OLX: șoferul, cea mai căutată ocupație a momentului în România

OLX: șoferul, cea mai căutată ocupație a momentului în România

OLX, cel mai mare site de anunțuri din România, lansează, începând din această vară, OLX – Indexul locurilor de muncă, o analiză care va oferi un diagnostic, în timp real, al dinamicii pieței muncii din România. De asemenea, în perioada iunie – iulie 2018, OLX a realizat un sondaj pentru a măsura dinamica pieței muncii din perspectiva utilizatorilor care urmăresc anunțurile de locuri de muncă vacante publicate pe platformă.

În urma centralizării rezultatelor chestionarului, aproximativ 2.300 de respondenți au spus care sunt motivele pentru care își schimbă locul de muncă, ce beneficii își doresc să primească de la un angajator și care este frecvența cu care aplică la un loc de muncă vacant.

Cercetarea este realizată pe baza informațiilor extrase din baza de date a OLX din secțiunea ”Locuri de muncă”, în care angajatorii din România publică peste 400.000 de anunțuri de locuri de muncă vacante pe an.

„Șoferi – servicii auto – curierat” este categoria cu cele mai multe locuri de muncă disponibile la secțiunea OLX Locuri de muncă. Nevoia mare de personal în acest domeniu a fost constantă în ultimul an și jumătate, având în vedere că în aproape toate lunile această categorie a adunat cele mai multe anunțuri de angajare de pe OLX (cu excepția lunii ianuarie 2017, când cele mai multe joburi vacante erau la categoria ”muncă în străinătate”).

Oferta generoasă de locuri de muncă din categoria ”șoferi – servicii auto – curierat” se reflectă și în numărul mare de aplicanți pentru această secțiune, acesta fiind domeniul cu cei mai mulți candidați atât în prima jumătate a anului 2017, cât și în primul semestru din 2018, arată datele centralizate de OLX.

Totodată, categoria este pe primul loc și din punct de vedere al numărului de interacțiuni totale dintre angajatori și candidați, generând aproape 300.000 de contactări pe lună.

Ne-am propus să urmărim îndeaproape dinamica pieței muncii, pentru a putea veni atât în ajutorul angajatorilor, cu informații relevante în timp real, cât și în ajutorul candidaților, cărora le cercetăm constant nevoile și dorințele pe care aceștia le au de la angajatori. Scopul este acela de a contribui la crearea unui echilibru pe piața muncii, în care dorințele celor două părți se intersectează. Acest lucru se întâmplă în acest moment cu categoria șoferi – servicii auto- curierat, unde atât cererea, cât și oferta sunt la cote înalte. Totuși, cea mai mare problemă a angajaților blue collar rămâne salariul prea mic, nevoie care declansează și o fluctuație mai mare pe piața muncii”, a declarat Paul Neagoe (foto), Business Manager, OLX România.

În prima jumătate din 2018, pe locul doi în topul celor mai ”populare” categorii de locuri de muncă scoase la concurs de către angajatori pe OLX s-a aflat ”ingineri-meseriași-constructori”. Munca în străinătate” și „personal hotelier – restaurant” sunt alte două categorii cu un număr semnificativ de anunțuri, urmate de secțiunile „bone-menajere” și „casieri- lucrători comerciali”.

Gulerele albastre” își doresc în continuare să plece din țară, categoria “muncă în străinătate” fiind pe locul 2 în topul domeniilor cu cei mai mulți candidați, după soferi, exceptând lunile de început de vară, în care personalul pentru hotelier – restaurant își caută intens locuri de muncă sezoniere.

Durata medie în care se ocupă o ofertă de muncă în secțiunea OLX Locuri de muncă variază între 12 zile și se apropie de 2 luni, în funcție de tipul de job și de domeniul de activitate. Cel mai rapid, angajatorii își găsesc candidați pentru bone-menajere (unde timpul mediu de ocupare al unui loc de muncă vacant este de 12 zile), casieri – lucrători comerciali (15 zile), evenimente și divertisment (16 zile) și personal administrativ – secretariat (17 zile). În ceea ce privește categoria ”șoferi – servicii auto- curierat”, domeniul cu cele mai multe anunțuri de angajare scose la concurs prin OLX, datele arată că durata medie a închiderii unui anunț este de 21 de zile.

Pe de altă parte, cel mai greu de găsit sunt candidații pentru joburile disponibile la secțiunea ”IT – Telecomunicații”, unde timpul mediu de închidere al unui anunț ajunge la 52 de zile. Deficitul mare de personal din acest sector, dar și pachetele salariale generoase oferite de angajatori fac dificilă recrutarea de candidați, ceea ce se reflectă și într-o prelungire a procesului de recrutare.

Aproape patru din zece (38%) din totalul celor 2.279 de utilizatori care au răspuns la întrebarea ”De ce vrei să îți schimbi locul de muncă?” au spus că principala motivație pentru a-și schimba angajatorul este obținerea unui salariu mai mare.

De asemenea, aproape jumătate (49%) dintre respondenții sondajului OLX au indicat programul de lucru flexibil drept cel mai important beneficiu pe care și l-ar dori de la compania pentru care lucrează. În topul celor mai dorite beneficii se mai află bonurile de masă (cca. 40% dintre respondenți), munca peste program plătită mai bine (34%), transportul asigurat la locul de muncă (34%), precum și mai multe zile libere plătite (19%).

OLX Locuri de muncă reunește peste 25.000 de companii care angajează lunar prin OLX cu peste 120.000 de candidați unici care, împreună, generează peste 1.2 milioane de interacțiuni în fiecare lună.

Secțiunea, relansată la început de 2017 cu pachete special gândite pentru angajatori, a avut în 2017 peste 400.000 de anunțuri noi de locuri de muncă. În primele 6 luni din 2018, angajatorii au publicat peste 200.000 de anunțuri de locuri de muncă în secțiunea OLX Locuri de muncă, iar previziunile anunță o creștere de 20% a ofertelor până la finalul anului.

Uitându-ne la evoluția din ultimul an, vedem o creștere constantă a cererii de angajați din toate domeniile, iar cele menționate mai sus rămân în top din punctul de vedere al volumelor pe piața din România. Totodată, candidații blue collar de pe platformă găsesc din ce în ce mai multe locuri de muncă atractive pentru ei, numărul de aplicații per candidat crescând cu 15% față de 2017. De asemenea, am resimțit o creștere impresionantă din punct de vedere a tendinței candidaților de a folosi canalele mobile vs. desktop. Contactările direct de pe mobil au crescut cu peste 50% față de desktop în ultimul an, trend facilitat atât de evolutia internetului mobil in țară în general, cât și, în cazul nostru specific, de usurința prin care candidații pot ajunge la locurile de muncă relevante și de a aplica direct de pe telefon.”, a adăugat Paul Neagoe.

OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 9 milioane de vizitatori.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0