Patria Bank lansează programul de educație financiară Academia Patria, dedicat antreprenorilor din România

Patria Bank lansează programul de educație financiară Academia Patria, dedicat antreprenorilor din România

Patria Bank anunță lansarea Academiei Patria, un program de educație financiară dedicat antreprenorilor. Proiectul educațional își propune să sprijine mediul de afaceri din România, în contextul economic dificil din prezent. 

În cadrul Academiei Patria, antreprenorii se pot înscrie gratuit la un program format din mai multe workshop-uri, derulate exclusiv online, care abordează o serie de teme de interes. 

Sesiunile Academiei Patria sunt susținute de specialiști de renume și constituie una dintre acțiunile derulate de bancă în cadrul parteneriatului de lungă durată pe care l-a dezvoltat cu mediul antreprenorial din România. Astfel, Patria Bank sprijină antreprenorii locali să continue să își dezvolte afacerile și să depășească provocările generate de mediul economic dificil din această perioadă.

Lansarea programului Academia Patria este o altă dovadă a angajamentului nostru de a sprijini antreprenorii din România, aceasta fiind una dintre prioritățile organizației noastre. Accesul la programul nostru de instruire este gratuit, iar specialiști renumiți își vor împărtăși cunoștințele timp de câteva săptămâni, pentru a crește know-how-ul antreprenorilor în economie, finanțe, marketing, produse bancare, fonduri europene și ESG. Antreprenoriatul este motorul dezvoltării economice și, în aceste vremuri dificile, sprijinirea antreprenorilor pentru a putea continua să adauge valoare mediului de afaceri este esențială”, a declarat Burak Yildiran, CEO Patria Bank.

În cele patru săptămâni de workshop-uri, antreprenorii își vor îmbunătăți alături de specialiștii din Academia Patria cunoștințele de business, pentru a putea să facă față mai bine provocărilor și să ia cele mai bune decizii pentru afacerile lor. 

Temele de actualitate, dezbătute în cadrul programului de educație financiară, sunt următoarele:

  • Contextul Economic – provocări și oportunități;
  • Importanța comunicării în marketing; 
  • Ce aduce inflația din 2022 și care este situația financiară în timpul crizei; Cum să luăm decizii cu banii noștri;
  • Finanțarea afacerii – Fonduri UE, Factoring, EaSi, servicii și produse bancare.

 

Inițiativa a debutat cu clienții băncii din domeniile Agro și Microîntreprinderi, iar Patria Bank își propune să extindă programul Academia Patria pentru un segment cât mai mare de clienți, care să beneficieze de soluții și idei pentru planurile și proiectele lor.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0