Românii au înfiinţat 60.389 de companii noi în primele şase luni ale anului, cu 3,06% mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2015, arată datele publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Cele mai multe companii au ca activitate comertul cu ridicata si amănuntul şi repararea autovehiculelor şi motocicletelor, cu o cifră de 13.705.
Pe locul doi se află companiile care se ocupă de agricultură, silvicultură şi pescuit (8249). Iar pe poziţia trei, firmele cu activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice(6047).
Bucureştiul râmâne în fruntea clasamentului cu 9.613 firme nou înfiinţate. Urmează judeţele Cluj( 3162), Timiş ( 2829) şi Ilfov (2398). La coada clasamentului se află judeţul Covasna(500).
Datele ONRC mai arată că SRL-urile reprezintă 68% din totalul înregistrărilor de firme noi din primele șase luni.
Potrivit Registrului Comerţului, numărul societăţilor intrate în insolvenţă s-a redus cu 22% în primul semestru comparativ cu acceaşi perioadă din 2015, la 4468 de firme. Cele mai mari scăderi au fost în Maramureş, Mureş şi Caraş-Severin, cu peste 50%.
În Bucureşti, au intrat în insolvenţă 973 de societăţi în primul semestru, cu peste 9% sub nivelul din perioada similară a anului trecut.
COMMENTS