OTP Bank a finanțat prima companie în cadrul Programului IMM Invest și a pus la dispoziția clientului Lucimet Prod un credit de capital de lucru de 1 milion lei

OTP Bank a finanțat prima companie în cadrul Programului IMM Invest și a pus la dispoziția clientului Lucimet Prod un credit de capital de lucru de 1 milion lei

OTP Bank a acordat primele credite garantate prin Programul IMM Invest România. Printre acestea se numără și finanțarea acordată producătorului român de containere Lucimet Prod SRL. Finanțarea în valoare de 1 milion lei este deja utilizată de companie și asigură capitalul de lucru în vederea creșterii productivității pentru fabrica din București.

OTP Bank s-a alăturat la startul celui mai amplu program guvernamental destinat garantării creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii, IMM Invest România, iar la începutul lunii mai a fost finalizat procesul de semnare a Convenției de Garantare și Plată a Granturilor cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii. Câteva săptămâni mai târziu, primele rezultate au apărut, dosarele de creditare au intrat în fluxul standard de creditare, iar clienții au început să intre în posesia banilor solicitați.

Criza economică generată de pandemia de coronavirus și limitarea posibilității de export în perioada stării de urgență a afectat însă, prin contracte amânate și reducerea volumelor livrate, și domenii de activitate mai puțin cunoscute, cum este cel din segmentul construcțiilor metalice.

Sunt vremuri dificile, de criză și incertitudine pentru toți antreprenorii, aș spune. Unii iau în calcul să-și închidă afacerile, iar majoritatea dintre ei și-au redus numărul angajaților sau i-au trimis în șomaj tehnic. Noi am sperat și ne-am încăpățânat să ne protejăm resursele umane. Și nu doar atât. Ne-am adaptat noii normalități venind cu prețuri atractive pe piața românească și din Europa de Vest. Dar nu am fi putut face asta fără sprijin din partea OTP Bank România. Ne bucurăm de consultanța primită și de rapiditatea cu care am intrat în posesia sumei solicitate prin acest program”, a declarat asociatul unic Lucimet, Gheorghe Cornel Udrea.

Lucimet Prod, prima companie din portofoliul OTP Bank România care a obținut creditare prin Programul IMM Invest Romania, produce de 17 ani construcții metalice, containere, containere cu funcții speciale și pentru colectarea, sortarea, compactarea și transportul deșeurilor.

Societatea și mediul de afaceri sunt în plină schimbare. Observăm îndeaproape acest lucru și venim în întâmpinarea firmelor care caută să supraviețuiască acestei crize sau, mai mult, să se reinventeze, iar un exemplu este Lucimet Prod SRL. Pandemia generată de virusul COVID 19 ne-a afectat, direct sau indirect, nu doar în plan personal, ci a avut un efect negativ și asupra economiei, iar cele mai vulnerabile sunt companiile mici, din păcate. Noi ne-am setat ca principal obiectiv să răsplătim încrederea acordată de partenerii noștri prin profesionalism, consiliere personalizată și promptitudine în prelucrarea solicitărilor de creditare pentru că înțelegem urgența de a reporni economia”, a declarat Alexandru Gabriel Neagu, Directorul Direcției IMM în cadrul OTP Bank România.

OTP Bank a creat o secțiune dedicată de informare pentru clienții care doresc să se documenteze despre Programul IMM Invest România și un formular special pe website-ul băncii, astfel încât aceștia să primească în cel mai scurt timp sprijinul și consultanța de care au nevoie pentru accesarea soluțiilor de creditare: https://www.otpbank.ro/ro/imm/credite/imm-invest-romania.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0