Patronatele se regrupează şi lansează confederaţia Business România

Patronatele se regrupează şi lansează confederaţia Business România

O parte a patronatelor din România a lansat Confederaţia Patronală Business România care se doreşte a fi o interfaţă a organizaţiei Business Europe, vocea conducătoare a antreprenorilor la nivel european, a anunţat Ioan Cezar Corâci, preşedinte FEPACHIM, într-o conferinţă de presă.

Scopul declarat al Confederaţiei este de a contribui la unificarea mişcării patronale din România pentru realizarea unei voci reprezentative şi coerente în plan intern şi internaţional şi de a fi o interfaţă între Europa şi autorităţile de la Bucureşti.

“Noua confederaţie patronală îsi propune să reprezinte interesele antreprenorilor din România fără discriminare între capitalul străin sau autohton, fără discriminare între intreprinderile mari şi cele mici, fără disciminare între diversele sectoare de activitate ale economiei”, se arată în comunicatul remis mass media.

Ioan Cezar Corâci, preşedinte FEPACHIM, a declarat, pentru Piaţa Financiară, că vocea patronală a fost slabă în ultimii ani din cauza divizării mişcării patronale. Acesta a reamintit că, în urmă cu 3-4 ani, existau 13 confederanţii cu reprezentativitate naţională, adică mult prea multe, şi că mesajele au fost diluate şi s-a observat o lipsă a profesionalism în prezentarea intereselor patronale. Acesta a punctat şi alte probleme cu care se confruntă antreprenorii români.

„România, de mulţi ani, nu ocupă niciun loc la mesele de dialog social european, nefiind membră în Business Europe. Ca să fii membru în acest for trebuie să dovedeşti o reprezentativitate reală în România şi trebuie să plăteşti o cotizaţie mare şi pe care o confederaţie singură nu poate să o suporte(…). În afaceri, este foarte importantă informaţia şi Confederaţia încearcă să contribuie la unificarea mişcării patronale. Aceasta a apărut ca urmare a unor negocieri de aproape un an cu importanţi actori din mişcarea patronală, cu confederaţiile patronale importante, cu o mare parte dintre ele. Discuţii am avut cu toată lumea. Unii au fost de acord, alţii nu. Încercarea este de a crea o umbrelă comună, dar una foarte articulată în sensul de a copia modelul european”, a declarat Ioan Cezar Corâci.

Acesta a mai spus că „speră să devină, în foarte scurt timp, cea mai mare confederaţie patronală din România” în care vocea importantă să o aibă sectoarele de activitate.

„Nu vrem să fim o confederaţie de confederaţii!”, a punctat Cezar Corâci.

Acesta a mai spus că un alt rol al Business România va fi să prezinte un plan sustenabil de dezvoltare a economiei ţării.

Octavian Creţu, preşedinte ROMAQUA GROUP, a adăugat că a venit momentul ca patronatul român să participe activ la negocierile dintre sindicate şi autorităţi, nu doar de formă.

„ Negocierile acum sunt de fapt bipartide: Guvern cu sindicate. Autorităţile au nişte organisme pe care nu au dorit să le modifice în niciun fel şi încercăm să le forţăm să le modifice. Nu ştiu cum poate decide Guvernul împreună cu sindicatele ceea ce trebuie să plătim noi. Este un pic absurd şi se prefac că stau de vorbă cu nişte oameni care nu au niciun fel de reprezentativitate, de fapt. A avut loc un dialog tripartit, dar numai de faţadă. Este o mascaradă!”, a declarat Octavian Creţu.

Acesta a mai punctat că „trebuie să trecem de orgolii mărunte” în ceea ce priveşte confederaţiile patronale.

În opinia lui Octavian Creţu, primul lucru pe care Confederaţia nou înfiinţată ar trebui să îl facă este acela de a ajuta la modificarea legislaţiei actuale.

„Trebuie schimbată şi atitudinea faţă de investitorul român care este total dezavantajat în ziua de azi. Investitotul român este desconsiderat, nu este luat în seamă. Uitaţi-vă la celebra listă a ajutoarelor de stat şi veţi vedea că, de fapt, acestea au fost date în 99% dinre cazuri unor firme străine”, a spus preşedintele ROMAQUA GROUP.

La conferinţa de presă în care s-a anunţat lansare Business România au mai participat Iulian Drăgunoiu, presedinte S.C.DIMAR SRL, Elena Laslu, preşedinte FEPIMEDIU, Irina Mirela Manole, preşedinte FEPIMM, Mihai Păsculescu, preşedinte FEPAIUS şi Alexandru Todericiu, presedinte EXPORT-CLUB.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0