OTP Bank România introduce o nouă ofertă de creditare pentru clienții săi: creditul ipotecar cu dobândă fixă, de la 5,79% în primii trei ani, îmbunătățind astfel oferta de produse bancare disponibile și răspunzând nevoilor diverse ale clienților săi. Această opțiune reprezintă o soluție financiară adaptată pentru cei care doresc stabilitate și predictibilitate în planificarea bugetară pe termen mediu.
Noua ofertă de creditare ipotecară propusă de OTP Bank se distinge prin dobânda fixă competitivă, de la 5,79% în primii trei ani, situându-se între cele mai avantajoase soluții de creditare din piață. După această perioadă, clienții beneficiază de o marjă fixă începând de la 2,39%, la care se adaugă IRCC, asigurându-le astfel accesul la condiții financiare favorabile pe termen lung.
Accesarea creditului ipotecar este simplă, iar clienții pot aplica pentru finanțare direct în cadrul agențiilor OTP Bank, prin intermediul OTP Advisors sau al brokerilor. După obținerea preaprobării financiare, clienții sunt ghidați pas cu pas prin procesul de achiziție, de la evaluarea imobilului dorit până la semnarea contractelor, tragerea creditului și efectuarea transferului financiar către vânzător.
„Indiferent dacă ne gândim să achiziționăm casa pe care ne-o dorim demult sau să refinanțăm un credit ipotecar existent, unul dintre cei mai importanți pași este găsirea unei soluții de finanțare care să fie suficient de flexibilă, dar și care ofera stabilitate și predictibilitate în viața noastră. Propunem o ofertă competitivă pe piață, creditul ipotecar cu dobândă fixă de la 5,79% în primii 3 ani, pentru a sustine si simplifica luarea unor astfel de decizii importante. Echipa noastră este pregătită să îi însoțească pe clienți pe parcursul întregului proces, cu competența și experiența necesare.”, a declarat Roxana Hidan, DCEO Divizia Business, în cadrul OTP Bank România.
Dobânda fixă de 5,79% din primii 3 ani și marja fixă de 2,39% din componenţa dobânzii variabile utilizată după primii 3 ani sunt aplicabile cliențior care își încasează venitul într-un cont deschis la OTP Bank și contractează un credit în valoare de peste 300.000 de lei.
Pentru un credit ipotecar în valoare medie de 337.000 lei contractat pe o perioadă medie de 285 luni, rată de dobândă este de 5,79 % pe an, fixă în primii 3 ani și ulterior variabilă, formată din marja fixă 2,39 % pe an+ IRCC, DAE este 7,88 %, rata lunară este 2.179 lei (metoda de rambursare prin rate + dobândă egale), costul total al creditului este 408.321 lei, valoarea totală plătită este 745.321 lei. Costul creditului include comision de analiză dosar de 400 de lei și comision lunar de administrare cont curent de 5 lei. Creditul va fi garantat printr-o ipotecă imobiliară asupra imobilului achiziţionat, până la rambursarea sa integrală.
Noua ofertă este disponibilă de la începutul lunii februarie 2024. Mai multe detalii despre produs, informații despre accesarea ofertei și lista completă a beneficiilor sunt disponibile pe pagina dedicată https://www.otpbank.ro/ro/credit/ml.
OTP Bank își reafirmă angajamentul de a oferi soluții financiare inovatoare și accesibile, adaptate nevoilor diverse ale clienților săi, continuând să îmbunătățească gama de produse și servicii bancare. Noua ofertă de creditare subliniază dedicarea băncii pentru suportul acordat clienților în realizarea planurilor lor de viitor, oferindu-le stabilitate și siguranță financiară.
COMMENTS