OTP Group anunță rezultatele financiare pentru primul trimestru din 2023 aferente operațiunilor din România: active, 20,62 mld. lei, profit net, 15 mil. lei, credite, 14,91 mld. lei, NPL, 3,4%, depozite, 12,25 mld. lei, cost/income, 77,9%, ROE, 2,7%. Profitul operațional a atins valoarea de 47 milioane lei, marcând o creștere de 37% comparativ cu 2022. Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 10% comparativ cu trimestrul precedent, ajungând la un total de 208 milioane lei. Volumul creditelor performante a scăzut cu 2% față de trimestrul trecut, în urma reducerii cu 4% a cererii în zona de credite de retail. Depozitele au scăzut cu 1% comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, urmând o tendință de moderare similară cu cea din zona de creditare (+12% față de primul trimestru al anului trecut). Profitul după impozitare a fost de 15 milioane lei, indicatorul fiind influențat de creșterea cheltuielilor operaționale și a costurilor de risc comparativ cu trimestrul anterior.
Potrivit raportului publicat la Budapesta, în care rezultatele băncii sunt prezentate consolidat, ajustate în conformitate cu standardele Grupului, OTP Bank România a înregistrat un profit după impozitare de 15 milioane lei în primul trimestru al anului 2023, nivelul fiind influențat de creșterea cheltuielilor operaționale (+12%) și a costurilor de risc (+24%) comparativ cu ultimul trimestru al anului 2022.
Profitul operațional înregistrat în primul trimestru al anului 2023 a fost de 47 milioane lei, în creștere cu 37% față de același trimestru al anului trecut, sprijinit de efectul creșterii veniturilor totale cu 12% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, cheltuielile operaționale au crescut cu 12% q-o-q, în mare parte din cauza taxei anuale de asigurare a depozitelor plătită în luna ianuarie pentru întregul an. Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, cheltuielile operaționale au crescut cu doar 7% în primele trei luni din 2023, incluzînd o creștere a numărului de salariați de 2,5% și o rată anuală a inflației de 14,5%.
„Începutul acestui an reprezintă o tranziție între contextul anului 2022 și îmbunătățirea treptată așteptată pentru principalii indicatori economici pe parcursul acestui an. În aceeași măsură, evoluțiile principalelor linii de business diferă în funcție de tendințele pieței și a modificărilor preferințelor clienților, astfel că suntem mulțumiți de performanța primului trimestru al anului. Am obținut rezultate financiare bune, cu creșteri ale veniturilor și a profitabilității operaționale comparativ cu anul precedent, consolidând poziția băncii într-o perioadă în care unele segmente de business prezintă anumite provocări. Astfel, echipa s-a concentrat pe propunerea unei oferte adaptate la contextul actual pentru susținerea clienților individuali și a cerințelor mediului de afaceri local. În 2023 mergem în aceeași direcție, cu un portofoliu de produse și servicii actualizat constant la evoluția economiei locale, pentru a aduce valoare adăugată clienților, în timp ce continuăm să lucrăm la obiectivul de creștere locală echilibrată și durabilă”, a declarat Gyula Fatér, CEO OTP Bank România.
Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 10% q-o-q, ajungând la un total de 208 milioane RON. Un efect pozitiv, care a contribuit semnificativ la îmbunătățirea indicatorului, vine din operațiunile de management al nivelului de lichiditate, în timp ce veniturile nete din comisioane au crescut cu 40%, în principal pe baza comisioanelor de reziliere anticipată a contractelor de leasing. Tendința de îmbunătățire a marjei nete de dobândă a continuat; creșterea a fost de 49 de puncte de bază față de trimestrul trecut, ajungând la 4,02%.
În primul trimestru, costul total al riscului a crescut cu 24% față de trimestrul precedent ajungând la -29 milioane lei, în urma modificării volumelor provizioanelor pentru alte riscuri. Provizionarea pentru deprecierea creditelor a scăzut cu 15% de la trimestru la trimestru (-2% față de anul trecut).
Volumul creditelor performante a scăzut cu 2% în primul trimestru al anului comparativ cu cel anterior, în urma reducerii cu 4% a zonei de credite de retail, în principal datorită proporției ridicate de rambursări anticipate. La nivel anual, comparativ cu primul trimestru al anului trecut, segmentul de finanțări pentru IMM-uri a crescut cu 3%, cel al creditării corporate cu 10%, în timp ce zona de leasing a avut un plus de 20%.
Volumul depozitelor, ajustat la cursul de schimb valutar, a scăzut cu 1% comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, urmând o tendință de moderare similară cu cea din zona de creditare. Comparativ cu primul trimestru din 2022 însă, volumul depozitelor a crescut cu 12%, alimentat de creșterea depozitelor la termen. Raportul net credite/depozite a continuat să se îmbunătățească și a scăzut la 115% (-1 pp trimestru la trimestru și cu -9 pp y-o-y).
Ȋn conformitate cu standardele locale de raportare, activele băncii au atins nivelul de 19,6 miliarde lei, în creștere cu 6% față de nivelul consemnat în luna martie 2022.
Rata de adecvare a capitalului băncii a atins nivelul de 21.96% (+1.19 pp de la an la an), impactată de creșterea mai accentuată a fondurilor proprii.
În primele trei luni ale acestui an, OTP Group a înregistrat un profit consolidat ajustat de 187 miliarde HUF (2.368 milioane lei) în timp de pierderea contabilă/profitul consolidat a fost de 195 miliarde HUF (2.465 milioane lei).
Subsidiarele care au contribuit cel mai mult la acest volum sunt OTP Core din Ungaria (43 miliarde HUF/ 545 milioane RON), DSK Bank din Bulgaria (36 miliarde HUF/ 451 milioane RON), Croația (13 miliarde HUF/ 162 milioane RON), Serbia (16 miliarde HUF/ 208 milioane RON), Slovenia (20 miliarde HUF/ 256 milioane RON) Ucraina (13 miliarde HUF/ 160 milioane RON), Rusia (18 miliarde HUF / 227 milioane RON), Muntenegru (4 miliarde HUF/ 56 milioane RON), Moldova (4 miliarde HUF/ 57 milioane RON) și subsidiara din Albania (4 miliarde HUF/ 48 milioane RON).
COMMENTS