Ofertă atractivă de asigurare de sănătate de la AXA

asigurari

AXA Asigurări, lider mondial ȋn asigurări de viaţă, a lansat, ȋncepând cu luna octombrie, o nouă asigurare de sănătate. Noua ofertă AXA este printre puţinele produse de sănătate din România care îmbină beneficiile unui card de sănătate cu cele oferite de o poliţă de asigurare clasică.

Asigurarea de sănătate AXA oferă acces la peste 600 de tratamente și servicii medicale (analize, investigații si proceduri medicale), acoperind totodată costurile pentru până la 210 zile de spitalizare pe an sau intervenţii chirurgicale cauzate de boală sau ca urmare a unui accident, precum și posibilitatea acoperirii tratamentului în cazul diagnosticării cu una dintre cele 32 boli grave incluse în oferta AXA. Asigurarea se poate ȋncheia atât individual cât şi pentru mai mulţi co-asigurați, iar beneficiarii au posibilitatea de a alege clinica la care se vor spitaliza sau opera – la stat sau la o clinică privată, în țară sau în străinătate, având siguranța acoperirii totale sau parțiale a cheltuielilor necesare. Încheierea poliţei AXA implică costuri de la 1200 lei pe an pentru pachetul simplu, sau de la 2000 lei pe an pentru cel extins, în funcție de vârsta persoanei asigurate. Asigurarea poate fi personalizată cu ajutorul opţiunilor suplimentare iar suma asigurată poate ajunge şi la 100.000 RON, acoperind o varietate mare de riscuri. Cu toţii ştim că sănătatea este importantă, dar adesea o neglijăm fiindcă nu ne permitem să avem grijă de noi întotdeauna. Astăzi, serviciile medicale ȋmplică adesea costuri semnificative raportate la puterea financiară a românilor şi devin astfel inaccesibile. Noua asigurare de sănătate AXA este o soluție gândită special pentru a proteja sănătatea și viitorul fiecăruia dintre noi și pentru a oferi confort financiar atât ȋn situaţiile de zi cu zi cât şi ȋn cele deosebite, atunci când costurile ar trebui să fie ultima noastră grijă.

 

 

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0