PayPoint plc raportează pentru România rezultate pozitive pentru prima jumătate a anului financiar 2018-2019: compania a înregistrat pe plan local, în decursul celor şase luni analizate, un volum de 55,8 de milioane tranzacţii, cu 43,8% peste aceeaşi perioadă a anului precedent, creștere generată atât organic, cât și de aportul tranzacțiilor procesate de compania Payzone (achiziționată în octombrie 2017).
Evoluția se remarcă pe toate segmentele relevante de plăți procesate, de la cel al facturilor (49,1 milioane tranzacții, în creștere cu 42,4%), la încărcarea electronică a cartelelor preplătite pentru telefonie mobilă (6,1 milioane tranzacții, în creștere cu 55,7%), până la serviciile introduse mai recent de PayPoint în mediul de retail.
În decursul celor şase luni, PayPoint și-a menținut focusul pe doi parametri extrem de relevanți pentru business: diversificarea gamei de servicii oferite și extinderea calitativă a rețelei. Astfel, în portofoliul PayPoint au fost adăugați încă zece noi furnizori din segmentul utilităților şi cel financiar-bancar, jucători cu acoperire locală, dar și națională, oferind consumatorilor acces la plăți simple și gratuite, din ce în ce mai variate. Totodată, compania a continuat și demersurile de creștere și optimizare a rețelei de magazine partenere, pentru a pune la dispoziția consumatorilor puncte de plată poziționate acolo unde aceștia au nevoie; astfel, românii au acces la o rețea de peste 18.000 magazine partenere la nivelul întregii țări.
Mugur Dogariu, Managing Director PayPoint România, a declarat: „Prima parte a anului financiar a fost pentru PayPoint cu siguranță una cu multe provocări, în care am fost foarte ocupați nu numai cu proiectele și activitățile de zi cu zi specifice business-ului, cât și cu cele generate de achiziția companiei Payzone. În acest context, în mod deosebit în ultimele șase luni, am pus accent pe eficientizare, optimizare și consolidare: de la rețea, procese, sisteme, până la echipă și mod de lucru. Rezultatul acestor eforturi a complementat evoluția naturală a companiei, iar acest focus va rămâne o prioritate și în a doua parte a anului.
În plus, vom continua să inovăm pentru a ne păstra avantajele competitive, pentru a aduce pe piață noi produse și servicii și pentru a îmbunătăți experiența consumatorilor și a comercianților parteneri. Un prim pas în această direcție este o nouă generație de terminale pe care plănuim să o introducem pe piață, luând totodată în calcul pentru viitor și segmente neadresate până acum de PayPoint, precum cel digital. Inovația tehnologică, calitatea rețelei, portofoliul de servicii și, nu în ultimul rând, consumatorii și atașamentul acestora față de brand sunt pilonii-cheie ai PayPoint, pe care vom dezvolta în continuare și care ne vor permite să răspundem tuturor oportunităților pe măsură ce piața evoluează.”
Datele sunt extrase din comunicatul oficial de anunţare a rezultatelor financiare ale PayPoint plc. pentru prima jumătate a anului financiar 2018-2019, încheiat la data de 30 septembrie 2018.
Referitor la rezultatele înregistrate la nivelul Grupului, Dominic Taylor, Chief Executive Officer al PayPoint plc, a declarat: „Sunt mulțumit de progresele înregistrate de PayPoint în ultimele șase luni; urmăm planul și obiectivele strategice stabilite în luna mai […] Compania continuă să inoveze într-o piață în evoluție, dezvoltând noi tehnologii și produse care transformă modul în care partenerii noștri își conduc afacerile […] În România, continuăm să vedem creștere semnificativă, pe măsură ce integrăm compania Payzone.”
În România, PayPoint şi-a lansat oficial serviciul de plată a facturilor în numerar sub marcă proprie în august 2008 şi şi-a extins portofoliul de clienți prin semnarea de parteneriate cu o serie de companii din diferite sectoare. Potrivit datelor Ministerului de Finanțe, PayPoint Services SRL a încheiat anul calendaristic 2017 într-o formulă de 141 de angajați, cu venituri de peste 225 milioane lei și profit de aproape 19 milioane lei.
COMMENTS