Pentru noi, afacerea a devenit un stil de viață

Povestea companiei Rus Savitar a început în urmă cu mai bine de 20 de ani, iar astăzi este unul dintre cei mai mari producători de mobilier din PAL și mobilă tapițată din țară. Despre evoluția afacerii în timp ne vorbește Cristian-Alin Rusu, administratorul Grupului Rus Savitar-Casa Rusu.

Ce ne puteți spune despre perioada de început a activității grupului de astăzi?

Apariția grupului nostru este destul de interesantă. La începutul anului 1990, românii, inclusiv timișorenii, am primit, după cum se știe, dreptul de a ieși din țară. Am mers, împreună cu familia, mama, tata și fratele meu, în țările din zonă și am încercat să profităm de oportunitățile de business ale acelei perioade. Pe vremea aceea eu aveam 12 ani, iar fratele meu, Raimond-Ovidiu Rusu, 13. În vara anului 1990 am mers într-un concediu în nordul Moldovei, și cum în familia noastră îmbinăm ultilul cu plăcutul, am căutat parchet pentru o casă aflată în construcție. Am găsit la Piatra Neamț o fabrică, de unde am luat parchet. L-am adus acasă și, cum se făcea atunci, l-am pus în pod la uscat. Dar am luat mai mult decât ne trebuia, deoarece o mașină avea 20 de tone, în ideea că poate mai dăm la cineva, căci nu merita transportul doar pentru ceea ce luasem noi. Acolo l-am ținut circa șase luni de zile. Între timp, intreprinderea unde erau angajați părinții mei a intrat în faza de privatizare. Majoritatea angajaților, ca și mulți timișoreni, mergeu la sârbi și la unguri să facă mic comerț de frontieră. Toate marile companii de stat timișorene nu mai lucrau la capacitatea de dinainte de Revoluție. Revenind la problema parchetului, am chemat un parchetar pentru montaj, iar acesta mi-a propus să dau parchetul și să mai comand încă un camion pentru că avea clienți. Familiei mele i-a venit apoi ideea să fac o mică firmă, PARCHETIM se numea, cu încă doi asociați (unchi de-ai noștri), și am pornit această activitate. Casa pentru care era destinat parchetul nu am mai ajuns să o locuim și am transformat-o în depozit. În vara lui 1991, lucrurile nu mai mergeau bine la locația pe care părinții mei o administrau, după ce au privatizat-o cu un an înainte, de la stat, și care dispunea de ample spații comerciale. Am hotărât să încercăm să restructurăm acel spațiu și să facem acolo un mic magazin de mobilă, deoarece fabrica de la care luam parchetul vindea și mobilă din lemn natur. Vreo trei luni de zile nu am vândut nimic dar, până la urmă, la cine vindeam parchet le propuneam și achi­ziţia de mobilă. Vânzarea se făcea practic din auzite. PARCHETIM a funcționat până în vara lui 1994. Ulterior, am creat o firmă axată pe parchet, gresie-faianță și obiecte sanitare – Rus-Savitar. În 1997 am terminat construirea unui magazin de mobilă între Timișoara și Dumbrăvița. Am demarat activitatea de comer­cializare de mobilă pe segmentul de retail, renun­țând la ceilalți doi asociați. Noua struc­tură a acționariatului era următoarea: mama și tata dețineau fiecare câte 40%, iar eu și fratele meu, câte 10%.

Perioada 1998-1999 a fost una dezas­truoasă pentru noi, mergeam numai în pier­dere, drept pentru care ne-am făcut o brutărie, de care s-au ocupat mama și tatăl meu. Eu și fratele am rămas pe partea de mobilă.

În anul 2000, am constatat că lucrurile nu mergeau bine în magazinul de mobilă (pe vremea aceea eram patru patroni și patru angajați). Cum terminasem facultățile, eu și fratele meu ne-am conturat un plan de afaceri pentru a deveni o companie națională în retail și producție de mobilă. Știam ce se întâmplă în acest tip de afacere și în străinătate. Indicat era să avem o fabrică și să ne producem noi mo­bila. Pentru început, am adus mobilă de im­port din Polonia, iar în 2004 am decis cum­părarea de la noii acționari a unei foste ferme zoo­tehnice privatizate în 2002, din Dudeștii Noi, localitate care a aparținut ad­minis­trativ de comuna Becicherecu Mic, și transformarea ei, în primă fază, în depozite de mobilă. Dacă în 2000 aveam patru angajați, în 2001 erau opt, în 2002 – 16 și am ținut-o tot așa ani buni la rând, pentru ca astăzi, în 2018, să avem peste 1.200 de angajați la nivel național.

În anul 2005 am deschis prima fabrică de mobilă din PAL. În următorii doi ani am mărit capacitățile de producție, iar în toamna lui 2007 ne-am apucat de construirea unei fabrici auto­matizate, cu echipamente de ultimă ge­nerație, finalizată în noiembrie 2008, exact când a început criza. Primele patru luni au fost grele și pentru noi, deoarece am fost nevoiți să dăm afară circa 10% dintre oameni, dar până în toamna anului 2008 i-am reangajat, plus încă 10%. Utilajele folosite erau de mare capacitate, triplasem practic producția față de ceea ce aveam în vechea fabrică. Dacă în toamna lui 2008 aveam circa 400 de magazine și agenți comerciali în toată țara, în vara lui 2009 mai rămăseseră vreo 60. La începutul anului 2009 am lansat brandul propriu, Casa Rusu, axat pe divizia de retail, cu unic acționar Rus-Savitar. După magazinele din Timișoara, ne-am orientat spre marile orașe din alte zone ale țării. Între timp, am început și o colaborare cu Dedeman, pe care o avem și la ora actuală.  La ora actuală există circa 20 de francize Casa Rusu la nivel de țară, pe lângă cele 20 de magazine Casa Rusu deținute de Rus-Savitar. În 2010 ne-am apucat de producția de mobilier tapițat. Am demarat inclusiv un proiect cu fon­duri europene și am dezvoltat o nouă secție de producție. În continuare extindem rețeaua de magazine Casa Rusu. Astfel, a fost deschis recent un nou magazin la Botoșani și va avea loc o redeschidere la Cluj, magazinul urmând să funcționeze într-un spațiu de 6.000 de metri patrați. Noul concept de magazine Casa Rusu este asemănător magazinelor de profil din vestul Europei, unde veți găsi tot ce aveți nevoie pentru casa dumneavoastră. Vizitați noile magazine Casa Rusu și eu cred că veți rămâne plăcut impresionați.

Afacerea noastră este una strict de familie, cu capital 100% românesc, producem cu com­ponente în marea lor majoritate achiziționate din România. Nu vreau să sune prea națio­nalist, dar consider că având o tradiție de re­nume internațional în industria mobilei nu se putea ca noi, românii, să fim importatori de mo­bilă. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am decis în familie producția de mobilă, văzând cum ne invadează produse din im­port, unele din PAL lipite cu carton sau cu hârtie. Am evitat să lucrăm cu statul și ne-am axat pe partenerii privați, atât români, cât și străini. Ne putem mândri cu faptul că suntem una dintre puținele firme care nu au apărut niciodată pe lista celor cu „țepe” trase băncilor sau cu datorii la bugetul de stat.

Cam cât ați investit în această afacere ?

Din 2004 și până acum nu am încasat dividende. Dimpotrivă, dacă am mai vândut un teren sau altceva, banii au fost investiți în firmă. Nu am fost adepții scoaterii banilor din firmă pentru a ne cumpăra mașini de lux sau vile de vacanță în nu știu ce insulă exotică; nu avem conturi în zone offshore; nu avem firme intermediare care să  scoată profitul din țară. Dimpotrivă, ne mândrim că, la cifra de afaceri pe care o avem, rata de profitabilitate, față de alte firme cu specific de mobilă, de mărime comparabilă, e de trei-patru ori mai mare. Chiar am fost întrebați cum se justifică faptul că, la efectivul de personal din firmă și cifra noastră de afaceri, avem un astfel de profit. Suntem curioși că nu sunt întrebați ceilalți, care au un profit de trei-patru ori mai mic… Problema e că ceilalți au de trei-patru ori profit mai mic decât ar trebui și nu că noi avem profit mai mare. Statul român ar trebui să-și dea seama cum fac alții de au un profit atât de mic. Înseamnă că e o problemă, dar nu la noi, ci la ei.

În ceea ce ne privește, vom investi în conti­nuare în producția de mobilă, în extinderea capacităților de depozitare și dezvoltarea rețelei de magazine Casa Rusu, atât prin fanciză, cât și prin magazine proprii. La ora actu­ală mai avem încă zone din țară neaco­perite și ne vom concentra pe acestea în viitor. În principal, ne vom extinde pe piața locală. Avem și exporturi, undeva între 5 și 10% din producție.

Cât a reprezentat cifra de afaceri a companiei Rus Savitar anul trecut?

Cu tot cu Casa Rusu, cifra de afaceri a Rus-Savitar, consolidată, s-a ridicat în 2017 la  48,233 de milioane de euro.

În București ați deschis un superstore Casa Rusu. Îl veți dezvolta și în alte orașe? Ce înseamnă de fapt acest concept?

Avem deja unul deschis la Timișoara și încă unul, așa cum am mai amintit, este în curs de deschidere la Cluj Napoca, ce va fi orga­nizat după modelul celui de la complexul comercial Vitantis București. Un astfel de magazin nu e doar unul de mobilă, ci dezvoltă un concept de amenajare interioară perso­nalizată, inclusiv cu ajutorul unor programe pe calculator. Pe baza datelor din teren prezentate de client, cu ajutorul acestor programe se rea­lizează o simulare 3D a fiecărei locuințe. În timp real, se fac toate ajutările necesare pentru mobilarea unui spațiu dat, iar clientul își poate da seama cum ar arăta camera lui. De ase­menea, își poate alege dintr-un astfel de ma­gazin și alte lucruri necesare pentru casă – farfurii, tacâmuri, seturi pahare, perdele, co­voare ș.a. Avem de toate pentru amenajarea unui interior. Astfel, clientul este scutit de alte drumuri, în condițiile unor adaosuri comerciale foarte mici. Câștigul îl facem însă din pro­ducția de mobilă. În magazinele Casa Rusu apli­căm un adaos comercial foarte mic atât la mobilă, cât și la celelalte produse. Noi oferim produse la o calitate medie spre lux. Nu mer­gem pe lucruri ieftine și nici nu țintim neapărat zona de clasă înaltă. Ne-am orientat, ca seg­ment de clientelă, spre marea majoritate a cetățenilor români, care stau de regulă în apartamente sau case ame­njate la costuri rezo­nabile și care nu-și permit mo­bilă de mii de euro. Îmbi­năm utilul cu plăcutul, aș spune.

Ce politică de personal aveți în vedere pe viitor?

Și noi ne confruntăm cu problema generală a lipsei de personal specializat. Având însă salarii bune, nu avem situații frecvente de oameni care să plece din companie. Pot spune că Rus-Savitar are o coloană vertebrală destul de bine articulată din acest punct de vedere.

Cum reușiți să coordonați atâtea activități în cadrul companiei Rus-Savitar?

Nu am fi putut să ne extindem și să ridicăm capacități de producție dacă nu aveam un management foarte bine gândit și pus la punct. Modelul de management ni l-am creat văzând și dificultățile cu care ne-am confruntat. Am crescut exponențial, an de an, și am văzut pas cu pas care sunt problemele în sector, care sunt dorințele clienților. Am studiat magazinele de profil din străinătate, am participat la nu­meroase târguri internaționale de mobilă. Am fost receptivi la nou. De exemplu, am investit într-o linie de vopsire prin care o poză a clientului poate fi imprimată pe mobilă. Avem utilaje de producție de ultimă generație, inves­tim în continuare în tehnologie perfor­mantă. Fabrica noastră are la ora actuală un singur tâmplar, care se ocupă de mici reparații. În rest, 90% lucrează mașinile. Prin infrastructura creată și specialiștii pe care-i avem, putem să mergem inclusiv spre mobila de lux. Am redus pierderile undeva la 2% pe coala de PAL.

Credem că în materie de calitate Casa Rusu înseamnă ceva în România. Vrem să avem cât mai puțini clienți nemulțumiți. Abia în acel moment poți spune că ai o afacere de succes. Ca firmă, am fost stabili în timp, am știut ce să facem și când să facem, nu ne-am aruncat cu capul înainte în tot felul de credite. Am crescut  sănătos și am reinvestit banii obținuți din producție în tehnologie, în oameni. În perioda crizei și nu numai, am fost cumpătați. Mama a fost îngerul păzitor în acele perioade grele, contabilul afacerii, care are grijă ca firma să nu se întindă mai mult decât plapuma. Tata a fost omul bun la toate, s-a ocupat de construcții, reparații și întreținere a tot ce înseamnă Rus-Savitar și Casa Rusu. Dacă mama s-a pensionat deja, tata este în curs de pensionare, deoarece ultima hală de depo­zitare este gata într-o lună. Eu și fratele meu ne bucurăm că avem astfel de părinți, care au pornit o afacere sănătoasă și ne-au ajutat de-a lungul timpului în multe momente dificile să ținem „steagul sus” în aceste perioade tulburi. Acum, ei își merită pe deplin perioada de odihnă specifică pensiei.

În urmă cu șase ani, fratele meu Raimond-Ovidiu Rusu a fost ales primar al comunei Beciche­recu Mic, localitatea noastră natală, și din acest motiv este mai puțin implicat în viața firmei.

Eu am avut un rol atât în producție, aprovizionare, cât și dezvoltarea conceptului de magazine Casa Rusu. Avem directori pentru fiecare sector, directori de vânzări și un direc­tor general foarte bun, care se ocupă mana­gerial de rezolvarea problemelor. Fiecare are responsabilitățile sale și, probabil, de asta ne aflăm unde suntem. Pe scurt, suntem foarte implicați. Pentru noi, afacerea a devenit un stil de viață. Firma are deja autonomie, funcțio­nează singură. Intervenția noastră, ca acționari, este minimă la ora actuală.

Cum vedeți antreprenoriatul românesc în prezent și cum credeți că ar trebui acesta încurajat?

Problema e că statul român nu realizează care este importanța antreprenorilor români, nu i-a sprijinit prin măsuri economice foarte clare și nu le-a creat oportunități de afaceri. Nici acum lucrurile nu s-au îmbunătățit cu mult. În cazul nostru, nu a venit nimeni să spună – ești firmă românească, cu capital românesc, și ai întâ­ietate pe piață, ai prețul cel mai bun la achiziția de lemn, pentru că dai de lucru la oa­meni din România și aduci plus-valoare prin produsele pe care le fabrici. Pentru ce să dai lem­nul la cineva care-l duce în altă parte, iar apoi să aducem mobilă în țară, la costuri mai mari? La fel și în agricultură. Exportăm, spre exem­plu, grâul; străinii îl macină și ne aduc făina.

Mi-e greu să înțeleg acest raționament păgubos. Care e câștigul statului român din toate aceste afaceri? Sunt atât de multe lucruri de făcut pentru binele cetățenilor din această țară. Și statul român nu a înțeles pe deplin acest lucru. Noi, cum spuneam, nu scoatem bani din firmă, iar dacă am face-o, banii tot aici i-am cheltui și reinvesti. Pe când investitorii străini întotdeauna își vor duce câștigul în afara țării.

Cu toate acestea, nu știu cum sunt alții, dar noi suntem mândri că suntem români.

Mihai Săndoiu
Coralia Popescu