- Primele brute subscrise au înregistrat o creștere de aprox. 5% față de primul semestru din 2022, cu evoluții solide pe liniile de asigurări de SĂNĂTATE, PROPERTY, RĂSPUNDERE CIVILĂ GENERALĂ și CASCO;
- Valoarea totală a despăgubirilor plătite de companie a depășit suma de 560 milioane lei.
OMNIASIG Vienna Insurance Group a crescut în mod echilibrat pe parcursul primelor șase luni ale anului, urmându-și strategia de dezvoltare stabilă și sustenabilă, precum și angajamentul său față de inovație și produse și servicii de calitate, pentru a putea astfel răspunde proactiv nevoilor și dorințelor clienților. Ca parte integrantă din strategia sa de business, compania urmărește prioritar și obiectivul său de sustenabilitate, prin implicarea directă și concretă în susținerea comunității și în dezvoltarea societății.
OMNIASIG a continuat să își sprijine clienții și partenerii într-un context marcat de transformări economice și sociale, oferindu-le soluții de asigurare menite să le garanteze stabilitatea necesară.
Astfel, în primul semestru din 2023, compania a înregistrat prime brute subscrise de peste 1,1 miliarde lei, cu aprox. 5% mai mult față de aceeași perioadă din 2022. Valoarea totală a despăgubirilor plătite în prima jumătate a anului a fost de peste 560 milioane lei, și această sumă fiind în creștere față de intervalul anterior.
„Pentru noi, primele șase luni ale anului au stat sub semnul unui focus atent pe câteva direcții majore: menținerea clientului în prim-planul businessului nostru, implicarea constantă în comunitate prin multiple campanii și acțiuni de voluntariat, adaptarea la contextul macroeconomic și geopolitic, precum și accentul pe inovație și sustenabilitate. Implicarea activă în susținerea educației financiare, un vector important al dezvoltării pieței de asigurări, precum și sprijinirea clienților în alegerea celor mai potrivite produse și servicii, adaptate necesităților lor, reprezintă în continuare obiectivele noastre prioritare. Rezultatele obținute până în prezent, cu precădere pe liniile asigurărilor de Sănătate, Property și Casco sunt datorate implementării unei strategii solide și responsabile, pentru a răspunde în mod optim așteptărilor tuturor stakeholderilor.
În continuare acordăm o atenție sporită protejării și susținerii comunităților în care ne desfășurăm activitatea și principiilor ESG (Environment, Social, Governance), pentru că un business nu poate fi profitabil dacă nu funcționează într-un ecosistem sănătos si durabil” a declarat Mihai Tecău, Președinte Directorat, OMNIASIG Vienna Insurance Group.
În primul semestru din 2023, segmentul Property (asigurările de incendiu și calamități naturale) a crescut cu peste 15%, înregistrând o valoare a subscrierilor de aprox. 174 milioane lei. Această linie își menține tendința de creștere manifestată și până acum, pe fondul unei conștientizări în creștere atât din partea persoanelor juridice, pe linia corporate, precum și din partea persoanelor fizice, în ceea ce privește Asigurările de Locuințe, a riscurilor din ce în ce mai complexe și frecvente ce pot amenința un business, indiferent de dimensiunea acestuia, precum și o locuință.
Segmentul Asigurărilor de Sănătate a avut una dintre cele mai importante creșteri, de aprox. 40%, cu o valoare a primelor brute subscrise de peste 45 milioane lei, în intervalul ianuarie–iunie 2023.
Asigurările auto, Casco și RCA, au înregistrat o valoare agregată a primelor brute subscrise, pentru ambele linii, de peste 770 milioane lei. Valoarea despăgubirilor plătite pe cele două linii în primul semestru, cumulat, a crescut față de anul precedent, totalul fiind de aproape 500 milioane lei. Compania și-a menținut subscrierea prudentă pe liniile de asigurări auto, zona asigurărilor facultative avansând cu aprox. 15% față de același interval din 2022.
A fost înregistrată o creștere și pe linia Asigurărilor de Răspundere Civilă Generală. Creșterea față de același interval al anului trecut a fost de peste 25%, iar subscrierile au ajuns la o valoare de aproape 40 milioane lei.
Rezultate în creștere au fost înregistrate și pe linia Asigurărilor de Călătorie, unde nivelul subscrierilor a fost de peste 11 milioane lei, cu aproape 40% mai mult decât în același interval al anului trecut.
OMNIASIG evaluează, începând cu anul 2015, nivelul calității serviciilor oferite clienților prin sistemul de măsurare Net Promoter Score (NPS) validat la nivel internațional. Astfel, clienții care au avut un dosar de daună la OMNIASIG sunt rugați să evalueze experienţa avută şi modalitatea de instrumentare a daunei, satisfacţia asiguratului şi calitatea serviciilor oferite fiind măsurate într-un sistem eficient, pe o scală de la 1 la 10. Rezultatul NPS cumulat în primul semestru al anului 2023 a fost de 89,16%.
COMMENTS