Olympus România are un nou director comercial

Olympus România are un nou director comercial

Olympus România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de lactate, anunță numirea lui Athanasios Giannousis în funcția de director comercial, din care va conduce planurile de dezvoltare ale companiei în România. Athanasios Giannousis îl înlocuiește pe Ilias Pliatsikas, care va continua să facă parte din Grupul Olympus-Tyras, în Grecia.

Athanasios Giannousis vine cu peste nouă ani de experiență în industria internațională de FMCG, ocupând anterior poziții manageriale atât în cadrul Olympus Grecia, cât și în România, în calitate de manager producție și director de vânzări. Cariera și proiectele sale de succes cuprind identificarea de noi oportunități de piață, inovații și dezvoltări de produs, conducerea operațiunilor de vânzări.

Suntem încântați să anunțăm numirea lui Athanasios Giannousis, care face parte din familia Olympus de foarte mult timp, în funcția de director comercial. Cu o prezență puternică pe piața din România, Olympus a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, care necesită încredere și menținerea, în același timp, a celor mai înalte standarde în ceea ce privește experiența consumatorilor”, a declarat Stergios Sourlis, director comercial – Piețe Internaționale, Olympus-Tyras Group.

Athanasios Giannousis va prelua atribuțiile de director comercial deținute anterior de Ilias Pliatsikas, care va ocupa o nouă poziție strategică în cadrul grupului, în Grecia.

Sunt mândru să fi contribuit la poziționarea Olympus România drept unul dintre cei mai importanți jucători din industria lactatelor din România, și după șase ani în care am urmărit misiunea noastră de a livra consumatorilor produse lactate de înaltă calitate, voi continua acest lucru dintr-un rol strategic în cadrul grupului. Sunt încrezător că Olympus România își va continua expansiunea la nivel local îi urez mult succes lui Athanasios în noul său rol”, a declarat Ilias Pliatsikas.

De asemenea, ca urmare a plecării lui Ilias Pliatsikas în Grecia, poziția de director general în cadrul Olympus România este ocupată de Athanasoulas Georgios, care va conduce planurile de dezvoltare ale fabricii și producției. Cu peste 16 ani de experiență în industrie, Georgios a ocupat anterior funcția de manager producție și achiziții în cadrul altor fabrici din grup, în Grecia.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0