Începută în 2018, investiția în fabrica de la Ploiești, unde se produc snacks-uri sărate coapte s-a ridicat la 25 de milioane de euro, peste jumătate fiind investiți în etapa a doua de dezvoltare, încheiată recent.
Viziunea Alka a fost încă de la început de a transforma fabrica Alka într-un etalon al celor mai noi tehnologii de top în producție. De aceea, din totalul de 25 milioane de euro, 4,2 milioane au fost investite în corpul fabricii, 2,8 milioane în depozitul acesteia, iar cea mai mare parte, de 18 milioane, în echipamentele de producție. Toate aceste investiții permit companiei Alka să producă peste 100 de milioane de pungi de snacks-uri pe an, care ajung pe rafturile a sute de mii de magazine din România și din afara țării. Mai exact, produsele din fabrica de la Ploiești ajung în 50 de țări din 5 continente.
Fabrica din Ploiești reprezintă și locul unde resurse locale de făină, zahăr, ambalaje și alte materii prime secundare sunt folosite în producția produselor Alka. Peste 12,000 de tone de grâu românesc primesc o valoare adăugată binemeritată în această fabrică, fiind transformate în produse de înaltă calitate precum Toortitzii, Soocitzii sau Meteoritzii.
„Ne mândrim pentru contribuția noastră la economia României și prin locurile de muncă create, dar cea mai mare bucurie pentru noi este că prin produsele noastre inventate și produse în România, ce ajung la sute de milioane de oameni de pe 5 continente, am devenit neoficial ambasadorii culinari ai României în lume. Fabrica de la Ploiești reprezintă un proiect în care am crezut încă de la prima schiță și în care am investit continuu astfel încât să putem fi cât mai aproape de nevoile și dorințele iubitorilor de produse Alka. Investițiile din ultima perioadă ne ajută să fim în continuare unul dintre jucătorii importanți din industria alimentară românească, cu aproape 30 de ani de experiență ca producător local”, a declarat Ady Hirsch CEO ALKA Group.
Cu o suprafață de 6.600 metri pătrați construiți și un depozit cu o capacitate de produse finite de 4.000 de paleți, compania Alka are posibilitate de a-și menține vie promisiunea de a oferi consumatorilor români produse în linie cu trendurile culinare moderne de gust, formă, textură și ingrediente, devenind o parte inerentă din viața românilor, din obiceiurile, gusturile și societatea românească.
În 2022, grupul ALKA a înregistrat o cifră de afaceri de 381 milioane lei și are peste 900 de angajați, poziționându-se în top 3 jucători în multe dintre segmentele în care activează. Grupul Alka a fost înființat în 1994 ca investiție de tip greenfield. Alka era atunci prima companie din România producătoare și distribuitoare de cafea măcinată ambalată, vidată și în pliculețe. De atunci, Alka a investit zeci de milioane de euro în tehnologie și în dezvoltarea producției locale.
În prezent, Alka Group acoperă multe categorii, având o prezență puternică la nivel național în România, precum și în alte 50 țări la nivel internațional.Portofoliul mai conține și cafea prăjită și ambalată (sub mărcile Stretto și Gold Mocca). De asemenea, compania este importator și distribuitor al produselor Perfetti Van Melle, pentru brandurile Chupa Chups și Mentos.
COMMENTS