People of George: 10 milioane de utilizatori în 6 țări

People of George: 10 milioane de utilizatori în 6 țări

George, cea mai populară platformă de digital banking din Europa Centrală și de Est, atinge o nouă etapă de dezvoltare după ce a ajuns la 10 milioane de utilizatori în cele șase țări unde este disponibilă: Austria, România, Cehia, Slovacia, Ungaria și Croația. 

Pentru a celebra cei 10 milioane de utilizatori George, BCR lansează People of George, o serie de video-uri ce surprind diversitatea și autenticitatea celor care sunt parte din ecosistem.

„People of George este modul nostru, al oamenilor din BCR, de a mulțumi tuturor celor 10 milioane de utilizatori George din Europa Centrală și de Est. Aproximativ un sfert dintre aceștia, 2,34 milioane mai exact, sunt din România. Pentru noi, ei au fost și sunt un reper. Sunt oamenii alături de care am construit o comunitate vibrantă, unită prin valori și pasiuni comune. Un mix de reziliență, autenticitate, dar și încredere că tehnologia, pusă cu cap în slujba creativității, este singura cale către un viitor mai bun.

Această serie de video-uri aduce împreună oameni din domenii diferite, de la artă la tehnologie, sport și antreprenoriat, și promovează schimbul de idei și experiențe. Sunt oameni care ne inspiră, pentru că știu să transforme viziunea în realitate și să depășească normele tradiționale. Dar, și mai mult, sunt exemple de dezvoltare continuă, pasiune și încredere în propriile visuri”, a declarat Adrian Săveanu, Senior Brand Manager George. Primul banking inteligent, BCR.

Fiecare episod prezintă povestea oamenilor care sunt parte din comunitatea George și reflectă modul în care o aplicație de digital banking poate influența pozitiv viețile utilizatorilor. Primul video People of George îl aduce în prim-plan pe Andrei Mițișor, arhitect și fondator H3, un laborator de arhitectură cu o echipă multidisciplinară, care creează experiențe imersive ce îmbină new-media art cu designul industrial și robotica. Andrei este unul dintre pionierii new-media art în România, pasionat de printul 3D și expert în modelarea parametrică. În același timp, este și un apropiat George, fiind omul din spatele unora dintre cele mai spectaculoase și creative proiecte de brand, încă de la lansarea George în România.

Seria va fi continuată de Bogdan Dumitrache – actor și owner Apollo 111, Robert Graur – DJ și owner DJ Superstore, Dominic Marcu – pilot în Campionatul Național de Viteză în Coastă și monitor de schi, Ioana Goncea – avocat și Președinta Federației Române de Schi Nautic și Wakeboard, alături de alți trei invitați surpriză.

12 ani de la lansarea George

În urmă cu 12 ani, Erste Group a început dezvoltarea George prin scrierea primei linii de cod pentru prima platformă bancară paneuropeană. La acel moment, platforma a fost dezvoltată în baza mai multor cercetări avansate, fiind creată de echipe de IT, design, psihologi și sociologi comportamentali. 

Platforma George a fost construită cu misiunea de a sprijinii clienții Erste și ai băncilor din portofoliul grupului, așa cum este și BCR, să înțeleagă cum să își utilizeze finanțele proprii mai bine, să-i ajute să-și administreze bugetul mai eficient și să economisească mai mult.

În 2018, BCR a adoptat George și le-a propus clienților un nou mod de a face banking: simplu, personal și 100% digital. La șase ani de la lansarea în România, George se află în inima banking-ului digital local prin:

  • 2,34 milioane de utilizatori George. Aproximativ un sfert dintre utilizatorii ecosistemului George din Europa Centrală și de Est sunt din România;
  • Peste 300 de funcționalități introduse de la lansare. Ecosistemul George este permanent redezvoltat la nivel local de către experții BCR, astfel încât să rămână conectat la nevoile utilizatorilor din România și să îi ajute să fie în controlul vieții lor financiare.

Româna este a doua limbă vorbită, după germană, în hub-ul de inovație al Erste Group

George a fost creat într-un hub de inovație al Grupului Erste, care se află la Viena. Aici, româna a ajuns să fie a doua limbă vorbită, după germană, pentru că aproximativ 25% dintre cei care dezvoltă platforma de digital banking George sunt români. Unii dintre ei au accesat rolul intrând direct în Erste Group, în timp ce unii au ajuns să lucreze la acest proiect prin BCR. De asemenea, distribuția pe roluri este una diversificată – de la manageri de proiect la analiști de business, dezvoltatori și arhitecți de infrastructură IT. 

De unde numele George?

George a fost denumit după primul pilot automat din aviație, inventat în urmă cu 100 de ani de către americanul Lawrence Sperry. “Lasă-l pe George să o facă” (Let George do it!) a devenit în scurt timp după aceea o expresie care să ateste încrederea că tehnologia îți poate face viața mai ușoară. Asemenea unui pilot automat, George, primul banking inteligent© din România, te ajută să-și controlezi viața financiară ca un zbor lin: simplu, personal și inteligent.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0