Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în anul 2021 de 1.799 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice. Suma a fost ușor mai mare în luna decembrie, când a ajuns la 1.804 lei iar raportul față de venitul salarial mediu comunicat pentru anul trecut de Comisia Națională de Strategie și Prognoză a fost de 52%.
Valoarea amintită mai sus privește 3,65 milioane de beneficiari care au atins vârsta legală de pensionare, cu sau fără a avea și vechimea normată prevăzută de lege, și a condus la cheltuieli din bugetul public de aproape 80 miliarde lei sau 6,6% din PIB-ul prognozat pentru 2021 (1.190,3 miliarde lei).
De reținut, de așa-numitele old age benefits (beneficii pentru persoanele în vârstă care au contribuit la sistemul de asigurări sociale al statului), au avut parte doar 78,5% dintre cei care au primit lunar pensii. Celelalte persoane sunt, de fapt asimilate imaginii de fost lucrător ajuns la vârsta de pensionare.
Beneficiarii asimilați și ecartul între femei și bărbați
În ordinea ponderii cu care intră în calculul general al așa-numitei pensii la nivel național, figurează în datele CNPP urmașii (10%, care primesc bani „in-memoriam”, în baza contribuției unui fost membru al familiei), cei încadrați pe trei clase de dizabilități care îi împiedică să lucreze (9,2%), cei care au ieșit la pensie mai devreme decât prevăd normele standard legale (2%, majoritatea cu șanse minime de angajare la o vârstă relativ înaintată).
Doar 0,28% dintre pensionari au reușit să se încadreze în cerințele impuse pentru a beneficia de pensia fără penalizări ( aplicate doar până la împlinirea vârstei legale) iar categoriile care intră la invaliditate, orfani, văduve de război – I.O.V.R. – (0,017%) și includerea excepțională la ajutor social (0,004%) sunt neglijabile numeric.
Includerea tuturor acestor categorii de persoane în categoria mare de pensionari ca și beneficiari de pensii dar nu și neapărat de foști contributori la sistemul de asigurări sociale conduce la anunțarea unei pensii medii pe sistem amestec de mere, pere și alte tipuri de gutui la valoarea de 1.602 lei (vehiculată îndeobște în mass-media), în creștere cu 10,53% față de anul 2020 (contrar percepției publice).
De reținut, fără a intra în amănunte dar pe baza datelor mai detaliate prezentate, pensia medie pentru limită de vârstă pentru femei (care reprezintă 55,6% din numărul de beneficiari) a fost anul trecut de numai 1.567 lei, respectiv doar 75% din suma medie încasată de bărbați (2.090 lei).
Această situație, chiar dacă poate fi explicată pe bază de contributivitate și este chiar mai avantajoasă decât realitatea taxării fostelor angajate prin raportarea punctajelor cumulate la un numitor mai redus (durata legală de muncă este mai mică la femei), creează o problemă majoră pentru luarea unor decizii viitoare, deoarece 60% pensie din salariul mediu net la bărbați nu suferă comparație cu doar 45% în cazul doamnelor mai în etate retrase din activitate.
Ponderea în PIB și principiul contributivității
Cert este că, din datele oferite de CNPP rezultă o sumă cheltuită de stat pentru plata tuturor tipurilor de pensii de asigurări sociale de aproape 90 miliarde lei sau 7,5% din PIB. Observați că acest procentaj este departe de cota de 9,4% impusă prin PNRR și conestată acum, după ce ni s-au aprobat condiționat fondurile europene.
În treacăt fie spus, dacă facem corelația cu lucrarea publicată de INS pentru anul 2020, unde pensia medie de asigurări sociale din 2019 este specificată a fi fost de 1.247 lei, rezultă că majorarea cumulată la pensii pe cei doi ani de pandemie a fost de 28,5% (până la cei 1.602 lei din 2021).
În mod evident, cu mult peste creșterile de salarii taxate pentru a asigura aceste pensii, ceea ce ar putea să ne dea un indiciu major în privința majorării excesive a deficitului bugetar și a datoriei publice, deoarece dacă banii strânși la așa-numitul CAS nu ajung, se suplimentează obligat prin lege de la bugetul de stat.
Ceea ce afectează, de fapt, și principiul contributivității, întrucât impozite directe pe proprietate sau indirecte de tip TVA și accize ce merg la bugetul de stat plătesc toți cetățenii, inclusiv pensionarii care își plătesc, pe această filieră, lor înșiși o parte din suma încasată lunar, în creștere în ultima vreme.
COMMENTS