Olanda a pierdut ratingul de top de la S&P

international

Standard & Poor’s (S&P) a retrogradat ratingul de credit al Olandei de la „AAA” la „AA+”, acuzând deteriorarea perspectivelor de creştere economică, şi a îmbunătăţit la stabilă perspectiva ratingului Spaniei, confirmat la „BBB-„. De asemenea, agenţia a îmbunătăţit ratingul Ciprului de la „CCC+” la „B-„.

Retrogradarea Olandei reduce la 10 numărul ţărilor cu rating de top de la toate cele trei mari agenţii de evaluare financiară, potrivit Bloomberg. Olanda este notată la nivelul maxim de celelalte două agenţii, Fitch şi Moody’s. În zona euro, doar Finlanda, Germania şi Luxemburg mai au rating triplu-A la toate cele trei agenţii, iar Finlanda este singurul stat cu perspective stabile pe linie.

Îmbunătăţirea perspectivei Spaniei reduce şansele retrogradării ratingului pe termen mediu. Calificată la „BBB-„, Spania este pe cea mai de jos treaptă a categoriei „investment grade” – active recomandate pentru investiţii pe termen lung.

Evoluţia costurilor de finanţare ale statelor nu a fost afectată sau a evoluat contrar direcţiei indicate anul trecut de deciziile de rating, în 50% din cazuri pentru S&P, respectiv 56% din cazuri pentru Moody’s, potrivit datelor Bloomberg, citate de Mediafax.

Costul contractelor credit default swap (CDS) de asigurare a datoriei de stat a Franţei faţă de riscul de default a atins un minim istoric pe 8 noiembrie, inestitorii ignorând decizia anunţată atunci de S&P, de a retrograda statul francez de la „AA+” la „AA”. Franţa a pierdut calificativul de top triplu-A la începutul anului trecut.

Cu o creştere economică modestă de 0,1%, Spania a ieşit în trimestrul al treilea dintr-o recesiune prelungită, care a persistat pentru mai mult de doi ani, iar indicele IBEX 35 al bursei de la Madrid a urcat cu 21% de la începutul acestui an.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0