OTP Group a anunțat finalizarea procedurii de achiziție a Alpha Bank Albania

OTP Group a anunțat finalizarea procedurii de achiziție a Alpha Bank Albania

OTP Group a anunțat finalizarea procedurii de achiziție a Alpha Bank Albania. OTP Bank Albania devine astfel al cincilea cel mai mare jucător după total active și al treilea cel mai mare jucător privind împrumuturile acordate clienților din Albania.Procesul de integrare a OTP Bank Albania și Alpha Bank Albania este planificat să dureze până în 2023, începând din momentul actual.

OTP Group a anunțat finalizarea procedurii de achiziție a Alpha Bank Albania. Odată cu încheierea cu succes a acestei tranzacții, OTP Group, proprietarul OTP Bank Albania, își consolidează și mai mult poziția pe piața din Albania. În urma procesului de integrare a celor două bănci, în ceea ce privește activele totale, cota de piață a OTP Group în Albania ar urma să ajungă la 11%, iar portofoliul de credite al clienților ar urma să se majoreze o dată și jumătate. În baza acestor creșteri, OTP Bank Albania ar putea deveni al treilea jucător de pe piață, cu o cotă de 16,3%.

În perioada următoare, obiectivul principal al ambelor bănci membre ale Grupului OTP va fi menținerea celui mai înalt nivel de calitate a serviciilor și implementarea cu succes a procesului de integrare. În prezent, în legătură cu transferul dreptului de proprietate, clienții Alpha Bank Albania nu trebuie să întreprindă nicio acțiune, iar în viitor toți clienții Alpha Bank Albania vor fi notificați în timp util cu privire la principalele etape legate de fuziunea băncilor.

Alpha Bank Albania este o bancă care funcționează bine, este bine administrată și a devenit un membru foarte valoros al OTP Group. Intrarea noastră pe piața albaneză în urmă cu patru ani s-a dovedit a fi o decizie bună, iar de atunci banca noastră subsidiară, OTP Albania, și-a îndeplinit majoritatea obiectivelor ambițioase ale strategiei sale, devenind anul trecut cea mai profitabilă și cea mai eficientă bancă din Albania, din punct de vedere al costurilor, în ciuda dimensiunii mici. Prin această tranzacție, confirmăm nu numai angajamentul nostru serios și pe termen lung față de piața bancară albaneză, ci demonstrăm și faptul că OTP Group are o bază solidă, este bine capitalizat, are o lichiditate remarcabilă, iar conducerea este dedicată consolidării prezenței regionale”, a declarat László Wolf, director general adjunct al OTP Bank Ungaria, adăugând că acest eveniment reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea grupului bancar, în Albania.

Până la fuziunea legală (estimată să aibă loc până la finalul anului 2022), cele două bănci vor funcționa ca entități separate, iar procesul de integrare completă a OTP Bank Albania și Alpha Bank Albania, începând din momentul actual, este planificat să dureze până în 2023. Menționăm că Alpha Bank Albania va continua să utilizeze temporar această titulatură, dar nu mai face parte din Grupul Alpha Bank și nu mai este în niciun fel afiliată acestuia.

OTP Bank a fost una dintre cele mai active instituții financiare de pe piața europeană a achizițiilor. În urma crizei financiare, în 2014, au fost demarate noi tranzacții, iar de atunci OTP Bank a anunțat achiziționarea a 12 instituții financiare și portofolii bancare în nouă țări, inclusiv actuala achiziție a Alpha Bank Albania. Toate acestea, cu excepția tranzacției de achiziție a băncii slovene, Nova KBM, care este încă în curs de finalizare, au fost integrate cu succes în grupul bancar.

Prin această performanță unică în materie de achiziții, OTP Group a devenit cel mai activ consolidator din sectorul bancar din Europa Centrală și de Est, îmbunătățindu-și substanțial poziția de piață în Bulgaria, Serbia și Muntenegru și majorând profitul membrilor non-unguri ai grupului bancar.

OTP Group este unul dintre cele mai stabile grupuri financiare din regiunea Europei Centrale și de Est, cu o profitabilitate remarcabilă și poziții stabile în ceea ce privește capitalul și lichiditatea. În prezent, grupul bancar oferă servicii financiare universale în 11 țări, pentru aproape 16 milioane de clienți, dispune de o rețea de peste 1.400 de sucursale și are peste 37.500 de angajați. OTP Group are sediul central în Budapesta, Ungaria, și are o structură a acționariatului diversificată și transparentă. Grupul bancar este listat la Bursa de Valori din Budapesta, din 1995.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0