Octavian Fanea, CEO KADRA: „Sistemul de management automat al parcării, Parkomatic, este o sursă consistentă și regulată de venituri pentru aeroporturi”

Octavian Fanea, CEO KADRA: „Sistemul de management automat al parcării, Parkomatic, este o sursă consistentă și regulată de venituri pentru aeroporturi”

În ultimii ani, caracterizați printr-o creștere spectaculoasă a traficului aerian, dar și prin intrarea în Schengen cu frontierele aeriene, majoritatea aeroporturilor românești au investit în modernizarea infrastructurii pentru a face față noilor provocări. KADRA, companie antreprenorială românească cu 30 de ani experiență pe piața soluțiilor automatizate de acces, a avut colaborări cu aproape toate aeroporturile naționale pentru introducerea unor sisteme moderne de securitate și control. Ecosistemul KADRA pentru aeroporturi oferă fluxuri și costuri optimizate, mai mult confort pentru pasageri prin reducerea timpului de așteptare și, nu în ultimul rând, prin automatizarea serviciilor, aduce o compensare a lipsei de resurse umane.

„În ultimul an, am furnizat soluții integrate de management al accesului pentru cele mai multe aeroporturi din țară. Ne-am bucurat să avem colaborări cu aeroporturile din Cluj, Sibiu și Satu Mare, din Craiova, Timisoara și Bacau. Am avut proiecte foarte frumoase și la Oradea și Ghimbav, Brașov, dar și punctuale, mai ales pe partea de service și mentenanță și cu cea mai mare poartă aeriană a țării, Otopeni. KADRA a implementat în toate aceste aeroporturi gama sa specializată de soluții de control acces, de trecere spre zonele de securitate, precum și tuneluri unidirecționale, care separă zona aeriană de cea terestră. În unele aeroporturi am instalat cortine rezistente la foc, trape de fum și alte soluții de evacuare a fumului și aerului fierbinte, precum și de aport aer proaspăt. Dar, de departe, cea mai căutată soluție din portofoliul KADRA este sistemul de management automat al parcării, Parkomatic, o sursă consistentă și regulată de venituri pentru aeroporturi”, spune Octavian Fanea.

Lider pe segmentul managementului automat al parcării, Parkomatic a fost instalat la Aeroportul Internaţional Ghimbav Braşov, la Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj, la Sibiu și la Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara. „Soluţia automatizată de parcare ajută la gestionarea eficientă a spaţiului, la reducerea costurilor de funcţionare și mai ales duce la crearea de surse suplimentare de venituri, care pot fi folosite pentru continuarea investițiilor”, explică CEO-ul KADRA.

Compania specializată în automatizări ale accesului este, de altfel, un „one stop shop” pentru partenerii săi, oferind întreaga suită de servicii: de la consultanță pentru alegere soluției optime, la specificații tehnice clare, montaj și servicii de mentenanță post-vânzare de cea mai înaltă calitate. Promovând conceptul soluțiilor automatizate pentru aeroporturi, „de la parcare până la îmbarcare”, KADRA a implementat o gamă variată de soluții pentru modernizarea aeroporturilor românești, de la porți rapide cu sistem de citire a cărților de îmbarcare și control de acces integrat, la uși metalice, tip rulou, uși secționale și cortine rezistente la foc pentru protecție împotriva incendiilor.

„Anul acesta continuăm investițiile în creșterea gradului de performanță a echipelor tehnice ale KADRA pentru a putea oferi servicii prompte de service și mentenență clienților noștri. Este important să oferim soluții performante, dar în egală măsură ne bucurăm că putem pune la dispoziția partenerilor tehnicieni experimentați. Mentenanța soluțiilor implementate este modalitatea ideală de a le prelungi durata de viață și de a proteja investiția făcută”, a mai spus Octavian Fanea.

Compania care a avut anul trecut o cifră de afaceri de 12,5 milioane de euro își propune pentru anul în curs o creștere cu 15% față de anul trecut, prin creșterea numărului de proiecte pe care le va desfășura.

 

Despre KADRA

Cu o experiență de 30 de ani, KADRA este singura companie din România care oferă soluții tehnice integrate de inginerie și management al căilor de acces. Fie că este vorba de soluții de automatizare a ușilor, porților și ferestrelor, de managementul parcărilor (Parkomatic) sau de sisteme automate de evacuare a fumului, KADRA inovează continuu, asigurând partenerilor săi servicii complete, de la consultanță până la proiectare, execuție și mentenanță, totul pentru sporirea confortului și sentimentului de siguranță.

Printr-un model de business integrat și know-how inovativ, KADRA un veritabil one-stop-shop care pune la dispoziție toate soluțiile și sistemele de acces pentru clădiri rezidențiale, industriale, pentru unități medicale,  spații urbane și locuințe individuale.

Fondată în 1993, compania KADRA înseamnă în prezent mii de proiecte implementate la nivel național de o echipă valoroasă de peste 90 de oameni care au atât know-how-ul, cât și deschiderea de a pune la dispoziția clienților experiența acumulată în timp. Azi, abordarea KADRA are la bază doi mari piloni: dezvoltarea soluțiilor în jurul conceptului de free-flow (circulație și acces liber) și o echipă cu competențe aprofundate, care va fi mereu pregătită să lucreze cu cele mai noi tehnologii din domeniu. Din 2023 KADRA a intrat într-un parteneriat strategic cu Grupul EMI, lider european în soluții industriale de acces.

KADRA – amplifică libertatea în mișcare a oamenilor.

Despre EMI International

EMI este recunoscut ca lider global în industria sistemelor de acces industriale. De la înființarea sa în anul 2000, compania s-a specializat în furnizarea de soluții integrate de consultanță, proiectare, producție, instalare, mentenanță și service pentru soluții de acces industriale în diverse sectoare, inclusiv industrie, centre comerciale și centre logistice. EMI, în urma achizițiilor companiilor Decran și Access Systems din Belgia, operează facilități de asamblare în România și Slovacia, precum și capacități de service și mentenanță în România și Belgia.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0