Patria Bank deschide o sucursală concept în Bucuresti, în zona Aurel Vlaicu

Patria Bank deschide o sucursală concept în Bucuresti, în zona Aurel Vlaicu

După implementarea fuziunii dintre Banca Comercială Carpatica şi Patria Bank, cu data de 1 mai 2017, noua bancă anunță deschiderea unei noi agenții în Bucureşti, Patria Bank Nusco (B-dul Pipera, nr 42), în cladirea Nusco Tower, locaţie în care se vor consolida şi funcţiile centralei Patria Bank în perioada imediat următoare. La eveniment au fost prezenţe nume marcante din conducerea băncii, printre care Horia Manda, preşedintele Axxess Capital şi fondatorul construcţiei financiar-bancare şi Bogdan Merfea, CEO al Patria Bank.
Noul concept de sucursală reflectă din punct de vedere arhitectural atitudinea și spiritul brandului Patria Bank: autentic, simplu, transparent şi funcţional. În Bucureşti, alte două sucursale Patria Bank au fost renovate în noul concept – Sucursala Ştefan cel Mare şi Sucursala Iuliu Maniu – urmând ca în perioada urmatoare să înceapă un amplu proces de schimbare a fasciilor, şi selectiv redecorare, astfel încât cea mai mare parte din reţeaua de peste 100 de unităţi să poarte însemnele noii banci.
„Ne bucurăm să deschidem agenţia Patria Bank Nusco, a 17-a unitate din Bucureşti, şi să ne consolidam prezenţa în zona de nord a capitalei, o zona aglomerată de birouri cu un bun potenţial de business. Ne dorim să fim cât mai aproape de toate categoriile de clienţi, să le dovedim că suntem un partener cu care se lucrează simplu, usor si rapid.” a declarat Tică Dumitru, Director Direcţia Comercială Retail a Patria Bank.
Noua agenţie Patria Bank Nusco va fi deschisă de luni până vineri în intervalul 9:00 – 17:00 şi va întâmpina clienţii cu oferte specifice şi toate serviciile financiare avantajoase oferite in reţeaua de unităţi Patria Bank clienţilor persoane fizice și companiilor: depozite, credite de nevoi personale sau ipotecare, credite fără garanții pentru antreprenori, card de debit, servicii de transfer rapid de bani, internet banking și alte servicii de cash management. Le urăm mult noroc şi cât mai mulţi clienţi, mulţumiţi!
Patria Bank şi Banca Comercială Carpatica au fuzionat cu data de 1 mai 2017, devenind o singură bancă, ce va continua să fie listată la Bursă şi va purta numele de Patria Bank; noua bancă va fi prezentă în 73 de oraşe la nivel naţional, prin 111 sucursale, are peste 240.000 clienţi şi 3,816 miliarde lei în active, fiind dedicată creșterii gradului de bancarizare în România și susținerii antreprenorilor locali.
Grupul Patria Bank este deţinut de Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Banca Comercială Carpatica, Patria Credit IFN, SAI Carpatica Asset Management şi SAI Intercapital Invest.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0