Peste 220.000 de joburi în primul semestru din 2017

Peste 220.000 de joburi în primul semestru din 2017

Angajatorii din România au căutat să angajeze în total peste 220.000 de persoane în primele șase luni din 2017, arată datele eJobs Group, compania care deține cea mai mare platformă de recrutare online de pe plan local. Cele mai multe joburi disponibile au fost în domenii precum vânzări (9.590 de anunțuri de angajare), administrativ/logistică (6.330 de anunțuri de angajare) sau financiar (4.480 de anunțuri de angajare).

Topul primelor 10 domenii în care angajatorii au căutat personal în primul semestru al acestui an mai include alimentație/HoReCa cu peste 4.300 de anunțuri de angajare, IT Software cu 3.690 de anunțuri, construcții/instalații cu 3.480 de anunțuri, transport/distribuție cu 3.350 de anunțuri, relații clienți/call center cu 2.770 anunțuri, inginerie cu 2.760 anunțuri și domeniul auto cu 2.210 de anunțuri de angajare.

În această perioadă, cei mai mari angajatori au fost agențiile de recrutare personal, precum Adecco (cu peste 1.400 de anunțuri de angajare), APT Resources & Services (433 anunțuri) și GI Group Staffing Company (377 anunțuri). Din rândul companiilor, printre cei mai activi 10 angajatori în funcție de numărul de anunțuri de recrutare publicate pe platforma eJobs.ro în primele șase luni ale acestui an se numără și Lidl (617 anunțuri), compania Emerson, care se ocupă cu furnizarea și proiectarea de servicii tehnologice și servicii de inginerie (458 anunțuri), Interbrands – cel mai mare jucător de pe piaţa de distribuţie (445 anunțuri), Sensiblu (415 anunțuri), dezvoltatorul de jocuri video Ubisoft (372 anunțuri) și producătorul german de componente auto Hella România (321 anunțuri).

Cei mai mulți candidați s-au orientat către companiile din domeniul retail. Astfel, aproape 57.000 de candidați au aplicat la pozițiile deschise de compania Profi Rom Food pe eJobs.ro în primul semestru, în timp ce Altex România a înregistrat peste 37.000 de candidați pentru joburile publicate. Totodată, foarte căutate au fost și locurile de muncă oferite de Adecco Resurse Umane (33.400 de candidați), Kaufland România (peste 25.000 de candidați), Grup Renault România (25.000 de candidați) sau Pepco Retail (22.700 de candidați).

„Prima jumătate a acestui an a fost foarte bună pentru cei care au căutat un nou job, numărul anunțurilor de recrutare depășind atât nivelurile înregistrate în anii anteriori crizei economice (2007/2008), cât și pe cele din perioada recentă. Astfel, s-a observat o creştere de peste 35% a numărului de locuri de muncă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar deficitul de personal continuă să fie o problemă în aproape toate domeniile, dar mai ales în sectoare precum IT, inginerie și financiar”, declară Bogdan Badea, Head of Sales eJobs Group.

București și Cluj, orașele cu cele mai multe joburi disponibile în primul semestru
Cele mai multe locuri de muncă disponibile în primele șase luni ale anului au fost în București, unde companiile au publicat aproape 32.000 de anunțuri de recrutare. Capitala este urmată de Cluj-Napoca, unde companiile care angajează prin intermediul platformei eJobs.ro au avut aproape 6.500 de anunțuri, și de Brașov și Timișoara, care au înregistrat un număr similar de anunțuri, puțin peste 3.500. În clasament urmează și Iași, cu circa 3.300 de anunțuri publicate de angajatorii din zonă.

Următoarele cinci orașe din top 10 cele mai atractive din punct de vedere al locurilor de muncă disponibile au fost, în primul semestru din 2017, Oradea (1.870 de anunțuri), Constanța (1.830 de anunțuri), Sibiu (1.630), Arad (1.300) și Ploiești (1.270).

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0