Într-un peisaj al României din prezent, 44% din populație trăiește în mediul rural, iar bună parte din aceasta se ocupă cu munca câmpului. Cele 2.8 milioane de ferme existente în țara noastră, reprezintă aproape 32% din fermele din Uniunea Europeană, potrivit unui studiu recent Eurostat. România ocupă locul șase la nivelul UE, din punct de vedere al suprafeței agricole și primul loc din punct de vedere al numărului de ferme existente. Este o piață mare, reprezentativă la nivel european, în care însă oportunitățile de finanțare pentru micii fermieri rămân în continuare scăzute.
În acest context, Patria Credit IFN, una dintre cele mai importante instituții financiare nebancare din România își dedică activitatea microfinanțării de 27 de ani. Călătoria Patria Credit a început în 1996, ca un program World Vision și a funcționat așa până în 1999, când a devenit fundație. În 2004 s-a transformat în instituție financiară, iar din 2009 poartă numele de Patria Credit și tot de atunci s-a dedicat în exclusivitate finanțării afacerilor din zonele rurale, a micilor legumicultori, urmându-și drumul cu o misiune clară: să contribuie la dezvoltarea și creșterea comunităților deservite. Este cel mai probabil una dintre puținele companii dedicate microfinanțării care, în toți acești ani de activitate, nu s-au abătut de la drum, păstrându-și identitatea și ADN-ul.
Astăzi, Patria Credit este o instituție solidă, cu o profitabilitate susținută de ani buni, peste 120 de angajați și 30 de unități distribuite în multe dintre zonele slab deservite din punct de vedere financiar. Are o rețea de parteneri bine dezvoltată și un portofoliu de clienți stabil – peste 60% dintre clienții Patria Credit revin pentru o nouă creditare. Sunt trei ingrediente cheie ce au făcut din aceasta o instituție care, printre alte distincții, deține Codul European de Bună Conduită și este recunoscută drept Lider european în agricultură sustenabilă de instituția de prestigiu Microfinance Center, iar acestea sunt: oamenii care formează echipa, tehnologia de creditare și experiența acumulată în timp, tradusă în crearea unor standarde de microfinanțare.
Despre oamenii Patria Credit în primul rând ar trebui spus că se diferențiază de alte instituții din domeniu prin faptul că nu își petrec mult timp în spatele biroului. Sunt obișnuiți cu cizmele de cauciuc, cu ținutele mai puțin formale, merg mult pe teren, în locurile în care mici fermieri își desfășoară activitatea, au capacitatea să le vorbească și să le înțeleagă nevoile și specificul micilor afaceri. Mulți dintre ei își petrec timpul făcând aceste lucruri la Patria Credit de peste 10 ani, iar această experiență i-a format să fie aproape de clienții lor. Sunt oameni care fac parte din comunitățile locale și au crescut practic în comunitate, cunosc ritmul și oamenii de acolo, și toate detaliile despre culturile specifice zonei respective.
Tehnologia de creditare a Patria Credit este formată în timp și șlefuită prin contact permanent cu micii fermieri. Așa au luat naștere produse simple, adaptabile în funcție de cultură. InvestEU, unul dintre produsele Patria Credit, are în spate garanția Uniunii Europene (Fondul European de Investiții) și oferă până la 240.000 lei fără garanții reale sau avans. Micii producători pot opta între o dobândă fixă sau variabilă, pot plăti la recoltă, iar valoarea creditului este dimensionată la nivelul afacerii, în funcție de capacitatea de rambursare, experiența persoanelor cheie din afacere, vechimea afacerii și comportamentul de plată.
Experiența acumulată în cei 27 de ani, istoricul de date strânse în timp și generate din finanțarea micilor fermieri, stau la baza formării de standarde în microfinanțare. Pentru fiecare nou client este realizată o analiză a istoricului de date pe regiunea respectivă, ce permite o previziune clară asupra rezultatelor. Este o diferență ce nu poate fi înlocuită și care susține în mod constant activitatea Patria Credit, dar și vine în întâmpinarea nevoilor micilor fermieri.
În cei peste 27 de ani, s-au strâns în jurul instituției o mulțime de povești de succes. Sunt peste 18.000 de clienți finanțați și tot atâția oameni care, prin multă muncă și seriozitate și cu capitalul necesar și-au dezvoltat afacerile, au obținut rezultate mai bune, și-au îmbunătățit astfel viețile pentru ei și familiile lor. Și acolo unde există muncă multă și încredere, orice mică afacere poate să se dezvolte.
Doar în 2022 Patria Credit IFN a înregistrat un profit net de 1,55 milioane de euro și a raportat o creștere a portofoliului cu +22%, la o valoare de 32,5 milioane de euro. IFN-ul este în prezent cel mai mare finanțator al fermelor mici, sub 10 ha, din mediul rural, iar peste 79% dintre micro creditele acordate de aceasta sunt oferite cu garanție europeană InvestEU, prin parteneriatul strategic cu Fondul European de Investiții și programele EaSI și InvestEU.
Pentru viitor, Patria Credit își propune să continue proiectul Green Digitalisation, de monitorizare în timp real a culturii înainte de certificare, proiect din care face parte și programul Ferma Inteligentă. Instituția continuă creșterea susținută și extinderea către noi zone geografice cu deficit de servicii bancare. Deoarece drumul și creșterea acesteia sunt susținute și motivate de rezultatele micilor fermieri, iar investițiile sunt făcute în oameni.
COMMENTS