În aceste condiții, cum am putea noi să ne integrăm cu practica europeană în materie, spre care tind TOATE CELELALTE țări din fostul bloc estic, față de care România constituie o excepție majoră ? Dacă vizăm media europeană a PIB/locuitor, sub care au ajuns marginal Franța și Italia, încercați să vă închipuiți cum/dacă ar funcționare acestea cu 33% din PIB venituri bugetare.
Este de domeniul evidenței că România nu are cum să reducă din cheltuieli fără o austeritate drastică în domeniul social (nu mai vorbim despre obligațiile induse de creșterea bugetului militar), fie și pentru că bani publici mai puțini înseamnă un stat mai slab, implicit o amenințare la securitatea națională.
Dimpotrivă, trebuie crescute semnificativ veniturile bugetare, undeva spre 40% din PIB. Iar asta nu incluzând în proiecția bugetară majorări de 105% din fonduri europene, cum se speră pe 2025 (măcar să fim în stare să absorbim banii), ci din surse interne sustenabile pe termen lung, dincolo de sumele pe care le accesăm doar până la recuperarea rezonabilă a decalajului de dezvoltare.
Iar asta înseamnă, ne place sau nu, creșterea nivelului de taxare, de la contribuțiile sociale (ce acoperă acum doar 80% din cheltuieli) sau contribuțiile pentru sănătate (doar 83% din cheltuieli) și până la cota de TVA EFECTIVĂ, unde suntem în topul european al celor mai mici valori (dincolo de nivelul de colectare dezastruos) sau impozitul pe venit (ce ar trebui majorat semnificativ, protecția socială urmând a fi asigurată prin deduceri care ar aduce înapoi impozitarea EFECTIVĂ spre 10%).
Altminteri, cu programe de ajustare fiscală care încep cu creșteri de cheltuieli și vârfuri conjuncturale de venituri, după care urmează eterna revenire la vechile obiceiuri, nu vom avea ceea se cheamă credibilitate. Și posibilitate de a rostogoli împrumuturile deja luate entuziast la vremuri de quantitative easing, fără a le converti la niveluri de 7 – 8%.
Pentru edificare, e suficient programul anterior de ajustare, care ne ducea sub pragul de -3% din PIB, unde ar fi trebuit să ne cantonăm deja. Conform viziunii bugetare de ajustare de la -9,54%, valoare similară cu cea de acum dar cauzată în mod obiectiv de pandemie și nu în mod subiectiv, pe considerente electorale. Diferența între teorie și practică fiind evidentă, chiar crede cineva că nu o să observe nimeni și o să putem împrumuta bani în condiții rezonabile ?
COMMENTS